Peste 1.500 de persoane au participat la un maraton ce marchează începerea cursurilor la Universitatea de Vest din Timișoara

×
Publicitate

Un maraton a marcat reînceperea cursurilor la Universitatea de Vest din Timișoara. Peste 1.500 de persoane s-au înscris la cursele care aduc sănătate și apropie oamenii pasionați de mișcarea în aer liber.

Sportivii s-au încălzit sub îndrumarea unor antrenori de fitness înainte să plece în cursă.

Apoi au luat startul. Unii au alergat 2 kilometri, alții au ales provocarea cursei de 42 de kilometri. Cei care aleargă zilnic - sportivi profesioniști sau simpli oameni pasionați de mișcare - au făcut față cu brio.

Tânăr: Este sănătos să alergi, este un sport foarte bine de practicat.

Tânără: Face bine și la fizic, și la psihic și la tot.

Citește și
„Săptămâna gastronomică”, la Sibiu. Pentru 50 de lei, clienții pot încerca două preparate deosebite în zeci de restaurante
„Săptămâna gastronomică”, la Sibiu. Pentru 50 de lei, clienții pot încerca două preparate deosebite în zeci de restaurante

Andrei Dorin Rusu - care deține recordul național la proba de semimaraton, la 10 kilometri - a ieșit pe primul loc, pe aceeași distanță.

Andrei Dorin Rusu, sportiv: Mă pregătesc destul de mult, țin evidența la pace-ul pe care îl alerg. E un bun antrenament pentru mine.

Pompierii de la ISU Banat s-au înscris la crosul de 2 kilometri, pe care l-au dus la capăt cu tot cu echipamentul ce cântărește peste zece kilograme.

Pompier: A fost destul de dificilă pentru că am încercat să trag cât mai mult și instinctul nostru e să mai mult să nu cedăm niciodată, să ajungem până la capăt.

Pandemia i-a făcut pe mulți români să renunțe la sporturile pe care le practicau. Aceste competiții sunt o bună ocazie pentru reluarea activității.

Tânăr: Mă simțeam mai bine atunci, și cu câteva kilograme mai puțin, dar încet-încet încerc să revenim la forma inițială.

Maratonul libertății a ajuns la a cincea ediție și este organizat de fiecare dată înaintea începerii anului universitar.

Mădălin Bunoiu, prorector Universitatea de Vest din Timișoara: Principalul obiectiv al acestui eveniment este acela de a promova un stil de viață sănătos. Înainte de performanță, înainte de orice altceva, este vorba de mișcare, de comunitate.

Studenții pot participa luni și la un concert, organizat în fața universității.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
„Săptămâna gastronomică”, la Sibiu. Pentru 50 de lei, clienții pot încerca două preparate deosebite în zeci de restaurante
„Săptămâna gastronomică”, la Sibiu. Pentru 50 de lei, clienții pot încerca două preparate deosebite în zeci de restaurante

Sibiul este gazdă în aceste zile pentru „săptămâna gastronomică”, un concept culinar care oferă meniuri deosebite, cu un preț fix.

De ce îți e foame tot timpul. Explicația medicilor la care puțini se așteaptă
De ce îți e foame tot timpul. Explicația medicilor la care puțini se așteaptă

Senzația de foame constantă nu ține doar de cât mănânci, ci și de modul în care funcționează organismul. 

Planta numită și coronița lui Hristos. Ghid complet de îngrijire pentru a crește această floare la tine acasă
Planta numită și coronița lui Hristos. Ghid complet de îngrijire pentru a crește această floare la tine acasă

Acoperite pentru o perioadă lungă cu numeroase inflorescențe galben-verzui, plantele din genul Euphorbia sunt plante perene frecvent folosite în grădini. 

Recomandări
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia
Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece
Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece

A fost o atmosferă mohorâtă întreaga zi în mai bine de jumătate de țară, inclusiv în București, unde a plouat în reprize.