Alicia Keys a cântat la pian într-una dintre cele mai mari gări din Londra. VIDEO

62409756
Profimedia

Cantautoarea americană Alicia Keys a susţinut luni un recital-surpriză într-una dintre cele mai mari gări din Londra, interpretând mai multe melodii la un pian negru, donat mai demult acestei clădiri de Elton John, informează Reuters.

 

Artista, care are 15 premii Grammy în palmares, a interpretat patru melodii, printre care şi hiturile ''Empire State of Mind'', ''If I Ain't Got You'' şi ''No One'', în gara internaţională St. Pancras, care face legătura dintre Londra şi Europa.

Publicul numeros a ovaţionat-o pe celebra cântăreaţă în timpul intonării refrenurilor şi în pauzele dintre melodii. Alicia Keys a interpretat şi ''Lifeline'', o melodie lansată recent şi care face parte din coloana sonoră a musicalului ''The Color Purple'', un lungmetraj care are la bază piesa omonimă de pe Broadway, la rândul ei o adaptare a unui roman din 1982 semnat de Alice Walker.

Alicia Keys a cântat la pian circa zece minute, timp în care numeroşi călători au făcut fotografii şi înregistrări video cu artista americană.

Cântăreaţa s-a aflat în acest weekend în Londra şi a fost capul de afiş al unui concert organizat de un post de radio la O2 Arena.

Vedeta R&B a fost nominalizată la cea de-a 66-a ediţia a premiilor Grammy în categoria ''cel mai bun album imersiv'' graţie materialului discografic ''The Diary of Alicia Keys'', lansat cu prilejul aniversării a 20 de ani de la lansarea albumului omonim, al doilea disc al artistei, care s-a aflat în fruntea topurilor muzicale.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62409734
Prinţul Harry trebuie să plătească despăgubiri unui tabloid britanic. Despre ce sumă este vorba
Prinţul Harry a fost obligat luni să plătească 48.000 de lire sterline (56.000 de euro) către editura Mail on Sunday, după ce a pierdut o rundă într-un proces de calomnie împotriva tabloidului britanic, potrivit AFP.
62409576
Smiley și Pavel Bartoș sunt starurile unei super comedii polițiste
Smiley și Pavel Bartoș se pregătesc să facă echipă, pe marele ecran. Cei doi vor interpreta rolurile principale într-o comedie polițistă plină de umor, suspans, dar și multă acțiune.
62409396
Familia regală britanică a publicat fotografia pentru felicitările de Crăciun. Ce este diferit la imaginea din acest an
Sâmbătă, Prințul și Prințesa de Wales, ambii în vârstă de 41 de ani, au lansat felicitarea anuală de Crăciun.