Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva. Ce nu e bine să faci pe 14 octombrie

În fiecare an, pe 14 octombrie, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. În calendarul ortodox, sărbătoarea este marcată cu cruce roșie.

De Sfânta Parascheva, creștinii ortodocși respectă mai multe tradiții și obiceiuri și există o serie de superstiții legate de această zi.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva

De Sfânta Parascheva, potrivit tradiției, femeile nu au voie să spele, să coasă, să țeasă și să muncească pământul, pentru că altfel le vor apărea negi pe mâini.

Nici bărbații nu au voie să muncească în această zi. În cazul în care muncesc, casa lor va fi lovită de trăsnet.

În dimineața zilei de Sfânta Parascheva, femeile merg la biserică pentru a asista la slujbă, după care dau de pomană, must, pâine făcută în casă și nuci.

Citește și
parascheva
Sărbătoare în lumea ortodoxă. Peste 150.000 de credincioşi au trecut până acum pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva

Potrivit unui obicei, pentru a alunga spiritele rele, oamenii de la sate obișnuiesc să aprindă focul

Pe 14 octombrie se poate prezice și cum va fi vremea în iarna care urmează. Se spune că dacă oile dorm înghesuite în ziua de Sfânta Parascheva, iarna va fi una grea, iar dacă dorm separate, iarna va fi blândă.

În trecut, ziua de Sfânta Parascheva era dedicată de țărani pregătirilor pentru iarnă. Profitând că nu se lucrează în această zi, oamenii mergeau în târg să-și cumpere cojoace și pături.

Credințe legate de Cuvioasa Parascheva

Despre Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri, așa cum mai este cunoscută în popor, se spune că oferă ajutor celor care se roagă la ea și are grijă de cei bolnavi, de cei cei săraci și de copii. De aceea, în fiecare an, credincioșii merg la Iași la Pelerinajul Sfintei Parascheva pentru a se ruga să scape de necazuri.

Sfânta Parascheva este și ocrotitoarea viitoarelor mame și le va ajuta pe acestea să aibă o naștere ușoară și fără dureri, dacă se roagă la ea.

O veche tradiție spune că, în noaptea sărbătorii, Sfânta Parascheva apare în visele credincioșilor și le împărtășește leacuri celor bolnavi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult