AWS a anunțat luni seară că două facilități din EAU și una din Bahrain au fost avariate, provocând opriri în funcționare transmite news.ro.
Printre platformele afectate s-au numărat Careem (ride-hailing și livrări), Alaan și Hubpay (plăți), precum și băncile Abu Dhabi Commercial Bank și Emirates NBD. Furnizorul de software enterprise Snowflake a raportat și el perturbări.
„Scântei și foc" în centrele de date
Atacurile au avut loc duminică, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu după loviturile SUA-Israel asupra Iranului și uciderea ayatollahului Ali Khamenei. „În EAU, două dintre facilitățile noastre au fost lovite direct, iar în Bahrain un atac efectuat în proximitate a produs impact fizic asupra infrastructurii”, a transmis AWS. Compania a descris „scântei și foc" și avarii structurale, întreruperi de energie și activarea sistemelor de stingere a incendiilor — cu pagube suplimentare provocate de apă.
AWS a recomandat clienților din regiune să-și „migreze urgent sarcinile de lucru către alte regiuni". Panoul de stare al companiei raportează că întreruperile sunt încă „în desfășurare".
Revenire parțială, efecte globale
Careem a anunțat marți restabilirea serviciilor, iar Sarwa (investiții) a revenit online. Alaan a retras ulterior mesajul care invoca „pana critică AWS cauzată de situația regională”. ADCB și Emirates NBD raportau încă probleme la servicii.
Închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran a generat turbulențe pe piețele energetice. Acțiunile americane au deschis în scădere marți, bursele europene și asiatice au pierdut teren, iar prețul petrolului continuă să crească.