Cum a salvat un câine viața stăpânei sale după ce femeia a alunecat pe gheață și și-a fracturat piciorul

×
Codul embed a fost copiat

Un câine din Canada a devenit erou – cel puțin în ochii stăpânei, căreia i-a salvat viața.

Femeia a alunecat pe gheață, și-a fracturat piciorul, iar hemoragia ar fi putut să îi fie fatală dacă prietenul ei necuvântător nu reușea să dea alarma și să găsească ajutoare.

Waldo nu este un corgi oarecare. Simpaticul cățel a ajuns vedetă în Canada după ce a apărut în numeroase reclame. Dar, de curând, a dat dovadă și de alte calități.

Jess Parker, stăpâna lui Waldo: „Am căzut și am auzit un trosnet puternic. Am știut imediat că ceva nu este în regulă. Piciorul meu era îndreptat într-o direcție, iar corpul meu în cealaltă. A fost groaznic."

Femeia ieșise la plimbare la distanță de casă când a alunecat pe gheață. A suferit o fractură deschisă și a început să sângereze abundent. Disperată, a început să strige după ajutor, însă în zadar. Atunci a intrat în acțiune Super Waldo – cum a ajuns să fie numit patrupedul salvator.

Citește și
betty boop
„Betty Boop” și „Blondie" au intrat în domeniul public. Ce înseamnă asta pentru artiștii din întreaga lume

Jess Parker, stăpâna lui Waldo: „M-a pupat pe față și a luat-o la fugă."

După doar câteva minute, câinele s-a întors.

Jess Parker, stăpâna lui Waldo: „L-am văzut în depărtare cum trăgea pe cineva de pantaloni și cum lătra disperat, într-o încercare de a-l îndruma pe individ către mine."

Și nu s-a oprit. Odată încheiată prima misiune, a alergat să dea alarma și acasă.

Brady Parker, stăpânul lui Waldo: „Am venit într-un suflet încoace (la indicațiile câinelui). Am văzut de la distanță că erau deja câțiva oameni adunați și am auzit-o pe Jess, care vorbea ca și cum era în suferință."

Primul trecător adus de Waldo chemase deja ambulanța. Iar paramedicii spun că, dacă ar mai fi întârziat, femeia ar fi pierdut foarte mult sânge, ceea ce i-ar fi putut aduce sfârșitul.

Jess Parker, stăpâna lui Waldo: „Sperasem să nu fie cazul să aflu vreodată, dar, din fericire, Waldo a trecut „testul Lassie”."

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
„Betty Boop” și „Blondie
„Betty Boop” și „Blondie" au intrat în domeniul public. Ce înseamnă asta pentru artiștii din întreaga lume

Personajele „veterane" de benzi desenate, „Betty Boop” și „Blondie" i se alătură lui Mickey Mouse și Winnie de pluș, intrând în domeniul public.

Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Trenurile din România, între punctualitate scăzută și bilete mai scumpe de sărbători: „Am avut o întârziere de 65 de minute”
Trenurile din România, între punctualitate scăzută și bilete mai scumpe de sărbători: „Am avut o întârziere de 65 de minute”

Cine a vrut să evite aglomerația de pe șosele și a ales trenul ca să ajungă la munte din București s-a dovedit inspirat.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.