Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Castelul Kendeffy, comoara uitată din Hunedoara. Istoria zbuciumată a acestui monument istoric

Castelul Kendeffy, situat în localitatea Sântămăria Orlea din județul Hunedoara, este un monument istoric construit în anul 1782 de către familia nobiliară Kendeffy.

Castelul a servit ca reședință luxoasă pentru acești nobili în secolele trecute, familia fiind cunoscută pentru bogăția și influența sa în zona Transilvaniei. Aceștia au ridicat clădirea ca simbol al prestigiului și puterii lor.

În prezent, acesta este considerat unul dintre cele mai impresionante castele din România, datorită arhitecturii sale remarcabile și istoriei bogate.

De asemenea, acest castel se numără în prezent printre cele mai frumoase obiective turisitce din Hunedoara, pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în zonă.

Castelul Kendeffy – istoric

Castelul Kendeffy, amplasat în orașul Sântămăria Orlea din județul Hunedoara, este o clădire plină de istorie și se numără printre cele mai spectaculoase monumente istorice de aici. 

Citește și
Big Little Festival
Big Little Festival. Cel mai mare castel gonflabil din Europa, un orășel magic cu 20 căsuțe tematice, ateliere, ATV-uri

Familia Kendeffy, de origine cumană, este menționată în documente încă din secolul al XIII-lea, obținând privilegii aristocratice în secolul al XIV-lea, iar sub patronajul lui Matei Corvin în 1462, frații Kendeffy au primit privilegii speciale, ceea ce le-a consolidat statutul de una dintre cele mai bogate și influente familii din Comitatul Hunedoarei.

Castelul, ridicat în secolul al XVIII-lea în stil gotic, a fost construit în 1782 de către contele Elek Kendeffy, pe locul vechiului conac al familiei. În secolul al XIX-lea, sub îndrumarea lui Árpád Kendeffy și a arhitectului József Schulz, clădirea a fost extinsă și transformată în stil neogotic, adăugându-i-se elemente arhitecturale remarcabile.

În perioada comunistă, în 1948, castelul a fost naționalizat, iar în anii 1960, a fost folosit pentru tabere de vară. Ulterior, în anii 1980, a fost transformat în hotel.

Fațada principală a castelului este împodobită cu o placă barocă sculptată de József Hoffmayer, reprezentând blazoanele familiilor Kendeffy și Bethlen, precum și o inscripție care amintește de construcție.

Așezat într-un parc amenajat în stil englezesc, parcursul pe aleile sale oferă ocazia de a admira o varietate de specii de arbori, inclusiv unele rare.

Astăzi, Castelul Kendeffy este o destinație turistică importantă din județul Hunedoara 

Povestea tristă a castelului

Castelul Kendeffy din Sântamaria Orlea a rămas închis timp de aproape două decenii. Pe porțile sale atârnă o tablă ruginită cu inscripția „Câine rău”, avertizând potențialii vizitatori să nu se apropie.

Construcția, cu arhitectură barocă și neo-gotică, a fost ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea pe ruinele unui vechi conac, în timpul vieții contelui Kendeffy Elek.

Situat în apropierea orașului Hațeg, la poalele Retezatului, castelul Kendeffy este în vecinătatea unei biserici de piatră din Sântamaria Orlea, care amintește de trecutul bogat al familiei Kendeffy.

După cel de-al Doilea Război Mondial, castelul a fost preluat de statul român, fiind folosit inițial ca loc pentru tabere de vară pentru copii, iar mai târziu, în anii '80, a fost transformat într-un hotel.

După 1990, urmașii familiei Kendeffy au revendicat proprietatea asupra castelului, însă acesta a rămas nefolosit. În 1882, castelul a fost gazda arhiducelui Rudolf, prințul moștenitor al Austriei, Ungariei și Boemiei, iar una dintre cele mai vechi mărturii despre castel datează chiar din timpul expediției sale în Retezat.

Ultimul moștenitor al castelului Kendeffy, Paul von Darany, a trăit acolo pentru o perioadă, însă experiențele sale l-au condus în cele din urmă în închisoare pentru doi ani.

Castelul Kendeffy este astăzi un monument istoric abandonat, marcând o epocă de glorie apusă.

Obiective turistice în Țara Hațegului

Iată ce poți vizita într-una dintre cele mai frumoase regiuni din România:

Lacurile glaciare din Retezat

Masivul Retezat, cu relieful său glaciar unic în România, oferă o experiență deosebită turiștilor dornici de drumeții în sălbăticie. Peste 20 de vârfuri mai înalte de 2000 de metri și numeroase lacuri glaciare, printre care cele mai notabile sunt Lacul Bucura și Lacul Zănoaga, oferă turiștilor șansa de a se conecta cu natura.

Natura sălbatică din acest peisaj spectaculos îi face pe turiștii români și străini să se îndrăgostească de zona aceasta, iar traseele de drumeție sunt printre cele mai frumoase din țară.

Retezat, primul parc național din România fondat în 1935, oferă peste 50 de trasee turistice, transformând fiecare pas într-o experiență unică.

Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului: Casa Geoparcului și Casa vulcanilor

Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului este o destinație fascinantă pentru cei pasionați de paleontologie și aventură. Casa Geoparcului și Casa Vulcanilor sunt centre de informare și educație care oferă vizitatorilor o incursiune captivantă în lumea dinozaurilor și în geologia spectaculoasă a regiunii.

Aici vei descoperi replici în mărime naturală ale dinozaurilor și ouă de dinozauri, precum și fosile unice care ilustrează istoria îndepărtată a acestor creaturi fascinante.

Geoparcul face parte din rețeaua internațională de geoparcuri UNESCO, iar vizitarea sa deschide o lume fascinantă pentru copii și adulți.

Bisericile de piatră

Țara Hațegului este renumită pentru bisericile sale de piatră din perioada medievală, care reprezintă mărturii ale istoriei și culturii locale. Bisericile din Densuș, Sântămăria Orlea și alte localități din zonă sunt exemple impresionante de arhitectură religioasă medievală și sunt printre cele mai vechi biserici românești din Ardeal.

Sarmizegetusa Ulpia Traiana – capitala Daciei Romane

Pentru o experiență autentică în istoria romană, vizitează Sarmizegetusa, situl arheologic care adăpostește ruinele capitalei romane a provinciei Dacia: Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Aici, vizitatorii pot explora ruinele templelor, atelierelor, băilor publice, amfiteatrului și a altor clădiri antice.

În plus, Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa găzduiește o colecție impresionantă de artefacte și exponate care ilustrează istoria și cultura locuitorilor săi din trecut.

Parc Aventura Râușor

Parcul Aventura Râușor este un loc popular pentru activități de cățărare și aventură în aer liber. Amenajat în fața bazei Salvamont, acesta oferă un traseu suspendat cu provocări de echilibristică și cățărare.

Turiștii își pot testa propriile abilități și își pot învinge frica de înălțime în condiții de siguranță, sub supravegherea salvamontiștilor. O coborâre pe tiroliană încheie experiența în parc. Pentru vizită, se recomandă contactarea în prealabil a bazei Salvamont.

Fundătura Ponorului

Fundătura Ponorului este o vale cu un teren plat și râul ce serpentează prin meandre. Atractivitatea acestei zone este dată de peisajul natural, cu gospodării rurale și fânețe. Accesul se face din satul Ohaba-Ponor, pe traseul tematic Relieful Carstic din Munții Șureanu.

Muzeul satului hațegan – Peșteana

Muzeul satului hațegan găzduit într-o casă tradițională din lemn la Peșteana, comuna Densuș, expune obiecte tradiționale folosite în gospodărie. Colecția include plase de pescuit din sârmă împletită și ustensile de măcinat condimente.

Peștera Bolii

Peștera Bolii este o străpungere naturală lungă de 466 de metri, situată pe drumul de acces spre Țara Hațegului – Retezat dinspre Petroșani.

Vizitatorii pot explora galeriile impresionante și se pot bucura de amenajările turistice precum alei, poduri și iluminat.

Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele turistice populare din Țara Hațegului, care oferă turiștilor oportunități de aventură și explorare. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult