Despre a fi primar, cu Iulia Stănilă, din Șpring-Alba: Să lucrezi pe jumătate din fostul salariu ca să dezvolți o comunitate
Your browser doesn't support HTML5 video.
În 3 ani de mandat se poate mândri cu o listă lungă de realizări care scot la lumina întreagă comunitate. Copiii satului sunt pricnipala prioritate.
Pe ulițele din Șpring-Alba, într-o ținută casual, Iulia Stănilă a ieșit în control. E primarul locului. În sat, peste tot se lucrează. Se pun pavele pe șanțuri, se amenajează spații de joacă.
Se construiesc clădiri. Acum trei ani când a venit la primărie, satul n-avea nici de unele, după ce fostul edil stătuse la conducere 16 ani. Drumurile din comună erau neasfaltate în proporție de 97%.
Iulia Stănilă, primar comuna Șpring-Alba: „Am preluat comuna fară utilități, străzi neasfaltate, pe unele din 2007, unele din 2018. Finalizate în proporție de 3%. Avize expirate, documente, de reluat toate procedurile.”
În trei ani a reușit să pună asfalt pe toate drumurile din cele patru sate ale comunei.
Iulia Stănilă, primar comuna Șpring-Alba: „Cu pași mărunți, ne îndreptăm spre normalitate.”
Cetățenii sunt încântați că au scapăt de noroaie.
Bărbați: „Cel mai bun primar din zonă. De nota 15, nu 10. Cel mai bun primar.” Bărbat: „S-a luptat pentru comuna asta, se văd realizările. E foarte, foarte bună.” Femeie: „Excelent. Minunată, harnică, gospodară, toate calitățile le are.”
Când a venit la primărie în 2020 aproape totul era blocat în birocrație și procese. Până a reușit să facă lumină în acte și să acceseze fonduri. A bătut la ușa firmelor din județ pentru sponsorizări. Așa a apărut în centrul satului un loc de joacă.
Iulia Stănilă, primar comuna Șpring-Alba: „Căsuța am primit-o sponsorizare de la o firma din Alba Iulia. Dalele le-am primit de la un sponsor tot din Alba Iulia. Gărdulețul l-am făcut cu angajații primăriei din spate, care sunt șoferi și când n-au muncit pe teren au confecționat gardul.”
Iar lângă locul de joacă, de trei ani tronează un aparat de tocat ambalaje. E primul device de acest fel din România instalat într-un sat. Copiii aduc peturile aici, le reciclează, primesc un tichet și participă la o tombolă organizată de primărie.
Iulia Stănilă, primar comuna Șpring-Alba: „El a strâns 7.000 de peturi. Și la 300 de peturi reciclate are un bilet la tombolă, fiecare copil. Au curățat șanțurile.”
Fetiță: „Au fost mulți copii aici cu sacii, cu multe. Ne-am plimbat prin tot satul. Și pe dealuri și la cămin și am făcut curat.”
Iulia Stănilă, primar comuna Șpring-Alba: „Mă focusez pe copii pentru că ei pot să dea lecții celor mari și pot să fie lecții pentru adulți. Copiii strâng toate peturile, alții aruncă. Ne luptăm cu mentalități și doar prin cei mici mai avem o șansă, dacă fiecare om din această țară, indiferent de vârstă și-ar face treaba ca la carte sau să o facă cu drag, să știe că pleacă acasă mulțumit, că în acea zi a realizat. Dacă am fi mulțumiți când ajungem că acea zi nu este una pierdută, eu zic că am fi una dintre cele mai frumoase țări ale lumii. Avem resurse, suntem o țară atât de bogată, trebuie doar să ne facem treaba.”
Iulia s-a născut între aceste dealuri, la doi ani după Revoluție. După facultate a plecat la București unde, patru ani a lucrat într-o firmă care atrage fonduri europene pentru primăriile din toată țara. Când are drum în Capitală își vizitează foștii colegi.
Radu, fost coleg: „Are o energie foarte bună. Are în continuare un chef să facă lucruri și să miște lucrurile. Asta e stilul ei.”
Savian, fost coleg: „Întotdeauna ținea oameni în jurul ei și cred că ăsta e unul dintre factorii foarte importanți care au ajutat-o în cariera politică și felul în care a reușit să câștige alegerile și să activeze ca primar.”
În 2016, pe vremea când îi ajuta pe alții să acceseze bani europeni, i-a venit ideea să-și scoată și satul din noroi, a candidat, dar oamenii n-au votat-o. S-a întors în 2020 și a ieșit primar. Avea 29 de ani.
