Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mircea Cărtărescu, din nou în cărți pentru Nobel. Numele celebre cu care se luptă pentru prestigioasa distincție

Scriitorul Mircea Cărtărescu este din nou în căți pentru Premiul Nobel pentru Literatuă. În 2023, distincția acordată de Academia Regală Suedeză a ajuns la norvegianul Jon Fosse.

Printre cei care se află în fruntea listei se numără scriitoarea chineză Can Xue (71 de ani), australianul Gerald Murnane şi compatriotul său Alexis Wright, toţi trei abia traduşi în franceză, urmaţi de americano-antiguanica Jamaica Kincaid şi, mai serios, de românul Mircea Cărtărescu (tradus în franceză de Noir sur Blanc) şi disidenta rusă Liudmila Uliţkaia, notează News.ro

Alţi outsideri sunt poetul coreean Ko Un, în vârstă de 91 de ani, canadiencele Anne Carson şi Margaret Atwood, dar şi prolifica Joyce Carol Oates.

Alte estimări se referă la argentinianul César Aira şi maghiarul Laszlo Krasznahorkai, autorul romanului „Satan's Tango” şi câştigător al International Booker Prize în 2015.

Alte nume luate în calcul pentru Nobel

În ceea ce priveşte prezenţa în partea de jos a clasamentului a lui Houellebecq, Pierre Michon, Thomas Pynchon, care nu a mai publicat nimic din 2013, şi chiar a cântăreţului Paul Simon (compozitorul piesei „The Sound of Silence”), s-ar părea că aceştia nu sunt acolo pentru a impresiona galeria, ci doar pentru a completa cifrele.

Citește și
Premiul Nobel pentru Medicină, anunţat luni
Premiul Nobel pentru Medicină 2024 a fost acordat pentru „descoperirea microARN-ului și rolul său în reglarea genetică”

Jurnalistul Thierry Clermont de la Le Figaro se întreabă dacă juraţii Nobel vor avea curajul şi îndrăzneala de a acorda în cele din urmă premiul lor lui Salman Rushdie, luptătorul neobosit pentru libertate, încă supus unei fatwa şi autor a cincisprezece romane, după ce i-a neglijat pe Borges, Nabokov, Philip Roth, Ismaïl Kadaré (care a murit vara trecută), Kundera, Jorge Amado şi Yves Bonnefoy.

De amintit că în 2016, nimeni nu l-a văzut pe Bob Dylan câştigător, la fel ca Patrick Modiano, care a luat premiul la şase ani după Le Clézio, în 2014.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult