Conform datelor oficiale, trei județe au ales prima săptămână de vacanță, 22 de județe au optat pentru săptămâna din mijloc, iar restul județelor vor avea vacanța la finalul intervalului permis.
Ministerul a reluat harta vacanțelor într-o postare publicată miercuri, 21 ianuarie 2026, cu aproximativ două săptămâni înainte de debutul primei etape a vacanței.
Calendarul vacanțelor din anul școlar 2025-2026
• Vacanța de toamnă: 25 octombrie - 2 noiembrie 2025;
• Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 - 7 ianuarie 2026;
• Vacanța mobilă: 9 februarie - 1 martie 2026 (datele diferă în funcție de județ);
• Vacanța de primăvară: 4 - 14 aprilie 2026;
• Vacanța de vară: 20 iunie - 6 septembrie 2026.
Inspectoratele școlare pot modifica la nivel local datele unor vacanțe sau module, pentru a se adapta la nevoile comunității școlare. În unele județe, modulul 3 sau vacanța mobilă pot fi decalate cu o săptămână.
Vacanța de toamnă
Elevii au parte de o săptămână de vacanță de toamnă, care ține de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025.
Vacanța de iarnă
Vacanța de iarnă durează mai mult și include și sărbătorile de iarnă. În anul școlar 2025-2026, aceasta va dura de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026.
Vacanța de schi
Elevii au parte de o săptămână de vacanță, numită și vacanță de schi, iar fiecare inspectorat școlar județean/al municipiului București va decide când va fi luată această vacanță. Elevii au parte de o săptămână liberă, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie - 1 martie 2026.
Vacanța de primăvară
Vacanța de primăvară sau vacanța de Paște este intervalul în care elevii sunt liberi pentru a se bucura de sărbătoarea ortodoxă. În 2026, aceasta va avea loc în perioada 4 - 14 aprilie 2026. Paștele ortodox din 2026 pică duminică, 12 aprilie.
Când începe vacanța de vară pentru elevi în anul 2026
Elevii termină cursurile pe 19 iunie 2026, când începe și vacanța de vară, care are loc din 20 iunie 2026 până pe 6 septembrie 2026. Există și câteva excepții, după cum urmează.
• Clasa a VIII-a: termină cursurile pe 12 iunie 2026 (35 de (adăugat) săptămâni);
• Clasa a XII-a și a XIII-a: termină cursurile pe 5 iunie 2026 (34 de (adăugat) săptămâni);
• Licee tehnologice și școli profesionale: termină cursurile pe 26 iunie 2026.