Vasile Bănescu, după ce ÎPS Teodosie a spus că ”boala este urmare a păcatului”: ”Ignoranța e urmarea păcatului prostiei”

ips teodosie
Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, reacţionează în urma afirmaţiilor arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, conform cărora „boala este urmare a păcatului”.

Vasile Bănescu, absolvent de teologie, afirmă, fără a face referire directă la afirmaţiile înaltului ierarh, că „Ignoranţa e urmarea «păcatului prostiei»”.

„A refuza să te smulgi din ignoranţă, a o transforma instinctual în viclenie, a nu-ţi păsa de realitate şi de sensul vieţii (creştine), aceasta fiind în altă parte decât în divertisment, în colcăiala intrigilor şi calomniilor, în parvenire, ritualism sau ridicol hieratism, a comite în serie păcatul prostiei aliat cu cel al trufiei, înseamnă nu doar a te rata şi ajunge impostor, ci a-i împinge şi pe alţii pe calea smintelii şi orbirii”, adaugă fostul reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române.

„Ignoranţa e urmarea «păcatului prostiei». Acesta presupune ratarea întâlnirii cu necesara cunoaştere, deşi echipamentul „gnoseologic” strict necesar este la purtător, în dotare. El trebuie însă folosit. E o datorie ilustrată inclusiv în parabola biblică a talanţilor, despre care se vorbeşte adesea cu patos, ca şi cum ea ar fi fost cu adevărat înţeleasă şi asumată personal.

A refuza să te smulgi din ignoranţă, a o transforma instinctual în viclenie, a nu-ţi păsa de realitate şi de sensul vieţii (creştine), aceasta fiind în altă parte decât în divertisment, în colcăiala intrigilor şi calomniilor, în parvenire, ritualism sau ridicol hieratism, a comite în serie păcatul prostiei aliat cu cel al trufiei, înseamnă nu doar a te rata şi ajunge impostor, ci a-i împinge şi pe alţii pe calea smintelii şi orbirii”, scrie Vasile Bănescu, pe Facebook.

Citește și
bebelus grand canyon
O femeie din Texas a născut un băiețel de aproape șase kilograme. Bebelușul s-a ales cu numele de „Grand Canyon”

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române adaugă că „Boala ignoranţei e, în general, curabilă”.

ÎPS Teodosie: ”Boala este urmare a păcatului. Am primit suferință pentru că am păcătuit”

„Vindecarea e însă dificilă şi nu vine de la sine. E nevoie de smerenie, admiraţie şi ascultare. De ochi şi urechi pentru adevărul pe care l-ai contrazis îndelung. În stadiul final, încremenirea în ignoranţă coincide cu încremenirea ireversibilă în prostie, păcatul devenind viciu şi lenea mintală/ morală supliciu”: mai scrie Bănescu.

Ieşirea publică a lui Vasile Bănescu are loc la scut timp după ce în spaţiul public au devenit virale afirmaţiile arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, conform cărora „Boala este urmare a păcatului”.

Înaltul ierarh a fost întrebat, la emisiunea la care participă, în mod regulat, la un post de radio, „cum convingem un om bolnav că nu trebuie să cârtească?”.

„Îl convingem după logică. Boala este urmare a păcatului. Am primit suferinţă pentru că am păcătuit. Acum, să primim boala ca o jertfă şi să ne rugăm, că Dumnezeu se milostiveşte dacă ne rugăm sincer, cu căinţă, şi poate s ne ridice şi adeseori a ridicat pe bolnavi”, a răspuns Teodosie.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
O femeie din Texas a născut un băiețel de aproape șase kilograme. Bebelușul s-a ales cu numele de „Grand Canyon”
O femeie din Texas a născut un băiețel de aproape șase kilograme. Bebelușul s-a ales cu numele de „Grand Canyon”

O mămică din statul american Texas a avut parte, la naștere, de o mare surpriză. Medicii i-au dat vestea că băiețelul ei venit pe lume, prin cezariană, are aproape 6 kilograme.

Ninsorile au scos oamenii din casă, la diferite activități. O femeie a făcut baie la copcă 24 de minute, la -7 grade
Ninsorile au scos oamenii din casă, la diferite activități. O femeie a făcut baie la copcă 24 de minute, la -7 grade

Ninsorile și zăpada înghețată au creat peisaje spectaculoase care i-au scos pe oameni din case imediat ce vremea s-a mai îmblânzit. Pe litoral, falezele au oferit un peisaj de poveste, iar în vestul țării tinerii au înfruntat gerul cu băi în copcă.

Litchi, kaki și carambola au cucerit România. Câte kilograme de fructe exotice mănâncă, de fapt, un român într-o lună
Litchi, kaki și carambola au cucerit România. Câte kilograme de fructe exotice mănâncă, de fapt, un român într-o lună

Litchi, kaki și carambola au intrat în vocabularul, dar și meniul românilor. Sunt fructe exotice, importate în cantități tot mai mari în țara noastră, pe lângă deja-consacratele banane, ananas, mango și avocado.

Recomandări
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Iranul, mesaj de amenințare pentru „delirantul” Trump. La Casa Albă, planul de atac ar fi ajuns deja pe biroul președintelui
Iranul, mesaj de amenințare pentru „delirantul” Trump. La Casa Albă, planul de atac ar fi ajuns deja pe biroul președintelui

În Iran, mii de oameni continuă să conteste în stradă regimul ayatollahilor în ciuda represiunii brutale. Un bilanț neoficial indică peste 200 de morți.