Avertismentul specialiştilor privind piaţa imobiliară. Ce se va întâmpla cu "Prima Casă"

×
Publicitate

Cei care se gândesc să îşi cumpere un apartament sau o casă anul acesta sunt sfătuiţi de experţi să nu se grăbească.

Spre finalul anului, sau cel mai târziu anul viitor, preţurile ar urma să scadă cu cel puţin 25 de procente, potrivit analizelor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari. Anul 2019 ar urma să aducă preţuri mai mici cu până la o treime, pe fondul cererii în scădere, cel puţin asta spun analiştii.

Iancu Guda, Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari: „Salariile nu vor mai creşte, avem o emigrare record şi un spor natural negativ, avem şi această taxă pe activele bancare care scumpeşte creditul cu cel puţin 0,8-1 punct procentual pe an. Având în vedere oferta oarbă în creştere, vedem în toate părţile, se construieşte din ce în ce mai mult, vor duce la o scădere inevitabilă a preţului imobiliarelor cu cel puţin 25-30% anul acesta sau cel mai târziu în prima parte a anului următor."

Lipsa de interes a oamenilor s-a văzut deja în vânzări. Tranzacţiile de apartamente, case şi terenuri, au fost constant în scădere, din vara până acum, conform datelor Agenţiei de Cadastru, cu până la un sfert, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Şi pentru programul Prima Casă ultimul an a fost atipic. Spre deosebire de anii anteriori, când fondurile se terminau în câteva luni, acum au ajuns până la finalul anului. Ar fi nevoie de o schimbare, spun specialiştii.
Dragoş Nichifor, analist bancar: „Programul şi-a atins scopul, a crescut şi a susţinut piaţa imobiliară în timpul crizei, în acest moment acest program consider că ar trebui să se restrângă în zona socială, a familiilor cu venituri foarte mici, şi poate ar trebui să apară o compensaţie pe dobânda, astfel încât cei care îşi prima locuinţă şi sunt şi într-o situaţie socială să aibă rate mici. „

Citește și
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”

Robert Croitoru, consultant fiscal: „Au fost persoane care aveau rate de 1000 de lei şi acum au ajuns la 1400, prin prisma modificării ROBOR. Deci, prima casă a avut ceva dezavantaje pentru cei care şi-au luat credite acum 3-4 ani de zile. „

În contextul creşterii dobânzilor, şi băncile au noi reguli impuse de BNR pentru a-i feri de riscuri pe românii cu venituri mici. Potrivit noilor reguli impuse de BNR, din această lună cei care fac un credit pot avea rate de cel mult 40% din totalul veniturilor, faţă de 50-55%, cât era până acum, cu excepţia celor care fac un credit pentru primul imobil. În acest caz, gradul de îndatorare poate merge până la 45%.

Cele mai scumpe locuinţe din ţară sunt în prezent în Cluj, unde preţul pe metru pătrat depăşeşte 1.500 de euro, în creştere cu peste 7% faţă de finalul anului 2017. În Bucureşti, media este de 1300 euro/mp, în timp ce în Timişoara, al treilea în top locuinţele se vând cu 1.200 de euro/mp, conform imobiliare.ro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”

În Statele Unite, congresmenii republicani au făcut publice mai multe înregistrări de la audierile soților Bill și Hillary Clinton cu privire la implicarea lor în dosarele Epstein.  

Un individ cu permisul suspendat din 2019 a rănit grav două persoane. O femeie are acum piciorul amputat
Un individ cu permisul suspendat din 2019 a rănit grav două persoane. O femeie are acum piciorul amputat

Două persoane au fost grav rănite, iar una dintre ele a rămas fără un picior, după un grav accident rutier.  

Taberele de copii ale statului pot fi reabilitate cu fonduri europene. Proiecte pentru 20 de milioane de euro
Taberele de copii ale statului pot fi reabilitate cu fonduri europene. Proiecte pentru 20 de milioane de euro

Cândva bucuria marilor vacanțe, cele 163 de tabere de copii care aparțin statului se află într-o stare jalnică. Doar 64 dintre ele mai primesc elevi, restul sunt în ruină.  

Recomandări
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict. 

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Război în Iran, ziua a patra. Donald Trump: „Totul a fost neutralizat”
Război în Iran, ziua a patra. Donald Trump: „Totul a fost neutralizat”

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.