Reporter: Când ai venit de la București cu cât ți-a scăzut salariul?
Iulia Stănilă: La jumătate.
Reporter: Deci aici ai câștigat la jumătate, jumătate din cât ai câștigat la București?
Iulia Stănilă: Exact. Am vrut să fac treaba asta. Am știut, mi-am pus în balanță tot și avantajul să mă întorc acasă era familia.
Iulia Stănilă: „El e echilibrul meu. La cât sunt eu de vorbăreață și activă.”
Adrian: „Eu vorbă mai puțin.”
Adrian e jandarm și sunt căsătoriți de 10 ani.
Adrian Stănilă, soțul Iuliei: „Eram în București atunci, șefii ei, prieteni, toată lumea îi zicea să nu lase Bucureștiul, „de ce te duci acolo”. No, asta îi mai ziceam și eu până ea a decis nu, că vreau să merg și atunci a trebuit să o susțin.”
Își împart viață între casa socrilor și cea a părinților.
Ghenescu Adriana, mama Iuliei: „Spunea: Mami să vezi cum este la București față de la Șpring. Ne doream să avem și noi apa trasă în casă pentru că nu avem. O să vin mami și o să vă fac niste condiții și vouă.
Reporter: Și acum aveți apă?
Ghenescu Adriana, mama Iuliei: Acum am tras-o de două săptămâni.
În trei ani a reușit să tragă apă prin toată comuna. Așa arăta dispensarul din sat, înainte de alegerile din 2020.
Adrian Stănilă, soțul Iuliei: „Am zis să fie luminos, frumos culori calde. În prima săptămână după ce am deschis oamenii se descălțau la ușă. Am fost foarte impresionată. Înseamnă că dă roade orice pas înainte.”
Banii au venit din economii.
Iulia Stănilă: „Organizau zilele comunei Șpring în 3 zile. Mici și grătare. Erau cheltuieli foarte mari. Și cu banii aceștia am reparat parterul cabinetului medical. Avem alte priorități acum și trebuia să încep de undeva ca să schimb și mentalitatea.”
În comună sunt 240 de copii. Toate școlile au fost reabilitate, teoretic, în fostul mandat.
Iulia Stănilă: „În 2019. Suntem în proces cu constructorii pentru toate școlile. Așa arată o școală finanțată în 2019. Și eu ca să obțin finanțare nu am cum, pentru că e dublă finanțare pentru același tip de lucrări, pentru 5 ani.”
Alți bani din fonduri europene nu mai poate accesa pentru școli. Așa că a apelat la sponsorizări.
Iulia Stănilă: „Aici se construiește noua scoală. Primăria din satul Șpring și grădinița, cu 100% sponsorizări.”
500.000 de euro va costa această clădire. Toți banii vin de la o firmă privată. În 2020 când a venit la primărie a tăiat finanțările pentru echipa de fotbal a localității.
Iulia Stănilă: „Aveam echipa de fotbal și se numea Colorado Șpring. Majoritatea erau jucători străini.Dacă vrei să investești în promovarea sportului, încearcă să-i promovezi pe cei din comuna ta.”
Cu banii de la echipă și din sponsorizări a cumpărat biciclete pentru toți copiii care au luat premiul întâi.
Iulia Stănilă: „Așa îi stimulăm să învețe și mai mult și mai mult și așa a și fost. Au fost 29 de biciclete după care am dus 40 și ceva în tabără, deci au învățat mai bine.”
În ultimii ani mai multe familii s-au mutat în Șpring. Case vechi sunt readuse la viață iar o familie de medici plecați în America a cedat gospodăria primăriei pentru a amenaja în ea un centru social.
Daniel Zatreanu, medic: „Viitorul stă în noi. Viitorul nu stă nici în străzi, nici în clădiri, nici în tehnologie, stă în noi, fiind că noi suntem creatorii prezentului și vom fi creatoriiviitorului. Noi, noi, fiecare individ în parte. Și tu ai făcut acest lucru. Și suntem mândri de tine.”
Într-o Românie în care încrederea în politicieni e tot mai mică, Iulia Stănilă se pune în slujba oamenilor și dovedește că se poate.
Până acum în Șpring au venit 20 de milioane de lei din finanțări europene și guvernamentale. Proiecte de alte 70 de milioane sunt aprobate și vor fi implementate, bani care vor schimba fața acestui loc.
E scopul pentru care Iulia a renunțat la viața de oraș și a venit aici: să-i ajute pe oamenii din satul în care s-a născut să trăiască mai bine.