Autoritățile vor să aloce peste 20 milioane de euro, din fonduri europene, pentru reabilitarea lor, iar cei interesați trebuie să depună proiectele.
Întinsă pe 3 hectare, tabăra de copii din Mărginimea Sibiului, aflată la Săliște, este pustie. Are o cabană de 100 de locuri, sală de mese, anexe, terenuri de sport și ar fi un loc minunat de vacanță.
Responsabil: „Acest coridor duce spre cele aproape 30 de camere. Cabană a fost folosită ultima dată acum câțiva ani.”
Complexul aparține Direcției Județene de Tineret și Sport Sibiu, care speră să obțină fonduri pentru reabilitare, după cum spune directorul executiv al instituției.
Nicoleta David, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu: „În trecut aici se desfășurau taberele de aero și navomodele, taberele de popice."
În județul Brașov au existat nouă tabere școlare. Nici una nu mai funcționează. Cândva plin de copii, complexul de la Predeal arată acum deplorabil. Din cele șase vile, trei sunt complet ruinate.
Reporter: Copii aţi mai văzut?
Localnic: „Nu!”
Reporter: De când n-aţi mai văzut copilaşi aici în tabără?
Localnic: „Nu mai ştiu, doamnă!”
Opt milioane de euro sunt puse la bătaie pentru taberele din șase județe, aflate în centrul tării.
Simion Crețu, director general Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru: „Au rămas la un nivel care a devenit aproape impracticabil. Practic noi asta încercăm, să venim în sprijinul autorităților care dețin asemenea spații."
Camelia Vlad, director Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov: „Există un proiect pentru preluarea taberelor de către Agenţia Naţională pentru Sport, ceea ce ar permite accesarea de fonduri europene pentru modernizare.”
La Cisnădioara, în județul Sibiu, lucrurile au mers bine. Incă din 2021, aici s-au investit 1,3 milioane de lei, bani de la Guvern.
Elena Cerciu, angajată a taberei din Cisnădioara: „S-a făcut piscină, teren de sport, teren de joacă. Multe s-au renovat.”
O zi de vacanță aici, cu cazare şi toate mesele incluse, costă 160 de lei.
Programele de finanțare sunt derulate de agențiile de dezvoltare regională, iar solicitanții pot fi autorități locale şi direcțiile de tineret şi sport care au în administrare taberele. În cazul regiunii centrale, proiectele pot fi depuse începând cu 26 martie.