Cum arată taxiul zburător al viitorului. Ar putea deveni realitate în jurul anului 2030

×
Codul embed a fost copiat

O companie germană a testat un avionaș electric, care ar putea deveni taxiul zburător al viitorului.

Aparatul are șase locuri și decolează vertical. Specialiștii sunt încrezători că taxiurile care merg prin aer ar putea deveni realitate în jurul anului 2030.

Aparatul de zbor a decolat de pe un aerodrom din nordul Spaniei, creat special pentru testarea acestui tip de vehicule. Avionașul are motoare electrice, montate sub flapsurile aripilor, pentru ca decolarea și aterizarea să se facă vertical, poate de pe o șosea a viitorului.

Daniel Wiegard, reprezentantul companiei Lilium: „Am zburat aproape de trecători, fiindcă am vrut să demonstrăm capacitatea aparatului de a se deplasa la o viteză redusă, păstrând, în acest timp, o manevrabilitate ridicată”.

Cabina are șase locuri pentru pasageri și unul pentru pilot. Aparatul poate fi condus și prin telecomandă, de la sol.

Citește și
Harry si Meghan Markle - 8
„Cred că totul este exagerat”. Mărturiile șoferului de taxi care i-a condus pe Harry și Meghan în timpul „urmăririi agresive”

Primul zbor s-a desfășurat sub soarele arzător al Andaluziei. Căldura a fost ea însăși un test.

Daniel Wiegard, reprezentantul companiei Lilium: „Aceste avioane au fost create ca parte a luptei împotriva schimbărilor climatice. De aceea sunt propulsate doar de baterie. În plus, aceste vehicule sunt create să facă față unor temperaturi de până la 50 de grade celsius”.

După acest prim zbor reușit, următorul pas e producția în masă.

Stewart Birrell, profesor universitar: „Cred că prin anul 2030 vom ajunge să vedem astfel de vehicule folosite pe post de taxi”.

Compania germană spune că a semnat deja contracte pentru a-și livra vehiculele zburătoare în țări precum China, Italia și Elveția.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Ce pedeapsă a primit adolescentul din Iași care a fugit cu un taxi furat, după ce i-a pus cuțitul la gât șoferului
Ce pedeapsă a primit adolescentul din Iași care a fugit cu un taxi furat, după ce i-a pus cuțitul la gât șoferului

7 ani și 6 luni de internare într-un centru de detenție. Asta este pedeapsa primită în primă instanță de un adolescent de 16 ani din Iași.  

„Cred că totul este exagerat”. Mărturiile șoferului de taxi care i-a condus pe Harry și Meghan în timpul „urmăririi agresive”
„Cred că totul este exagerat”. Mărturiile șoferului de taxi care i-a condus pe Harry și Meghan în timpul „urmăririi agresive”

Incidentul în care prințul Harry și soția lui au fost asaltați și urmăriți de paparazzi prin New York, face valuri, iar relatările celor implicați diferă.

Un bărbat a urcat într-un taxi cu un pistol, în Târgu Jiu. Ce s-a întâmplat după ce șoferul a sunat la 112
Un bărbat a urcat într-un taxi cu un pistol, în Târgu Jiu. Ce s-a întâmplat după ce șoferul a sunat la 112

Un taximetrist din Târgu Jiu a sesizat Poliţia că are un client cu un pistol asupra sa. Agenţii l-au imobilizat pe bărbat şi au stabilit că era o armă de tip airsoft.

Cum a scăpat de pedeapsă un medic judecat în dosarul unui bebeluș născut în taxi care a murit
Cum a scăpat de pedeapsă un medic judecat în dosarul unui bebeluș născut în taxi care a murit

Medicul ginecolog care a fost trimis în judecată în cazul femeii din Prahova care a născut în taxi, fătul fiind ulterior declarat mort, scapă de pedeapsă după ce instanţa de judecată a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

O șoferiță nu a oprit la STOP și a provocat un accident înfiorător, în Galați. A murit un pasager dintr-un taxi
O șoferiță nu a oprit la STOP și a provocat un accident înfiorător, în Galați. A murit un pasager dintr-un taxi

Sfârșit cutremurător pentru un bărbat de 67 de ani din Galați, pasager într-un taxi. Omul a murit într-un accident, produs într-o intersecție din oraș.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.