Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A murit Dzevad Karahasan. Scriitorul avea 70 de ani

Scriitorul bosniac Dzevad Karahasan a murit, vineri, în oraşul Graz din Austria, la vârsta de 70 de ani, a anunţat editura Suhrkamp, informează DPA, citată de Agerpres.

Karahasan este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani care au dat o voce Bosniei şi Herţegovina, cu istoria sa complexă.

Dzevad Karahasan s-a născut în 1953 în oraşul iugoslav pe atunci Duvno, cunoscut acum sub numele de Tomislavgrad. Fiu de părinţi musulmani, el a studiat literatura şi teatrul la Sarajevo şi Zagreb. Capitala Bosniei avea să devină centrul vieţii sale. El a descris odată Sarajevo drept oraşul destinului său.

În 1992, la destrămarea Iugoslaviei, el a rezistat în oraşul asediat Sarajevo timp de aproximativ un an până când a reuşit să scape.

Scriitorul a acceptat rolul de lector şi profesor invitat în Germania şi Austria. Din 1996 până în 2003 a fost scriitor rezident în Graz. În ultimii ani a făcut naveta între Sarajevo şi oraşul austriac.

Citește și
andy rourke, the smiths
Andy Rourke a murit. Basistul trupei The Smiths avea vârsta de 59 de ani

Multe dintre cărţile sale au fost traduse în engleză, precum "The Book of Gardens" (2002), "Reports from The Dark World" (2007) şi "The Solace of the Night Sky" (2016).

Câteva dintre romanele şi eseurile sale vorbesc despre fosta civilizaţie islamică din Bosnia şi nu numai.

Karahasan a fost recompensat cu numeroase premii, inclusiv Premiul Cărţii pentru Înţelegere Europeană al oraşului Leipzig, în 2004, şi Premiul Goethe al oraşului Frankfurt, în 2020.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult