Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Formația Phoenix pregătește o operă rock dedicată lui Nicu Covaci, ”Nemuritorul”: ”Un concept complet, un spectacol complet”

Formaţia Phoenix pregăteşte un turneu în memoria lui Nicu Covaci, care să înceapă în noiembrie, urmând să fie pregătită şi o operă rock, "Nemuritorul".

"Nicu (Covaci) şi-a dorit să mergem mai departe şi asta vom face ţinând cont de de dorinţa lui. Vom compune mai departe şi vom cânta peste tot pe unde lumea ne cheamă", a declarat Lavinia Săteanu, răspunzând unei întrebări referitoare la proiectele de viitor ale formaţiei, potrivit Agerpres.

Chitaristul Cristi Gram a declarat că formaţia pregăteşte piese care până acum nu au fost cântate live, iar turnul ar putea începe în luna noiembrie.

"Deocamdată facem concerte în memoria lui Nicu pentru că suntem afectaţi de dispariţia lui şi probabil că vom fi afectaţi tot timpul, dar fiind proaspăt acum asta-i, asta facem. Lucrez la câteva piese după care o să lucrăm cu toţii. Întâi o să-l fac eu, structura, schiţă şi astea, pentru că am mai mult timp şi stau acasă foarte mult şi îmi bat capul cu asta şi vrem să facem şi un turneu, tot în memoria lui. Managera noastră parcă a zis că în noiembrie (va începe turneul n.r.). Piese în special din Baba Novak, unde eu îl am pe Nicu imprimat. Am tot materialul de 20 de ani încoace pe canale şi am vrea să folosim amintirea lui cât mai prezent şi să ne folosim de vocea lui ca publicul încă să poată să asculte piese care nu s-au cântat live pentru că n-am apucat să le facem, deşi totdeauna ne-am plănuit să facem aceste piese. Vrem să cântăm 'Oraşul scufundat', 'Fluier în cer', 'Singur', 'Hăituit', piese care îl reprezentau pe Nicu, toate", a spus Cristi Gram  la concertul susţinut de trupă la festivalul Romula Fest de la Dobrosloveni, alături de Ovidiu Lipan "Ţăndărică".

Totodată, chitaristul a menţionat şi pregătirea unui spectacol, "Nemuritorul", o operă rock dedicată lui Nicu Covaci, spectacol ce va fi susţinut în actuala formulă a formaţiei.

Citește și
Nicu Covaci
Nicu Covaci a fost înmormântat mai repede decât era anunțat. Funeraliile au avut loc într-un cadru restrâns

"O operă rock ce se va numi Nemuritorul, tot pentru Nicu dedicată, care va fi un concept complet, un spectacol complet. (Cu n.r.) formaţia pe care a lăsat-o Nicu moştenire, Lavinia Săteanu - vioară, Costin Adam - voce, Vlady Săteanu - bass şi voce, Flavius Hosu - tobe şi voce pe viitor şi Cristi Gram - chitară şi voce", a adăugat Cristi Gram.

Chitaristul a subliniat că formaţia va rămâne în formula lăsată de Nicu Covaci şi este ca o familie.

"Eu când am fost la Nicu în spital, mi-a spus 'Cristi, tu eşti cel mai mare, ai grijă de formaţie', dar grija asta înseamnă, fiind foarte mult timp alături de Nicu şi trecând prin foarte multe formule, de la cea de aur până la cea actuală şi aici aş putea să spun că au fost cam vreo 10 artişti diferiţi până s-a ajuns această formulă care are complet alţi artişti în afară de mine şi Nicu care nu mai e din păcate, am auzit toate poveştile lui Nicu şi toate poveţile şi toate sfaturile care le-a dat fiecărui artist în parte, în funcţie de formulă şi cred că aş putea să am o o imagine de ansamblu asupra ce a vrut Nicu şi ce şi-ar fi dorit să fie mai departe Phoenix. Atâta pot eu să fac.

