Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sindicat, după înjunghierea unui polițist: Șefii refuză să doteze polițiștii cu electroșocuri. ”Incompetență managerială”

Sindicatul Europol îi acuză pe șefii Poliției de incompetență pentru că refuză să permită dotarea polițiștilor cu dispozitive cu electroșocuri. Sindicatul susține că polițistul înjunghiat în Ilfov nu ar fi avut această soartă dacă avea electroșoc.  

Un polițist a fost înjunghiat în localitatea ilfoveană Berceni de un adolescent de 14 ani cu probleme psihice, iar sindicaliștii de la Europol susțin că dacă omul legii avea asupra lui un dispozitiv cu electroșocuri nu s-ar mai fi confruntat cu această situație, care i-a pus viața în pericol.

Sindicatul spune că a pus la dispoziția Poliției Capitalei 40 de dispozitive cu electroșocuri, dar șefii acestei structuri refuză să-i doteze pe polițiștii din stradă cu acestea.

”La nivelul Poliției Capitalei, Sindicatul EUROPOL a pus la dispoziție în urmă cu o lună, cu titlul GRATUIT, 40 de dispozitive cu electroșocuri. Cu toate acestea, deși 20 dintre ele deja pot fi folosite de polițiștii din stradă, șeful Poliției Capitalei, din directiva celor de mai “sus”, refuză să îi doteze pe polițiști cu ele”, scriu cei de la sindicat pe pagina lor de Facebook.

Polițiștii de la Europol consideră că, în aceste condiții, că șefii lor dau dovadă de ”incompetență managerială”.

Citește și
aparat electrosocuri
Imagini halucinante. Un director al DSP Arad a folosit un dispozitiv cu electroșocuri la muncă: "Vai, m-ai curentat!"

”Dacă în acest caz, deosebit de grav, unul din polițiști ar fi avut un dispozitiv cu electroșocuri, nu ar fi ajuns să-i fie pusă viața în pericol. Este doar o perioadă de timp până când vom avea cazuri de agresiuni și în București, iar polițiștii nu se vor putea apăra pentru că incompetența managerială este la ordinea zilei în Poliția Română”.

Cum a fost înjunghiat polițistul de un copil de 14 ani 

Incidentul s-a petrecut în comuna Berceni din Ilfov. Părinții copilului de 14 ani au sunat la 112 la sfatului unui medic, după ce băiatul devenise agitat. La solicitare a răspuns și un echipaj de poliție din orașul Popești Leordeni, iar la casa părinților au ajuns doi agenți.

Surse din anchetă spun că polițiștii l-au găsit pe minor pe canapea alături de tată și nu părea violent. Atacul s-ar fi petrecut imediat după ce agentul rănit l-a salutat pe copil și s-a întors apoi către părinți. Agentul de poliție nu a apucat să se ferească și nici nu a observat cuțitul, pe care cel mai probabil minorul apucase să-l țină ascuns.

Polițistul înjunghiat a primit îngrijiri de la colegul lui care l-a imobilizat apoi cu ajutorul familiei pe minor. Întrebat de adulți de ce l-a lovit pe agent, băiatul a devenit incoerent.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult