Mărturiile revoltătoare ale unei scriitoare din Wuhan, care a fost amenințată cu moartea: „Au zis că nu e contagios”
Femeia de 64 de ani a făcut public un jurnal „interzis” în care a menționat tot ce a auzit, citit sau văzut în timpul izolării, în contextul pandemiei de coronavirus, transmite Daily Mail.
Scriitoarea a precizat și faptul că deși anumiți doctori au transmis superiorilor că acest virus se transmite de la persoană la persoană, nimeni nu i-a avertizat pe oameni.
Ea a mai povestit că cel care a anunțat-o că virusul este contagios a fost fratele ei, profesor de meserie, deși înainte a fost informată că „este controlabil și poate fi prevenit”.
„Fratele meu mi-a spus că virusul este contagios. Pe 31 decembrie mi-a trimis un mail cu un referat care avea un titlu referitor la virus, în care se specifica că este de origine necunoscută. Nu a durat mult până când Guvernul a subliniat că nu este contagios. Imediat ce am auzit asta, toată lumea s-a liniștit”, a mai spus ea.
Femeia a mai adăugat că gestul său de a face public jurnalul a stârnit multe critici și ar fi primit chiar și amenințări cu moartea. De asemenea, multe dintre conturile ei ar fi fost șterse de pe internet, în urma publicării jurnalului.