În rest va fi democraţie, în sensul că toată lumea o să îşi spună părerea, păsul, ideile şi de comun acord să le aplicăm poate imediat sau pe viitor sau eu ştiu, să schimbăm anumite chestii care nu merg bine, să îmbunătăţim totdeauna, fiecare poate să zică, deci fiecare e lider în trupă. (...) Noi suntem o formaţie, noi nu mai colaborăm, noi sunt o familie, Nicu Covaci aşa ne-a lăsat şi aşa rămânem", a mai declarat Cristi Gram.

Mircea Baniciu este deschis în a colabora cu Phoenix

În contextul în care Flavius Hosu nu a fost prezent la concertul de la Dobrosloveni, iar pe scenă a fost prezent Ovidiu Lipan "Ţăndărică", Cristi Gram a explicat că Hosu a avut alte angajamente şi "este o onoare că a venit Ovidiu Lipan"

"Flavius nu e cu noi acum, pentru că mai are angajamente şi cu alţi artişti, angajamente ce le avea de când am fost în pandemie şi îi place să exploreze şi alte genuri muzicale şi se mai întâmplă să se suprapună uneori evenimentele. Dar pentru noi este onoare că a venit Ovidiu Lipan, nu să îl înlocuiască, ci să cânte cu noi", a mai spus Gram.

Referitor la relaţia cu foşti membri Phoenix, violonista Lavinia Săteanu, a arătat că Ovidiu Lipan "Ţăndărică" cântă alături de trupă, iar Mircea Baniciu este deschis în a colabora cu trupa.

"Cred că este evident că există o relaţie, câtă vreme Ovidiu Lipan este cu noi, aici, în această seară şi ne ajută, la fel şi Mircea Baniciu este foarte deschis în a colabora cu trupa Phoenix", a afirmat Lavinia Săteanu.

Solistul vocal Costin Adam a punctat că în măsura în care va exista disponibilitate Phoenix va colabora cu foşti membri ai formaţiei.

"Phoenix este o moştenire, o moştenire la care participăm toţi. În măsura în care există disponibilitate, vom colabora pe viitor, de ce nu? Dar formula formaţiei Phoenix rămâne aceea pe care a lăsat-o Nicolae Covaci", a subliniat Costin Adam.

Basistul Vlady Săteanu a vorbit despre stilul formaţiei, menţionând că se încearcă păstrarea liniilor cunoscute însă adaptate momentului.

"Spiritul trupei este oarecum similar cu cel al anilor marilor creaţii, adaptat zilelor noastre. Adică noi încercăm cu tot ce avem la îndemână ca artişti să ducem estetica şi stilistica acestei formaţii undeva, în nişte hotare în care ele au fost stabilite, raportate la zilele noastre. Se respectă maniera de a cânta, repet cu toate ustensilele şi lucrurile complementare actuale, din zilele noastre. Adică încercăm cumva să păstrăm, din ce au ascultat ei, de pe vechile discuri, să păstrăm liniile, să păstrăm aranjamentele cât de cât şi să le aducem în zilele noastre, să le şi recunoască publicul, dar să şi sune actualul şi frumos, să ne aliniem cu trendurile", a spus Vlady Săteanu.

"Phoenix are, ca orice formaţie, o anumită reţetă stilistică, reţetă pe care noi o ştim. În jurul acestei reţete ne vom exprima făcând piese noi, actuale, cum a spus şi Vlady, pentru că echipamentele din anii 2024 sunt complet diferite faţă de cele din anii '70. Şi cum am zis, dacă piesele în anii '70 nu ar fi existat şi s-ar fi făcut în zilele noastre s-ar fi făcut echipamente de acum, deci ar fi sunat complet altfel", a completat Cristi Gram.

Trupa Phoenix a susţinut sâmbătă seara, în judeţul Olt, la festivalul Romula Fest ce a avut loc la Dobrosloveni, un concert avându-l alături, la tobe, pe Ovidiu Lipan "Ţăndărică".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult