Alicia Keys: „Nu m-aș întoarce la 20 de ani nici dacă m-ar plăti cineva”

62130560
Profimedia

Se apropie de 40 de ani și se află în cea mai bună formă a vieții ei. Alicia Keys dezvăluie că nu s-ar întoarce în timp, pentru nimic în lume, mai ales la vârsta de 20 de ani.

La 20 de ani a lansat primul ei album, Songs in A Minor, iar lumea îi era la picioare. Pentru ea începea o carieră explozivă, condimentată cu 15 premii Grammy și zeci de nominalizări. Însă, spune artista, nu s-ar mai întoarce la acea perioadă, fiindcă a fost cea mai oribilă din viața ei.

„Jur, nu m-aș întoarce la 20 de ani nici dacă m-ar plăti cineva. A fost, practic, cea mai rea perioadă din viața mea”, a dezvăluit artista într-un interviu acordat revistei InStyle.

Keys a mărturisit că în tinerețea ei a fost „atât de oarbă”, dependentă de părerile celor din jur și foarte nesigură pe ea. În 2006, din cauza sentimentului de insecuritate, artista a luat o decizie radicală. În încercarea de a evita un colaps emoțional a plecat într-un pelerinaj în Egipt. Mai târziu, avea să-și numească primul fiu după țara care a ajutat-o să se redescopere, Egypt.

Citește și
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”

Alicia Keys

Fie plecam, fie explodam”, a mărturisit Alicia, care a făcut această călătorie de una singură. A traversat Nilul și s-a recules la vestitele piramide din Giza. Mai târziu, yoga avea să o ajute să-și găseseacă echilibrul în perioadele de incertitudine.

Alicia Keys este căsătorită, din iulie 2010, cu producătorul muzical Swizz Beatz. Împreună au doi băieți, Egypt (9 ani) și Genesis Ali Dean (6 ani).

Vezi și VIDEO: Home workout - episodul 4: În cuplu antrenamentele sunt mai intense. Exerciții pentru mușchii tricepsului și deltoizi

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT FIFA, prima reacție despre participarea Iranului la Mondialul din SUA
NEWS ALERT FIFA, prima reacție despre participarea Iranului la Mondialul din SUA
Citește și...
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”

Oana Lasconi deplânge moartea ayatollahului Khamenei, despre care susține că ”era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Prefericit Părinte” Daniel”. Khamenei a ordonat uciderea și torturarea a zeci de mii de femei în Iran. 

Demi Moore, apariție plină de eleganță la SAG Actor Awards 2026. Ținuta cu care a atras toate privirile. GALERIE FOTO
Demi Moore, apariție plină de eleganță la SAG Actor Awards 2026. Ținuta cu care a atras toate privirile. GALERIE FOTO

Demi Moore a atras toate privirile pe covorul roșu. Actrița a apărut la premiile SAG Actor Awards 2026 într-o rochie Schiaparelli Couture cu trenă voluminoasă, care i-a pus în valoare silueta și eleganța.

Ce scrie pe certificatul de deces al lui Eric Dane, starul din serialul Grey's Anatomy
Ce scrie pe certificatul de deces al lui Eric Dane, starul din serialul Grey's Anatomy

Cauza morții lui Eric Dane, starul din serialul Grey's Anatomy, a fost confirmată.

Recomandări
Război în Iran, ziua a patra. Armata israeliană lansează atacuri simultane asupra Teheranului şi Beirutului
Război în Iran, ziua a patra. Armata israeliană lansează atacuri simultane asupra Teheranului şi Beirutului

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Imagini șocante din Teheran. Cum arată acum capitala Iranului, după ce a fost bombardată de SUA și Israel. FOTO și VIDEO
Imagini șocante din Teheran. Cum arată acum capitala Iranului, după ce a fost bombardată de SUA și Israel. FOTO și VIDEO

Guvernul iranian a permis unor reprezentanți mass-media să vadă care sunt efectele bombardamentelor care au fost lansate de SUA și Israel în Teheran, capitala iraniană, începând cu data de 28 februarie.

Activitatea pe aeroporturile internaționale din Dubai și Abu Dhabi s-a reluat parțial. Mesajul MAE pentru români
Activitatea pe aeroporturile internaționale din Dubai și Abu Dhabi s-a reluat parțial. Mesajul MAE pentru români

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români aflați în Emiratele Arabe Unite că activitatea pe aeroporturile internaționale din Dubai (DXB) și Abu Dhabi s-a reluat doar parțial.