Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Transformarea în doar trei luni a unui bărbat de 40 de ani. Cum a reușit să slăbească 10 kg într-un timp scurt | VIDEO

Un om de afaceri care s-a simțit „pierdut” atunci când a împlinit 40 de ani, având probleme cu încrederea în sine, a povestit cum a reușit să slăbească 10 kilograme și să aibă un abdomen de invidiat.

Stephen Mix obișnuia să consume alcool în fiecare seară și să mănânce paste cu brânză chiar și de două ori pe zi.

Dar, pe măsură ce se apropia împlinirea vârstei de 40 de ani, antreprenorul a început să realizeze că are nevoie de o schimbare în viața sa.

Stephen, care spunea că are „un corp de tată fără să am copii”, a decis să se înscrie la o program de antrenament intens de 12 săptămâni, la o sală de fitness din Londra, conform dailymail.co.uk.

Ținând o dietă bazată pe consumul de multe proteine și ridicând greutăți, el a observat schimbări și a continuat să lucreze la corpul său.

Citește și
post, mancare, Paste, sanatate, credinta
Postul îndelungat îmbolnăvește. Explicațiile specialiștilor

Stephen s-a înscris la sala în iunie 2022. După doar trei luni, el a slăbit de la 80,8 kg la 70 kg.

„Ajunsesem într-un punct în care eram inactiv de ceva vreme. Mi-am vândut afacerea, am călătorit, m-am bucurat de compania mea, nu făceam suficiente exerciții și mâncam prea mult. Pe măsură ce mă apropiam de vârsta de 40 de ani am început să devin conștient că mă îngrășasem, că stilul meu de viață nu era sănătos și că trebuia să fac o schimbare. Am decis că un antrenament intens ar fi bun pentru mine. Întreaga mea viață s-a schimbat, trebuia să-mi prepar trei mese pe zi și să-mi planific toată săptămâna, dar văd beneficiile”, a povestit Stephen.

Bărbatul se antrenează la sală de trei ori pe săptămână și face zilnic câte 10.000 de pași.

„Am lăsat băutul - obișnuiam să beau bere sau vin de patru-cinci ori pe săptămână ceea ce a avut un impact uriaș asupra greutății mele. Viața mea socială a fost afectată de plan, dar cu motive bune. Am observat îmbunătățiri la starea mea de spirit, la concentrare, la somn, la energie”, a explicat el.

„Acum îmi mențin greutatea. Mănânc zilnic aproximativ 2.500 de calorii, dar mă bazez pe multe proteine”, a mai spus Stephen.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult