Decizie drastică a unui american pentru perioada Postului. Ce va face timp de 40 zile

62030417
Pro TV

După ce a încercat numeroase diete, un bărbat din Ohio a luat o decizie drastică.

În postul Paştelui, cel mai lung din an, şi-a propus să consume doar bere. Totuşi, îşi permite mici "plăceri" - apă şi cafea.

După o săptămână spune că a slăbit şapte kilograme şi se simte foarte bine.

Atenţie însă! Medicii nu ne recomandă să ne supunem la astfel de tratamente.

Acest bărbat este director de vânzări la un producător de bere din Cincinatti. Dar spune că locul de munca nu are nicio legătură cu decizia să. A încercat tot felul de diete şi chiar a ţinut post negru timp de patru zile consecutiv. Însă, de câteva luni încoace, se gândeşte să postească după modelul călugărilor bavarezi din secolul al 17-lea. Adică să nu consume nimic altceva decât bere, tot Postul Paştelui.

Citește și
Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații
Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații

Del Hall: "Asta era pâinea lor lichidă şi aşa numeau berea călugării din Bavaria, pâine lichidă. Practic, îi ajută să reziste în cele 46 de zile de post negru."

Şi deja a pus în practică această idee. Omul bea între două şi cinci beri pe zi, pe prima dintre ele la ora prânzului. Ţine legătura cu medicul şi ia zilnic o tabletă de multivitamine. În plus, pe lângă bere îşi permite să bea apă şi cafea neagră. Foamea şi poftele vin şi trec, spune el. Important este să nu cedezi.

Del Hall: "Am fost în armată, am fost cel mai bun din promoţia mea. Am alergat un maraton întreg, 42 de kilometri. Am făcut lucruri grele, dar ce fac acum pare copleşitor şi sunt curios dacă fac faţă provocării."

Într-o săptămână de post cu bere, bărbatul susţine că a slăbit şapte kilograme şi se simte foarte bine. Dacă va rezista până la capăt, speră că acest lucru să îl ajute în viitor să facă alegeri mai sănătoase în privinţa alimentaţiei sale.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații
Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații

Postul Paștelui începe, luni (23.02.2026), unul dintre cele mai lungi și aspre din calendarul ortodox. În Oltenia, oamenii au aprins duminică seară focuri imense pentru a intra cu sufletul curat în această perioadă de rugăciune.

Turiști atrași de ninsorile abundente au luat cu asalt muntele. DN1, aglomerat pe ambele sensuri de mers
Turiști atrași de ninsorile abundente au luat cu asalt muntele. DN1, aglomerat pe ambele sensuri de mers

La munte, pârtiile arată ca-n povești, mai ales că a continuat să ningă și în ultimele 24 de ore. În Poiana Brașov, turiștii, neobosiți, au oscilat între schi și ringuri de dans.

Primul film românesc pentru copii care a primit un premiu la Festivalul de la Berlin. Despre ce este vorba în peliculă
Primul film românesc pentru copii care a primit un premiu la Festivalul de la Berlin. Despre ce este vorba în peliculă

Ceremonia de premiere a Berlinalei a fost presărată cu declarații politice electrizante, în acord cu palmaresul decis de juriul prezidat de Wim Wenders.

Recomandări
Premierul Ilie Bolojan, nemilos cu miniștrii care vor pierde bani din PNRR: ”Revocări din funcție”
Premierul Ilie Bolojan, nemilos cu miniștrii care vor pierde bani din PNRR: ”Revocări din funcție”

Premierul Ilie Bolojan a coordonat, luni, ședința de analiză a realizării reformelor și investițiilor din PNRR, care a avut loc la Palatul Victoria.

Ninsori și lapoviță în mare parte din țară. Meteorologii au emis cod galben în mai multe județe. HARTĂ
Ninsori și lapoviță în mare parte din țară. Meteorologii au emis cod galben în mai multe județe. HARTĂ

Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme rea. Până miercuri seară vor fi precipitații în general moderate cantitativ, strat de zăpadă și viscol la munte, intensificări ale vântului în aproape toată țara.

Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români
Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români

România trece printr-o epocă de aur a antreprenorilor locali, în ciuda dificultăților economice cu care se confruntă. Așa am ajuns ca, într-un timp scurt, să asistăm la preluări spectaculoase ale unor afaceri străine de către companii românești.