Polițiștii de ordine publică din București, dotați cu electroșocuri. Când vor putea fi utilizate dispozitivele

62392200

Pentru prima dată în România, polițiștii de ordine publică din Capitală vor primi în dotare dispozitive cu electroșocuri, a anunțat Sindicatul EUROPOL.

Primele 20 de dispozitive cu electroșocuri au fost deja date spre folosință Direcției de Poliție a Municipiului București, urmând ca alte 20 de bucăți să fie furnizate curând.

„Acest demers a fost posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL și compania New Akord Security”, a mai transmis sindicatul.

Când vor fi utilizate

300 de polițiști vor fi instruiți în următoarea perioadă pentru a putea utiliza dispozitivele cu electrocoșuri. Ei vor afla care sunt caracteristicile acestor obiecte și care sunt situațiile punctuale în care le pot folosi.

Astfel, spre finalul anului, dispozitivele vor putea fi văzute în dotarea polițiștilor din București și vor putea fi deja folosite.

„Dispozitivele cu electroșoc reprezintă un instrument deosebit de eficient și necesar în fața provocărilor actuale tot mai ridicate și mai complexe cu care se confruntă polițiștii în intervențiile lor. Avantajul utilizării acestor noi mijloace este reprezentat de riscul scăzut de vătămare, atât în privința agresorilor cât și a polițiștilor, dar și de posibilitatea de imobilizare eficientă a persoanelor care reprezintă un pericol pentru sine sau pentru cei din jur”, mai arată Sindicatul EUROPOL.

Prin acest proiect pilot, România se alătură unor țări precum Spania, Marea Britanie, Italia Elvetia, Polonia, Ungaria etc., unde forțele de ordine folosesc deja dispozitive cu electroșocuri.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62395136
România și Ucraina au semnat un memorandum privind tranzitul produselor ucrainene și construcția unui pod peste Tisa

România și Ucraina au semnat miercuri un memorandum privind "asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene şi o strategie privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina - România şi a infrastructurii rutiere conexe".

62392141
Un bărbat din Satu Mare a fost reţinut după ce a fost prins cu 80 de grame de droguri în maşină

Un bărbat din judeţul Satu Mare a fost reţinut pentru 24 de ore după ce poliţiştii de frontieră au descoperit în maşina acestuia 80 de grame de droguri.

62390345
„Nu putem să rămânem indiferenţi”. Ancheta în Iași după ce două eleve de gimnaziu s-au bătut în apropierea şcolii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi au demarat câte o anchetă după ce în mediul online a apărut o filmare în care două eleve ale Şcolii Gimnaziale "Vasile Conta" se băteau în apropierea instituţiei de învăţământ.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.