Bogdan Peșchir rămâne în arest. Un judecător din complet a vrut, totuși, să-l pună în libertate

×
Publicitate

Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu, rămâne în arest, ca urmare a deciziei definitive a Tribunalului București. Unul din cei trei judecători a considerat, însă, că nu se impune privarea acestuia de libertate.

Peşchir a contestat măsura arestului preventiv decisă de Judecătoria Sectorului 5. La finalul dezbaterilor, cu opinie majoritară, magistraţii au decis că Peşchir rămâne în arest, transmite news.ro.

„În opinie majoritară: În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen. rap. la art. 204 C.proc.pen. respinge contestaţia formulată de contestatorul inculpat Peşchir Bogdan, împotriva încheierii din data de 21.03.2025, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ca nefondată. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă contestatorul inculpat Peşchir Bogdan la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.

A existat şi o opinie minoritară prin care un judecător a considerat că trebuie admisă contestaţia lui Peşchir şi acesta să fie pus în libertate.

Bogdan Peşchir a contestat plasarea sa în arest preventiv pentru 30 de zile chiar vineri, 21 martie, când măsura a fost decisă de magistraţii Judecătoriei Sectorului 5, care au admis propunerea procurorilor în acest sens.

Citește și
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova, externat din spital
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova, externat din spital

Omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv după ce la locuinţa sa au fost făcute percheziţii, în ziua precedentă, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. El fusese reţinut pe 20 martie, iar în 21 martie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Presupusul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu este acuzat de către procurori că a oferit aproape 900.000 de dolari sub formă de gift-uri pe aplicaţia TikTok unor persoane pentru a influenţa votul în favoarea lui Geogescu. Avocatul său a declarat, la ieşirea de la audieri, că Peşchir se simte „discriminat pentru opiniile sale politice”.

Întrebat de unde are bani clientul său, avocatul a spus că acesta acţionează pe piaţa criptomonedelor de aproximativ şapte ani.

„Din primul moment în care organele de cercetare au venit la Bogdan acasă, acum trei luni, Bogdan le-a arătat (...) că acei bani vin din trading de monede. Deci nu are nici măcar un cent care să nu fie dovedit. Este dovedit”, a spus avocatul. Avocatul a mai spus că Bogdan Peşchir donează de doi ani pe TikTok şi că nu are legătură cu opţiunile politice ale nimănui.

Apărătorul a precizat că va face plângere penală pentru că Peşchir a fost obligat de poliţişti să-şi arate faţa.

Joi, 20 martie, când a fost adus de la Braşov la Bucureşti, pentru audieri, Bogdan Peşchir a fost obligat de către un poliţist să-şi scoată masca, şapca şi ochelarii pentru a putea fi identificat.

În dimineaţa aceleiaşi zile, procurorii au făcut şaptesprezece percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele mai multor persoane fizice, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor, printre locuinţele percheziţionate fiind şi locuinţa din Braşov a influencerului Bogdan Peşchir.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro.

Donații pe TikTok de peste un milion de euro

Deţinător al unei firme din Braşov, Bogdan Peşchir, fost programator, a făcut donaţii pe TikTok de peste un milion de euro şi a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului la preşedinţie Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, arăta SRI în raportul prezentat CSAT.

„Datele deţinute au relevat implicarea contului de TikTok “bogpr”, utilizat de cetăţeanul român Bogdan PEŞCHIR, în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul platformei de socializare. Acesta, utilizând contul “bogpr” a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro. După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul piatformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28.11.2024”, explica SRI în raport.

Conform SRI, aceştia au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale.

„Acestea reprezintă încălcări ale politicilor TikTok şi ale legislaţiei electorale române”, sublinia SRI.

De asemenea, raportul releva că ”Bogdan PEŞCHIR „afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respectiv DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021”. Anterior înfiinţării societăţii, acesta lucrase ca programator în cadrul unor entităţi (GLOBAYA FINTECH SRL şi BITXATM TECHNOLOGY SRL, ambele din Brasov) care sunt asociate cu domeniul criptomonedelor şi sunt deţinute, printre alţii, de Gabriel Prodănescu, persoană care este şi cetăţean a! Africii de Sud, unde a emigrat în 1995.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova, externat din spital
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova, externat din spital


Cetățeanul indian care și-a riscat viața ca s-o salveze pe fetița de 6 ani din Craiova, a fost externat.

Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital
Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital

Gerul nu ne slăbește şi pace. În zori, ţara întreagă era ca de sticlă. S-au înregistrat, din nou, -20 de grade dimineaţa în depresiuni, în timp ce la munte, în mod neobișnuit, a fost mult mai cald.  

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.