Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elton John, nevoit să îşi amâne proiectul de album din cauza unei infecţii oculare: „Nu văd nimic"

Elton John îşi revine cu greu după o infecţie oculară pe care a contractat-o în vară.  

Deşi a dat veşti încurajatoare în septembrie, muzicianul a dezvăluit luni, în cadrul emisiunii „Good Morning America”, că boala i-a afectat grav vederea şi că nu a putut face niciun progres în proiectul său de album.

„Din păcate, mi-am pierdut vederea la ochiul drept în iulie, pentru că am avut o infecţie în sudul Franţei. Şi de patru luni nu mai pot vedea nimic. Iar ochiul meu stâng nu este în cea mai bună formă”, a explicat el.

„Aşa că există speranţă şi încurajare că totul va merge bine. Dar sunt un pic blocat în acest moment, pentru că pot face interviul, dar să intru în studio şi să înregistrez, nu ştiu. În primul rând, pentru că nu pot vedea versurile!”.

„Nu pot vedea nimic, nu pot citi nimic, nu mă pot uita la nimic”, a adăugat cântăreţul britanic, rămânând optimist cu privire la evoluţia bolii. „Luăm măsuri pentru a încerca să îmbunătăţim situaţia”, a adăugat el.

Citește și
Alicia Keys a cântat la pian într-o gară din Londra
Alicia Keys a cântat la pian într-una dintre cele mai mari gări din Londra. VIDEO

În 15 noiembrie, Elton John a lansat un videoclip în colaborare cu cântăreaţa Brandi Carlile. Acest cântec va apărea în documentarul despre Elton John, regizat de soţul său, David Furnish.

Elton John şi-a luat adio de la scenă în iulie 2023, în cadrul unui concert la Stockholm, Suedia. Intitulat „Farewell Yellow Brick Road”, turneul final al cântăreţului melodiei „Rocket Man” a început în 2018 şi a fost programat iniţial să dureze trei ani, cu peste 300 de date planificate. Dar a fost întrerupt de pandemia de coronavirus, de o operaţie la şold în 2021 şi de un test Covid pozitiv în 2022.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult