Avertisment al Poliţiei Române – Un nou tip de înşelăciune face victime: Romance fraud

politia romana
Profimedia

Poliţia Română atrage atenţia că un nou tip de înşelăciune face tot mai multe victime.

Metoda se numeşte ”romance fraud” - suspecţii atrag victimele în relaţii romantice online şi pretind că sunt medici în zone de război. Ulterior, cer beneficii financiare sau date sensibile.

”Poliţia Română atrage atenţia asupra unui nou tip de fraudă, care devine tot mai răspândit, denumit Romance Fraud. Aceasta este o tactică manipulatoare, în care autorii câştigă încrederea victimelor prin intermediul relaţiilor romantice online, pentru a obţine beneficii financiare sau informaţii confidenţiale (date cu caracter personal, date financiare, date bancare, etc.)”, au transmis, duminică, reprezentanţii Poliţiei Române.

Potrivit acestora, infracţiunile informatice au cunoscut o creştere în ultimul deceniu, iar tehnologiile avansate au oferit infractorilor noi modalităţi de a-şi atinge scopurile.

”Romance Fraud îşi are rădăcinile în construirea unei relaţii romantice false şi câştigarea afecţiunii victimei cu intenţia de a o exploata financiar sau a obţine date personale de la aceasta. În contextul conflictelor armate actuale, victimele sunt abordate de către autori, pretinzând că ar fi medici în zone de război”, au precizat specialiştii Poliţiei Române.

Citește și
BMW X5
Un bărbat a înscenat furtul unui BMW X5 la Iași pentru a încasa asigurarea de 30.000 euro, dar cheia mașinii l-a dat de gol

Potrivit acestora, suspecţii folosesc diverse pretexte care variază de la necesitatea de a părăsi zona de război, din motive medicale urgente, până la promisiuni iluzorii de a trimite sume mari de bani victimelor.

”În majoritatea cazurilor, victimele cad în capcana iluziei unei relaţii cu aceştia, ceea ce amplifică gradul de manipulare şi inducere în eroare. Autorii pot solicita dezvăluirea de informaţii confidenţiale sau chiar la transferuri de bani sub diverse pretexte, precum sprijin pentru «situaţii de urgenţă» sau ajutor pentru organizaţii umanitare inexistente”, mai arată Poliţia Română.

Instituţia anunţă că, atât la nivel european, cât şi la nivelul ţării noastre au fost înregistrate o serie de fapte cu acest mod de operare, iar pentru o mai bună prevenire, cetăţenii trebuie să se protejeze în mediul online.

Poliţiştii trimit o serie de recomandări:

1. Verificarea identităţii persoanelor cu care intră în contact online prin solicitarea de informaţii suplimentare cu privire la aceştia ori verificarea informaţiilor de la profil (în funcţie de modalitatea de contactare).

2. Păstrarea datelor personale în siguranţă - Nedivulgarea datelor cu caracter personal, a datelor bancare sau financiare niciunei persoane necunoscute. Este necesar protejarea datelor personale prin utilizarea unor parole puternice, actualizate regulat şi implementarea autentificării în doi paşi, precum şi evitarea partajării informaţiilor financiare sau a altor date sensibile cu persoane necunoscute sau cu care nu au o relaţie solidă.

3. Abordarea cu scepticism a solicitărilor urgente de bani, a scuzelor continue pentru a nu se întâlni faţă în faţă şi a discrepanţelor în informaţiile furnizate, ceea ce pot reprezenta suspiciuni.

4. Raportarea incidentelor suspecte autorităţilor judiciare şi folosirea platformelor de raportare online, pentru a contribui la identificarea infractorilor. În cazul existenţei unor dubii cu privire la autenticitatea unei persoane online, încurajăm raportarea activităţii acesteia către platforma respectivă.

5. Utilizarea cu prudenţă a platformelor online de socializare, cu precădere a celor de dating: Recomandăm ca toţi cetăţenii să fie precauţi în utilizarea platformelor online de socializare sau de dating şi să evite dezvăluirea informaţiilor personale prea devreme într-o relaţie.

6. Recomandăm informarea cu privire la cele mai recente moduri de operare privind săvârşirea infracţiunilor în mediul online, precum şi implementarea de măsuri de prevenţie şi contracarare. Cetăţenii trebuie să cunoască cum să identifice potenţialele înşelăciuni din mediul online şi să reacţioneze în mod adecvat în cazul unor solicitări suspecte.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incredibil! Fotbalistul era să facă KO un fan la prezentarea oficială
VIDEO Incredibil! Fotbalistul era să facă KO un fan la prezentarea oficială
Citește și...
Un bărbat a înscenat furtul unui BMW X5 la Iași pentru a încasa asigurarea de 30.000 euro, dar cheia mașinii l-a dat de gol
Un bărbat a înscenat furtul unui BMW X5 la Iași pentru a încasa asigurarea de 30.000 euro, dar cheia mașinii l-a dat de gol

Un cetățean moldovean a încercat să păcălească o firmă de asigurări, înscenând furtul propriului autoturism, relatează Ziarul de Iași.

Catedrala Națională se va închide pentru continuarea lucrărilor. Ultima zi în care mai poate fi vizitată
Catedrala Națională se va închide pentru continuarea lucrărilor. Ultima zi în care mai poate fi vizitată

Joi este ultima zi în care credincioşii mai pot vizita Catedrala Naţională, începând de vineri urmând să fie închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior.

Situație critică în Alba. Numărul utilizatorilor nealimentaţi cu energie electrică a crescut din nou, la aproximativ 5.000
Situație critică în Alba. Numărul utilizatorilor nealimentaţi cu energie electrică a crescut din nou, la aproximativ 5.000

Numărul consumatorilor din judeţul Alba care nu au electricitate a crescut din nou, joi dimineaţă, ajungând la peste 4.800, din nouă unităţi administrativ-teritoriale. În judeţ sunt dislocate 24 de generatoare.

Recomandări
Rusia acuză SUA de „piraterie de secol XXI” după confiscarea petrolierului Marinera. Echipajul navei ar putea fi judecat
Rusia acuză SUA de „piraterie de secol XXI” după confiscarea petrolierului Marinera. Echipajul navei ar putea fi judecat

Parlamentarul rus Leonid Sluţki a denunţat confiscarea navei Marinera de către SUA drept „piraterie de secol XXI”, iar Ministerul de Externe rus a cerut eliberarea echipajului. Casa Albă a precizat că echipajul navei ar putea fi judecaţi.

România pierde milioane de lei pentru formarea medicilor care nu ajung să profeseze, în timp ce unele spitale nu au personal
România pierde milioane de lei pentru formarea medicilor care nu ajung să profeseze, în timp ce unele spitale nu au personal

Statul pierde milioane de lei pentru instruirea absolvenților de medicină care nu ajung să profeseze. După șase ani de facultate, plătiți din bani publici, mii de tineri rămân în afara sistemului sanitar, spune ministrul Sănătății.

România, lovită de un ciclon mediteranean. Meteorologii anunță „un episod autentic de iarnă”
România, lovită de un ciclon mediteranean. Meteorologii anunță „un episod autentic de iarnă”

Meteorologii avertizează că începând din 7 ianuarie un nou ciclon mediteranean va traversa România și va aduce un nou episod de precipitații intense.