O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap

62552126
Poliția Română

O femeie de 54 de ani din Ploiești a fost reținută de DIICOT pentru trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei. Aceasta ar fi forțat o persoană cu handicap să cerșească zilnic, însușindu-și banii obținuți și indemnizația lunară de handicap a victimei.

O femeie în vârstă de 54 de ani a fost reținută de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, fiind acuzată de trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei.

Potrivit autorităților, în luna martie 2024, aceasta ar fi recrutat o persoană cu grad accentuat de handicap, pe care a constrâns-o să cerșească în zone aglomerate din municipiul Ploiești.

Ancheta a arătat că victima, incapabilă să-și exprime voința, era dusă zilnic în stradă, supravegheată permanent și agresată fizic sau amenințată atunci când nu obținea suficiente sume de bani. Toți banii cerșiți ajungeau la femeia cercetată, care a mers până la a-i lua victimei actele de identitate și a-i încasa lunar indemnizația de handicap.

La data de 13 iunie 2025, în urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite mai multe probe care susțin acuzațiile. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Ploiești.

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 54 de ani, cercetată pentru trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul lunii martie 2024, persoana cercetată ar fi recrutat o persoană vătămată, iar, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința (grad accentuat de handicap) ar fi transportat-o în locuri intens circulate din municipiul Ploiești și ar fi determinat-o să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material.”, au transmis Poliția Română și DIICOT

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62547185
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce judecătorii i-au respins plângerea

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, plângerea depusă de fostul candidat la prezidenţiale împotriva deciziei procurorilor de a-i prelungi această măsură preventivă.

62552087
Un zid s-a prăbușit la stația de metrou Piața Sudului, din cauza infiltrațiilor de apă | GALERIE FOTO

Un perete s-a surpat în stația de metrou Piața Sudului, pe Magistrala 2, în urma infiltrațiilor provocate de ploile torențiale care au lovit luni Capitala.

62551691
Mirabela Dauer, audiată de DNA în dosarul generalului Cătălin Zisu privind locurile de veci de la cimitirul Ghencea

Cunoscuta artistă în vârstă de 77 de ani Mirabela Dauer s-a aflat vineri în biroul anchetatorilor militari.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.