Autoritățile au anunțat că s-au încheiat licitațiile pentru licențele 5G. Companiile vor achita 432,6 milioane euro

5G
Shutterstock

ANCOM a anunţat marţi că, în urma licitaţiei de spectru organizate de autoritate, cei trei ofertanţi, Orange România, Vodafone România şi RCS&RDS, şi-au adjudecat 76% din cantitatea de spectru disponibilă în cadrul procedurii de selecţie.

Taxele de licenţă, a căror valoare cumulată se ridică la 432.611.043 euro, merg la bugetul de stat şi vor fi achitate eşalonat. Operatorii câştigători urmează să acopere cu servicii de bandă largă minim 70% din populaţia ţării, majoritatea zonelor urbane, autostrăzile, aeroporturile internaţionale şi căile ferate modernizate, precum şi un număr de 240 de localităţi identificate ca neacoperite sau slab acoperite cu servicii de comunicaţii mobile.

”În urma licitaţiei de spectru organizate de ANCOM, cei trei ofertanţi şi-au adjudecat 420 MHz în benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz, adică 76% din cantitatea de spectru disponibilă în cadrul procedurii de selecţie. Rezultatele acestei proceduri se datorează în primul rând bunei colaborări şi dialogului permanent cu toate părţile implicate. Pe tot parcursul procesului, ANCOM a beneficiat de un sprijin important din partea Guvernului, odată cu încheierea acestei licitaţii fiind îndeplinite şi jaloanele 147 şi 149 din PNRR”, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Facilităţile de plată în rate a taxei de licenţa reprezintă o premieră în România în materia procedurilor de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului, contribuind la rezultatele de astăzi.

”A fost o licitaţie organizată într-un context dificil, cu factori care au influenţat puternic desfăşurarea acesteia, rezultatele anunţate fiind cu atât mai îmbucurătoare, cu cât premisele nu au fost cele mai optimiste. Odată cu licitaţia din această toamnă, reţelele mobile din România au obţinut o cantitate semnificativă de spectru suplimentar, pentru o perioadă îndelungată de timp, necesar pentru extinderea acoperirii şi îmbunătăţirea masivă a calităţii serviciilor, un câştig remarcabil pe fondul incertitudinilor contextului în care s-a desfăşurat procedura, inclusiv din punct de vedere al numărului participanţilor la aceasta”, precizează ANCOM.

Citește și
retinut
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o

În urma licitaţiei, ORANGE ROMÂNIA şi-a adjudecat 2 blocuri de câte 2x5 MHz în banda de 700 MHz FDD, toate cele 8 blocuri de câte 5 MHz disponibile în banda de 1500 MHz şi 16 blocuri de câte 10 MHz în banda 3400-3800 MHz, contra sumei de 264.607.669 euro reprezentând taxă de licenţă.

VODAFONE ROMANIA a câştigat 1 bloc de 2x5 MHz în banda de 700 MHz FDD şi 10 blocuri de câte 10 MHz în banda 3400-3800 MHz, urmând a achita suma de 122.503.374 euro cu titlu de taxă de licenţă.

RCS & RDS şi-a adjudecat cele 4 blocuri de câte 2x5 MHz disponibile în banda de 2600 MHz FDD şi 5 blocuri de câte 10 MHz în banda 3400-3800 MHz, pentru care va achita suma de 45.500.000 euro reprezentând taxă de licenţă.

Taxele de licenţă, a căror valoare cumulată se ridică la 432.611.043 euro, se fac venit la bugetul de stat. Taxele de licenţă urmează a fi achitate eşalonat, prima tranşă fiind exigibilă pe 8 decembrie 2022, în valoare totală de 119.000.000 euro, iar ultima pe 17 noiembrie 2028, în valoare de 80.009.617 euro.

În benzile de 700 MHz şi 1500 MHz, drepturile acordate sunt valabile pentru 25 de ani începând cu 1 ianuarie 2023, iar în banda 3400 – 3800 MHz pentru 22 de ani, începând cu 1 ianuarie 2026. În banda de 2600 MHz, drepturile acordate sunt valabile pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 5 aprilie 2029.

Noile drepturi recent adjudecate intră în vigoare la 01.01.2023, cu excepţia benzii 3400-3800 MHz).

Operatorii câştigători urmează să acopere cu servicii de bandă largă minim 70% din populaţia ţării, majoritatea zonelor urbane, autostrăzile, aeroporturile internaţionale şi căile ferate modernizate, precum şi un număr de 240 de localităţi identificate ca neacoperite sau slab acoperite cu servicii de comunicaţii mobile.

ANCOM a mai organizat în anul 2021 o procedură de selecţie pentru acordarea spectrului rămas disponibil în urma licitaţiilor din 2012 şi 2015 în benzile de 800 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3600 MHz, în urma căreia s-au încasat la bugetul de stat 43,4 milioane de euro, în timp ce în urma prelungirii valabilităţii licenţelor de utilizare a frecvenţelor din banda de 2100 MHz, care au expirat în martie 2020, respectiv în ianuarie 2022, suma încasată la bugetul statului a fost de 110 milioane euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o

Un apel venit de la sute de kilometri a salvat o femeie din Craiova care era bătută de soţ.

Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap
Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap

Este anchetă la o grădiniță din Baia Mare după ce un copil de 4 ani a fost rănit acolo.

Trei cazuri de scabie au fost depistate la un spital din Timiş. DSP Timiș a declanșat o anchetă epidemiologică
Trei cazuri de scabie au fost depistate la un spital din Timiş. DSP Timiș a declanșat o anchetă epidemiologică

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, unde au fost depistate cu scabie trei persoane internate.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.