Un bărbat din Prahova folosea trei aparate cu electroșocuri pentru a-și disciplina soția și copiii. Le cumpărase din târg

×
Publicitate

Poveste revoltătoare în Prahova, unde un bărbat a fost condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare pentru violență în familie, după ce a recurs la o metodă teribilă pentru a-și disciplina copiii și soția.

Individul folosea trei aparate cu electroșocuri, cumpărate din târg. Dispozitivele de acest fel se comercializează fără restricții și pot fi deținute legal de orice persoană. Cel mai mic dintre copiii terorizați de cel care cu greu poate fi numit tată avea cinci ani.

Cei patru copii și soția, terorizați de tată

După ce a cumpărat aparatele cu electroșocuri, individul a descoperit că dispozitivele îi pot face pe cei din jur să-l asculte fără crâcnire, așa că a început să le folosească pe pielea celor patru copii ai săi de cinci, șase, zece și 12 ani. I-a terorizat, astfel, pe toți, timp de mai multe luni.

Nicolae Stănescu, tatăl bărbatului: „El le-a luat să se joace cu ele și din joacă, din joacă, a apelat și la copii. Le încărca și zicea că el face minuni, vă dați seama, el se juca prin violență”.

Reporter: Câte aparate din alea avea?

Daniela Cristea, mama copiilor: „Trei”.

Reporter: Și de unde le luase?

Daniela Cristea, mama copiilor: „Din Obor”.

Vecinii și rudele povestesc momentele de coșmar. Copiii și soția bărbatului erau terorizați permanent.

Mircea Chivu, localnic: „Îl aprindea și ăla face scântei și copiii se speria, fugea de el, se temea”.

Curând, și soția a devenit victima aparatelor cu electroșocuri.

Ioana Stanescu, soră: „Plângeau, țipau, mai ales pe ea, de ea nu mai zic, de atâtea ori punea curentul pe ea”.

Oamenii n-au mai răbdat situația și au anunțat poliția.

Viorica Stoica, localnic: „Vă spun cu sufletul pe inimă, mă bufnește plânsul. Îi tremura pe copii acolo, nu știu ce făcea!”

Câți ani de închisoare a primit individul

Judecătoria Ploiești l-a condamnat pe individ la cinci ani și opt luni de închisoare pentru violență în familie și a decis confiscarea aparatelor cu care bărbatul își teroriza familia.

Asemenea dispozitive pot fi cumpărate oricând din magazine fizice sau online. Paralizează adversarul timp de peste 15 minute și provoacă furnicături și înțepături ce pot fi percepute ca durere.

Victor Foca, administratorul unor magazine de arme: „Noi comercializăm numai la persoane de peste 18 ani și conversăm cu ei, îi învățăm cum să le folosească, în ce zonă se acționează, în zona mâinilor, nu pe zona pieptului, că este inima. Ținem pe el trei, patru secunde, să nu depășească zece secunde, ne uităm și la masa persoanei”.

Potrivit prospectului, aparatul cu electroșocuri devine periculos dacă este îndreptat spre capul, inima sau gâtul persoanei și dacă este acționat mai mult de zece secunde. Legea interzice portul și folosirea acestei arme în locurile aglomerate.

Mihaela Florescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova: „Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun se pedepsește cu închisoare de la șase luni la doi ani sau cu amendă”.

Portul dispozitivelor cu electroșocuri în sediul instituţiilor publice se pedepseşte mai aspru, cu închisoare de până la trei ani.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62289011
Un motociclist beat s-a izbit de o mașină, în Neamț. Diagnosticul pus de medici

Un motociclist de 28 de ani, care conducea băut și fără permis, s-a izbit de o mașină, pe un drum național din Neamț, și a fost la un pas să-și piardă viața. Accidentul a fost surprins de o cameră de bord.

62134326
Camera Deputaților a adoptat drepturi suplimentare pentru salariații români. Funcționarii publici pot lucra de acasă

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de modificare a Codului Muncii şi a Codului Administrativ în care sunt prevăzute mai multe drepturi suplimentare pentru salariaţi, printre care se numără condițiile de acordare a concediului paternal.

62289116
ANPC face controale după facturile uriașe la curent. Ce trebuie să faci dacă ai probleme cu factura

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început mai multe controale, în urma creșterii numărului de reclamații înregistrate de la consumatori în ceea ce privește modul de calculare a facturilor la energie electrică.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.