Cât de mult timp petrec românii la locul de muncă. Ne numărăm printre europenii cu cele mai multe ore lucrate săptămânal

Oameni pe strada
Inquam Photos / George Calin

Cele mai recente date ale Eurostat arată că durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al europenilor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani a fost, în 2023, de 36,1 ore, în medie.  

Potrivit acestor date, există diferenţe semnificative în rândul statelor membre.

Astfel cel mai mare număr de ore lucrate într-o săptămână s-a înregistrat în Grecia (39,8 ore), România (39,5 ore), Polonia (39,3 ore) şi Bulgaria (39 ore).

În contrast, Ţările de Jos au cea mai scurtă săptămână de lucru (32,2 ore), urmate de Austria (33,6 ore) şi Germania (34 ore).

În 2023, activităţile economice din UE unde s-a înregistrat cea mai lungă săptămână de muncă au fost: agricultură, silvicultură şi pescuit (41,5 ore), minerit şi activităţi extractive (39,1 ore) şi construcţii (38,9 ore), conform Agerpres. 

Citește și
Somaj
Șomajul scade din nou la nivel național. Rata şomajului ajunge la 3,10%, la sfârşitul lunii aprilie

Cea mai scurtă săptămână de muncă se înregistra în activităţile în care angajatorii sunt gospodării (26,7 ore), educaţie (31,9 ore), arte, divertisment şi activităţi recreative,divertisment şi activităţi recreative (33 ore).

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Ce își doresc tinerii din generația Z când își deschid o afacere. Nu banii sunt cel mai important lucru
Ce își doresc tinerii din generația Z când își deschid o afacere. Nu banii sunt cel mai important lucru

Independența și echilibrul între muncă și viața personală sunt cele mai importante lucruri pe care tinerii din Generația Z le caută atunci când decid să își deschidă o afacere, mai importante chiar și decât banii obținuți.

Șomajul scade din nou la nivel național. Rata şomajului ajunge la 3,10%, la sfârşitul lunii aprilie
Șomajul scade din nou la nivel național. Rata şomajului ajunge la 3,10%, la sfârşitul lunii aprilie

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,10%, la sfârşitul lunii aprilie, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,04 puncte procentuale, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Elon Musk: ”Inteligența Artificială ne va lua toate locurile de muncă”. Ce rol va mai avea omul
Elon Musk: ”Inteligența Artificială ne va lua toate locurile de muncă”. Ce rol va mai avea omul

Elon Musk spune că Inteligența Artificială ne va ocupa toate locurile de muncă, dar asta nu este neapărat un lucru rău. Marea problemă rămâne dacă oamenii se vor mai simți împliniți emoțional odată ce vor fi înlocuiți de roboți.  

Combinatul de la Oțelu Roșu, unul dintre cele mai vechi din lume, va fi redeschis. Cine este românul care l-a preluat
Combinatul de la Oțelu Roșu, unul dintre cele mai vechi din lume, va fi redeschis. Cine este românul care l-a preluat

Combinatul siderurgic Oţelu Roşu va fi redeschis, în contextul în care grupul UMB, condus de Dorinel Umbrărescu, are prevăzute aici investiţii de peste 300 de milioane de euro, care vor genera peste 600 de noi locuri de muncă, a anunțat Marcel Ciolacu.

O fabrică din România dă afară peste 360 de angajați. Compania a anunțat deja disponibilizările
O fabrică din România dă afară peste 360 de angajați. Compania a anunțat deja disponibilizările

O fabrică din municipiul Botoşani, care produce accesorii pentru copii, şi-a anunţat intenţia de a concedia peste 360 de salariaţi, au declarat, pentru Agerpres, surse din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM).

Recomandări
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.

Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026
Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026

Guvernul a transmis o serie de clarificări privind decizia de majorare a impozitelor și taxelor pe proprietate – clădiri, terenuri și autovehicule.

Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați
Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați

Noile prevederi intrate în vigoare anul acesta în privinţa stabilirii cuantumului impozitelor pe clădiri elimină coeficienţi de reducere care aveau impact direct asupra bazei de impozitare.