Accidentul de la 2 Mai. Nou termen în dosarul lui Vlad Pascu

62392219

Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat vineri, la Judecătoria Mangalia.  

La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, propus de părţile civile.

În urmă cu o săptămână, judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, depusă de avocatul familiei lui Sebastian, tânărul mort în accidentul provocat de Vlad Pascu.

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost acuzată de comportament nepotrivit de către familile victimelor şi de avocaţii acestora, de la primul termen de judecată şi până la ultimul în care a judecat.

Astfel, la primul termen din dosar, în 22 februarie, ea ar fi intrat în sală mestecând gumă şi a cerut buletinului tânărului mort în accidentul de la 2 Mai despre care nu ştia că este decedat.

Citește și
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT

La al doilea termen de judecată, Ioana Ancuţa Popoviciu l-a întrebat cine este pe tatăl tânărului mort în evenimentul rutier, iar acesta avea un tablou cu chipul fiul său.

De asemenea, şi la termenul din 9 mai, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că „gafele din sala de judecată au fost multiple”.

„A întrebat doamna judecător dacă aceşti copii mergeau către punctul unde au fost accidentaţi, ca şi cum acel punct ar fi fost, nu ştiu, un loc de distracţie sau…Nu, pur şi simplu era pe drumul judeţean, în faţa unei baze militare şi atâta tot. Sigur că şi întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a relatat avocatul, conform news.ro. 

În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut şi anterior recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă.

Totodată, judecătoarea formulase o cerere de abţinere, care fusese respinsă.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Articol recomandat de sport.ro
Șantier pentru 36 de milioane de euro la Constanța. Cum arată arena după șase ani de la începerea lucrărilor
Șantier pentru 36 de milioane de euro la Constanța. Cum arată arena după șase ani de la începerea lucrărilor
Citește și...
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT

Interviurile pentru desemnarea conducerilor Parchetului ICCJ, DNA şi DIICOT, se încheie joi cu cei cinci candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Patru procurori, evaluați miercuri pentru șefia DIICOT. Printre ei, actualul procuror-șef Alina Albu. Un candidat s-a retras
Patru procurori, evaluați miercuri pentru șefia DIICOT. Printre ei, actualul procuror-șef Alina Albu. Un candidat s-a retras

Patru candidați concurează miercuri pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în fața comisiei de la Ministerul Justiției.  

Suspiciuni de blat în Liga a III-a. Percheziţii în București și şase judeţe într-un dosar de pariuri trucate
Suspiciuni de blat în Liga a III-a. Percheziţii în București și şase judeţe într-un dosar de pariuri trucate

Poliţiştii au făcut, miercuri, 34 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive. 

Recomandări
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineață, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este al șaselea transmis de autorităţi începând de miercuri seară.

Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări
Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări

Guvernul analizează în ședința de vineri modificări în domeniul fiscal-bugetar, stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, precum şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare ale prefecţilor şi subprefecţilor.

Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.