Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ancheta în cazul incendiului de la SJU Piatra Neamț, preluată de Parchetul General. Ce ipoteze sunt luate în calcul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ancheta în cazul incendiului din secţia de terapie intensivă din Piatră Neamţ a fost preluată de Parchetul General.

Cercetările se fac în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă. Deocamdată nu a fost indentificat niciun vinovat, iar cei responsabili încearcă să afle de la ce a pornit focul. Cauza dezastrului nu a fost clar stabilită. Însă se ia în calcul variantă potrivit căreia să fi fost declanşat de un injectomat.

Procurorii Marius Iacob şi Eduard Ilie, de la Parchetul General, au misiunea să clarifice ce s-a întâmplat în secţia de terapie intensivă a Spitalului din Piatră Neamţ şi cum a fost posibil să moară 10 oameni.

În saloanele care au ars, specialişti în incendii de la INSEMEX Petroşani şi specialişti ai Poliţiei Romane şi Institutului Naţional de Criminalistică au început să caute, de dimineaţă, probe. Unele au fost compromise de pârjol.

Pentru că spitalul de urgenţă din Piatră Neamţ este un spital suport COVID, anchetatorii veniţi să facă cercetarea la faţa locului şi-au luat măsuri de precauţie pentru a evita orice risc de îmbolnăvire. Fiecare dintre cei care participă la investigaţii s-a echipat cu un combinezon de protecţie.

Citește și
spitale
Orice improvizație dintr-un spital poate provoca o tragedie. Cum ar trebui să fie dotate acestea, potrivit legislației

În salonul de terapie care a ars, totul este distrus. Aparatura medicală şi mobilierul s-au topit, din instalaţiile electrice nu a mai rămas nimic. Nimeni nu vorbeşte deocamdată despre o cauză clară a incendiului şi cu atât mai puţin de vinovaţi.

Sunt însă multe ipoteze. Iniţial s-a spus că ar fi vorba despre o posibilă supraîncălzire a instalaţiei electrice. Apoi, a apărut varianta izbucnirii focului de la un injectomat - o seringă contectată la curent electric, programată să administreze automat tratamentul bolnavilor.

Liviu Ungureanu, șeful secției ATI de la SJU Piatra Neamț: "E o relatare de la nişte oameni care au trecut prin clipe groznice, ar fi luat foc un injectomat aflat la un anumit pat. De acolo s-a propagat la costumele de protecţie a personalului, după care a urmat chiar o mică explozie nu ştiu de ce cauzată."

Gheorghe Lazăr este prefectul judeţului Neamţ. Vorbeşte şi despre alte greşeli care ar fi dus la tragedie. Spitalul ar fi mutat secţia ATI de la etajul 3 la 2 fără să aibă aprobare de la Direcţia de Sănătate Publică.

Lucian Micu, managerul SJU Piatra Neamț: "Este vorba despre o extindere a numărului de paturi ATI pentru pacienţi pozitivi, practic şi etajul 2 şi 3 au circuite ATI avizate de Direcţia de Sănătate Publică, în plus în ultimele 3 săptămâni s-au efectuat lucrări la etajul 2 dar într-o altă zonă, nu unde s-a produs incendiul pe zona acelor două saloane afectate nu s-au făcut lucrări în ultima perioadă."

În timp ce în Neamţ cei implicaţi încearcă să scape de responsabilitate, zece familii îşi plâng apropiaţii, ucişi de foc în spitalul în care ar fi trebuit să îşi găsească salvare. Preşedintele Klaus Iohannis s-a rugat luni pentru victimele incendiului într-o biserică din Sibiu.

Tragedia din secţia de terapie intensivă din Piatră Neamţ este investigată într-un dosar penal de ucidere din culpă. Cerecetarile sunt deocamdată în REM şi nimeni nu a fost pus încă sub învinuire.

Foarte mulţi medici au atras atenţia că secţiile ATI sunt în această perioadă suprasolicitate, la fel este şi aparatura care ţine în viaţă toţi pacienţii în stare gravă, şi că astfel de tragedii se pot întâmpla oricând în orice secţii de anestezie şi terapie intensivă din ţara pentru că instalaţiile sunt vechi.

Iar astfel de mesaje au venit de la cadre medicale din mai multe spitale din ţară.

Tocmai din acest motiv, premierul Ludovic Orban a anunţat că de luni încep o serie de verificări în toate spitalele din ţară, în special în secţiile de terapie intensivă.

Vor fi echipe mixte, specialişti din direcţiile de sănătate publice dar şi pompieri din departamentele pentru situaţii de urgenţă.

Vor fi verificate toate instalaţiile din secţiile de terapie intensivă, dar şi sistemele de alimentare ale acestor echipamente.

De asemenea, pompierii şi inspectorii DSP vor evalua şi condiţiile de punere în funcţiune a apraturii medicale pentru a se interveni de urgenţă acolo unde există improvizaţii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult