Câți președinți a avut România după Revoluție. Lista completă și cele mai importante momente din carierele lor

Unii s-au implicat puternic în scena politică, luându-și rolul de președinte jucător în serios, în timp ce alții au preferat să se concentreze pe imaginea României în Europa, iar alții s-au „luptat” cu sistemul. Iată ce președinți a avut România după Revoluție și cum a rămas în istorie fiecare dintre ei.

Câți președinți a avut România după Revoluție

După căderea comunismului România a traversat o perioadă destul de incertă și confuză din punct de vedere politic, iar președinții țării au avut. și ei, de înfruntat provocări uriașe.

În cei peste 35 de ani de democrație, România a avut patru președinți aleși și doi președinți interimari. În acest interval au avut loc mari proteste de stradă, mineriade, privatizări în lanț, crize economice și politice, dar și multe scandaluri, mai mult sau mai puțin politice.

Ion Iliescu - primul președinte de după Revoluție

Ion Iliescu a fost primul președinte ales democratic al României după căderea comunismului. Cunoscut deja dinainte de perioada de tranziție, Iliescu a câștigat alegerile din 20 mai 1990, zi cunoscută popular drept „Duminica orbului” când populația abia începea să se acomodeze cu noile realități. Iliescu, candidat al Frontului Salvării Naționale (FSN) a obținut 85% dintre voturile exprimate (12,23 milioane din 14,37 milioane), fiind urmat de Radu Câmpeanu (din partea PNL) la foarte mare distanță, cu 10,6% dintre voturi (1,53 milioane) și de Ion Rațiu care a fost votat de doar 4,3% dintre românii care au participat la vot (circa 617.000).

Deși începutul mandatului său scurt (doar doi ani) a fost marcat de unele turbulențe, precum violențele mineriadelor, Iliescu a reușit să câștige un nou mandat în 1992.

Emil Constantinescu - Speranța și distanțarea de fosta nomenclatură dar și eticheta de „învins de sistem”

Emil Constantinescu a venit cu promisiunea schimbării. Ca geolog și unul dintre liderii opoziției, el și-a încercat din nou forța politică la alegerile din 1996, după ce în 1992, în turul II, a fost depășit fără drept de apel de Ion Iliescu (61,43% dintre voturi versus cele 38,57 ale lui Constantinescu, susținut de CDR).

De data aceasta victoria a fost de partea candidatului Convenției, care l-a depășit pe Iliescu în turul II cu peste un milion de voturi, strângând 54,41% dintre sufragiile exprimate de români. 

Constantinescu a încercat să implementeze reforme importante, inclusiv în domeniul restituirii proprietăților și combaterii corupției. Cu toate acestea, mandatul său nu a fost lipsit de probleme, fiind marcat de violențele mineriadelor și de dificultăți în a-și impune autoritatea în fața partenerilor din coaliția de guvernare.

În ciuda acestor provocări, în mandatul lui Constantinescu s-a reușit avansarea procesului de integrare a României în structuri internaționale, precum NATO. Au fost patru ani în care, cu întârziere, România a colaborat mult mai aproape cu Banca Mondială și cu Fondul Monetar Internațional pe partea de consultanță în repornirea economiei centralizate spre una concurențială, de piață.

A fost un mandat „de sacrificiu”, în care au avut loc, mai mult sau mai puțin bine gândite, reformele strict necesare de care avea nevoie economia (de la închiderea unor companii de stat veșnic pe pierderi la reformarea sistemului bancar și la reforma care a adus mai multă independență în Justiția din România).

Dinamica mandatului prezidențial a fost dată și de rotativa de premieri, respectiv de faptul că în patru ani s-au aflat la Palatul Victoria trei premieri „plini” și alți doi interimari. Pe rând, s-au perindat la șefia guvernului Victor Ciorbea, Gavril Dejeu, Radu Vasile, Alexandru Athanasiu și, poate mai ales, Mugur Isărescu. În cazul lui Isărescu s-a operat una dintre cele mai cunoscute derogări, respectiv faptul că a fost „lăsat” să fie premier fără a-și pierde, la finalul mandatului de prim-ministru, pe cel de guvernator al băncii centrale a României. 

Ion Iliescu - al treilea mandat

În 2000, Ion Iliescu s-a întors în fruntea țării pentru al treilea mandat. În această perioadă, România a făcut pași importanți pe calea integrării europene și a fost acceptată în NATO.

Iliescu a continuat parțial unele reforme începute de predecesorii săi, culegând în același timp fructele reformelor dureroase operate de guvernarea CDR în cei patru ani precedenți.

Traian Băsescu - „președintele jucător”

Traian Băsescu a preluat funcția de președinte în 2004, venind din postura de primar al Bucureștiului, deci de al doilea cel mai votat om politic din România. Băsescu a fost cunoscut pentru stilul său popular și implicarea activă în politica națională. A fost printre primii politicieni care au investit masiv în campanii electorale online, specifice unui public mai tânăr.

Sub conducerea sa, România a devenit membră a Uniunii Europene în 2007, un moment esențial pentru țară. Totuși, mandatul său a fost marcat de conflicte politice și de două suspendări din funcție, din cauza divergențelor cu Parlamentul. În ciuda acestor probleme, Băsescu a fost reales în 2009, într-o competiție electorală strânsă.

Klaus Iohannis

În 2014, Klaus Iohannis a câștigat președinția într-o „finală” (tur II de alegeri prezidențiale istoric) „de infarct” cu Victor Ponta. Iohannis a recuperat o diferență de peste un milion de voturi în fața lui Ponta, câștigând turul II cu 6,28 de milioane de voturi la 5,24 milioane de voturi.

Proaspăt-liberalul a promis o „Românie educată” și un suflu european pe care ceilalți președinți nu l-au avut sau nu l-au arătat. Iohannis avea în spate o carieră de profesor de fizică și era fost primar al Sibiului. El a fost susținut de tineri și de diaspora românească, fiind votat masiv, mai degrabă ca un vot anti-PSD însă, după cum au remarcat atunci mai mulți specialiști.

În timpul mandatului său, Iohannis a fost criticat de unii pentru lipsa de implicare internă, ca moderator al puterilor în stat. Mai multe voci l-au numit „președintele absent”, acuzând că a stat mai mult în concediu sau fără vreo ieșire pe scena publică, decât la cârma țării.

Ion Iliescu: primul președinte al României după 1989

Ion Iliescu este figura emblematică care a marcat începuturile României democratice după căderea regimului comunist. „Omul tranziției” s-a născut pe 3 martie 1930, în Oltenița. Iliescu provine dintr-o familie cu adânci rădăcini comuniste. Tatăl său, Alexandru Iliescu, a fost un comunist activ, participând la Congresul al V-lea al Partidului Comunist Român în URSS, unde a semnat declarații critice la adresa României interbelice. După întoarcerea sa în țară, a fost condamnat la închisoare, unde a murit.

Ion Iliescu a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic din București și, mai târziu, la Universitatea din Moscova. A intrat în Partidul Comunist Român în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central în 1965. Însă, în 1971, începe să fie marginalizat de Nicolae Ceaușescu. Destinul său avea să se schimbe radical în 1989.

În timpul Revoluției din 1989, Iliescu a fost ales președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale (FSN), prima structură politică formată după căderea regimului Ceaușescu. Apoi, la scurt timp, a fost ales președinte al României, începându-și primul dintre cele trei mandate. Între primele două mandate (dintre care unul de doi ani) și al treilea (2000-2004) România a fost condusă de Emil Constantinescu.

Primele mandate ale lui Iliescu (1990-1996) au fost marcate de încercări de stabilizare a economiei și de integrare internațională dar și de o lipsă reală de voință politică pentru a reforma economia și a o aduce spre „capitalism”. În această perioadă, România a început reformele esențiale pentru tranziția de la comunism la democrație în unele domenii, fiind însă întârzieri masive față de alte state în situații similare precum Republica Cehă, Ungaria și Polonia. Al treilea mandat (2000-2004) a adus realizări semnificative, în special pe plan extern, cum ar fi aderarea României la NATO și finalizarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Tot în acest mandat s-a efectuat revizuirea Constituției din 1991, noua formă fiind aprobată prin referendum în 2003.

Perioada 2000-2004 a fost și cea în care inflația anuală, poate cel mai mare inamic al românilor în deceniul precedent a scăzut accelerat, de la un nivel anual de 45,7% în 2000 la 11,9% în 2004 pentru ca în 2005, pentru prima dată din 1990, să ajungă la „o cifră”, adică sub 10% (9%).

Mandatele lui Iliescu nu a fost lipsite de controverse. În 1990 a fost emis un decret care amnistia infracțiunile săvârșite de persoane condamnate la mai puțin de trei ani de închisoare, inclusiv membrii C.P.Ex. ai PCR și ofițerii implicați în reprimarea Revoluției. De asemenea, Iliescu a fost criticat pentru grațierea unor persoane implicate în acte de violență, inclusiv Miron Cosma (lider sindical al minerilor) și ofițerii de miliție condamnați pentru Represiunea Revoluției de la Timișoara.

După ce a părăsit funcția de președinte, Iliescu s-a retras de pe scena publică, ocupând pentru o perioadă funcția de președinte onorific al PSD.

În 2015, Iliescu a fost criticat de către lideri PSD pentru eticheta de comunism asociată partidului, iar în 2017 a fost implicat în conflicte interne, solicitând demisia lui Sorin Grindeanu în urma moțiunii de cenzură împotriva propriului guvern.

Ion Iliescu a fost cercetat în dosare legate de Revoluție și Mineriadele din 1990. În 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pe el și alți lideri din perioada respectivă, acuzațiile vizând acțiuni ce au dus la uciderea și vătămarea unui număr mare de persoane în contextul revoluției. Iliescu a răspuns acestor acuzații pe blogul său, subliniind că „moștenirea Revoluției Române este una eminamente pozitivă” și că aceasta ar trebui apărată de toți cei care cred în libertate și democrație.

Ion Iliescu s-a retras din viața publică și anul acesta a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei, fiind vinovat de crime contra umanității.

Emil Constantinescu: al doilea președinte al României post-decembriste

Emil Constantinescu a ocupat funcția de președinte al României în perioada 1996-2000, reprezentând un moment semnificativ în istoria post-comunistă a țării. Alegerea sa a marcat prima alternanță democratică la putere după căderea regimului comunist în 1989.

Constantinescu a câștigat alegerile prezidențiale din 1996 ca reprezentant al Convenției Democrate Române (CDR), o alianță declarată a fi de centru-dreapta.

Una dintre principalele realizări ale mandatului său a fost orientarea clară a României către structurile euro-atlantice. Constantinescu a intensificat eforturile de integrare în NATO și Uniunea Europeană, punând bazele pentru aderarea ulterioară a țării la aceste organizații.

În 1997, România a fost invitată să înceapă negocierile de aderare la UE, iar în 1999, la summitul NATO de la Washington, țara a primit sprijin pentru continuarea reformelor necesare aderării la alianță.

Administrația Constantinescu a inițiat un program ambițios de reforme economice, vizând tranziția către o economie de piață funcțională. Aceste reforme au inclus accelerarea procesului de privatizare, restructurarea sectorului bancar și atragerea de investiții străine directe.

Constantinescu a promis să combată corupția endemică moștenită din era comunistă. În timpul mandatului său, au fost luate unele măsuri pentru îmbunătățirea transparenței și responsabilității în administrația publică. Cu toate acestea, progresul în acest domeniu a fost limitat, corupția rămânând o problemă persistentă în societatea românească.

Pe plan intern, mandatul lui Constantinescu a fost marcat de tensiuni politice și sociale. Coaliția de guvernare s-a confruntat cu disensiuni interne, care au afectat capacitatea de a implementa reforme coerente și de durată.

La finalul mandatului său în 2000, Constantinescu a decis să nu candideze pentru un al doilea mandat, citând frustrarea față de ritmul lent al reformelor și rezistența sistemului la schimbare.

Al treilea președinte al României moderne Traian Băsescu (21 decembrie 2004 – 21 decembrie 2014)

Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidențiale din decembrie 2004, reușind să-l învingă pe Adrian Năstase în al doilea tur de scrutin. Deși în primul tur s-a clasat pe locul doi, Băsescu a reușit să obțină suficientă susținere pentru a deveni președinte.

Un moment important a fost suspendarea sa din funcție în aprilie 2007. În perioada 20 aprilie – 23 mai 2007, Nicolae Văcăroiu, pe atunci președintele Senatului, a preluat funcția de președinte interimar. După un referendum pe 19 mai 2007, Traian Băsescu a fost repus în funcție și și-a continuat mandatul până pe 21 decembrie 2009.

În decembrie 2009 Băsescu a câștigat un nou mandat. Pe 9 iulie 2012, Băsescu a fost suspendat din nou, iar funcția a fost preluată de Crin Antonescu, președintele Senatului și liderul PNL, până la 27 august 2012. După un nou referendum pe 29 iulie 2012, Băsescu a fost reconfirmat în funcție și a continuat să conducă România până la încheierea mandatului său, pe 21 decembrie 2014.

Al patrulea președinte al României Klaus Iohannis (21 decembrie 2014 – prezent)

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, învingându-l în turul al doilea pe Victor Ponta, pe atunci premierul în funcție.

Iohannis, lider al Partidului Național Liberal (PNL) și fost primar al Sibiului, a început să-și exercite funcția de președinte pe 21 decembrie 2014.

Klaus Iohannis a fost reales pentru al doilea mandat în noiembrie 2019, învingând-o în al doilea tur de scrutin pe Viorica Dăncilă, candidatul Partidului Social Democrat (PSD). În ciuda criticilor și provocărilor, Iohannis a reușit să câștige încrederea alegătorilor pentru un nou mandat, însă și acesta a fost mai degrabă un vot anti-PSD și anti-Dăncilă, decât un vot în favoarea lui Iohannis. 

Mandatul lui Klaus Iohannis se încheie pe 21 decembrie 2024 și nu poate candida din nou. Prin urmare, românii aleg pe 24 noiembrie/8 decembrie 2024 cel de-al cincilea președinte din istoria modernă a țării.