Motivul pentru care un sirian condamnat la ani grei de închisoare pentru omor în România nu va sta nicio zi după gratii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Abou Malek, sirianul în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat de Tribunalul București la capătul unor proceduri se întind pe aproape 26 de ani.
El a fost identificat relativ rapid, dar ani la rând nu au putut să facă absolut nimic, pentru că au fost vremuri în care procedura îi obliga pe anchetatori să-i facă expertiză psihiatrică. S-a pierdut astfel timp prețios, iar sirianul a reușit să fugă din țară.
A fost o întâmplare halucinantă, în noiembrie 1997, când, instigat de două prostituate și împreună cu un conațional, a intrat în casa unui proxenet din Capitală, pe care l-a bătut cu sălbăticie, iar apoi, ca să fie sigur că rămâne fără viață, l-a înjunghiat în gât.
Pentru ca totul să pară o tâlhărie, i-a furat acestuia câteva bunuri de valoare, prejudiciul fiind estimat la vremea respectivă la 10 milioane de lei.
Siria refuză să-l extrădezeS-a ajuns la proces, iar după mai bine de un an și două luni de la finalizarea lui, după aproape 30 de termene de pronunțare amânate, tribunalul a decis să-l condamne pe sirian la 18 ani de închisoare.
Tudorel Butoi, psiholog criminalist: „O condamnare după o atât de mare distanță vorbește, în primul rând, de imperfecțiuni ale urmăririi penale, dar în egală măsură, tocmai datorită acestor lucruri, vorbesc de tenacitatea organului de urmărire penală. Nu există crimă perfectă”.
Însă șansele să ajungă într-o închisoare din România sunt aproape zero, pentru că deja din 2005 exista un mandat de arestare pe numele său, s-au făcut nenumărate încercări la nivelul statului sirian pentru a obține extrădarea lui în România, însă autoritățile de la Damasc au refuzat categoric să-l trimită în țară.
Între timp, complicii săi au fost condamnați, ba chiar și-au și ispășit pedepsele la închisoare.