Alegeri prezidențiale 2024, programe electorale. Candidații promit „lapte și miere”, deși puterea președintelui este limitată

Vreau sa fiu presedinte

În goana după voturi, mulți dintre candidații la alegerile prezidențiale din 2024 fac promisiuni fanteziste, uitând sau ignorând faptul că atribuțiile președintelui României sunt destul de limitate pe plan intern.

CITIȚI în acest articol:

-► Care sunt, de fapt, atribuțiile președintelui României. Ce putere are șeful statului
-► Marcel Ciolacu, program electoral: ”Calea sigură pentru România”
-► Programul electoral al lui Nicolae Ciucă: ”România prosperă şi sigură”

-► Programul electoral al Elenei Lasconi: ”O Românie pentru toți, nu doar pentru unii!”
-► Programul electoral al lui George Simion: ”Planul Simion”
-► ”Angajamentul național” al lui Mircea Geoană are 4 direcții
-► Programul electoral al lui Călin Georgescu: ”Hrană, Apă, Energie”
-► Programul electoral al Anei Birchall: ”România Încrederii

Principalele atribuții ale Președintelui României

Astfel, înainte de a prezenta ideile din programele electorale ale candidaților la funcția de șef al statului, trebuie să subliniem care sunt principalele roluri și atribuții ale celui care va locui la Palatul Cotroceni în următorii 5 ani.

Politica internă

În ceea ce privește politica națională, președintele României poate să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi să numească Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

De asemenea, Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. El poate lua parte la şedintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

Citește și
oameni strada
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii

Legile se trimit, spre promulgare, Preşedintelui României. Înainte de promulgare, preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

În rest, toate deciziile administrative privind calitatea vieții în România sunt luate în Parlament și în Guvern.

Politica externă

În schimb, șeful statului are un rol mult mai mare în ceea ce privește politica externă. Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Apărarea țării și securitatea națională

Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate.

În caz de agresiune armată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj.

Marcel Ciolacu, program electoral: ”Calea sigură pentru România”

Programul electoral al lui Marcel Ciolacu se numește ”Calea sigură pentru România”. În proiectul său ”de țară”, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, propune un plan de investiții publice de 155 de miliarde de euro în următorii cinci ani, în domenii precum infrastructură, educaţie, sănătate, tehnologie, agricultură şi industrii competitive.

Ciolacu propune ”reindustrializarea României, prin patriotism economic și productivism. Adică Producție, Investiții și Locuri de muncă stabile și bine plătite aici, în România. O Strategie de reindustrializare finanțată cu scheme de ajutor de stat, garanții și facilități de 6-8% din PIB anual.”

De asemenea, promite ”investiții masive în infrastructură - peste 155 miliarde de euro în următorii 4 ani - pentru investiții publice, cu accent pe marea infrastructură, educație, sănătate și utilități publice”.

"Cea mai mare miză este re-industrializarea ţării. Cu investiţii de peste 10 miliarde de euro anual în industrie vom putea produce în ţară tot ce este esenţial pentru economia naţională. (...) Vă propun o reindustrializare modernă şi competitivă în care expertiza şi inovaţia privată să fie stimulate prin capital de stat", a spus Ciolacu.

El spune că a pregătit un ”plan pentru România, un set de priorităţi naţionale cu cinci obiective fundamentale: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, re-industralizarea ţării, finalizarea autostrăzilor, şanse egale la educaţie şi sănătate şi, nu în ultimul rând, respect pentru românii din diaspora. Acest plan abordează şi teme fundamentale pentru a putea construi un viitor mai sigur al naţiunii noastre: protejarea tinerilor de consumul de droguri şi stoparea declinului demografic", a afirmat candidatul social-democrat.

Promisiunile oficiale ale lui Marcel Ciolacu pentru ”următorii 5 ani”:

- ”O să crească nivelul de trai în România.”

- ”Condiții de trai comparabile cu statele dezvoltate: Intrarea României în rândul primelor 45 de țări în privința dezvoltării umane și în rândul primelor 30 de state în privința calității vieții, la nivel global.”

- ”Reducerea taxelor și impozitelor la salariații cu venituri mici și medii. Scăderea taxelor și impozitului cu până la 5 puncte procentuale la salariile brute de sub 5.700 de lei, respectiv 8.500 de lei în 2029, regresiv și în funcție de numărul de copii.”

- ”Creșterea veniturilor pentru cei care muncesc și consolidarea clasei de mijloc. Până la finalul anului 2029 putem ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună și la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european.”

- ”Vom introduce un sistem de vouchere de până la 800 de euro pentru cetățenii care vor să obțină noi calificări în meseriile de interes pentru investitori. Astfel, vom crește ocuparea în rândul tinerilor, vom avea locuri de muncă mai bine plătite și vom deveni atractivi pentru investitorii care caută forță de muncă înalt calificată.”

- ”Creșterea pensiei medii la 810 euro până la finalul anului 2029. Pensia minimă va ajunge la 415 euro.”

România va participa la reconstrucția Ucrainei după terminarea războiului

- ”Sprijin pentru Participarea companiilor românești la reconstrucția Ucrainei. Program de sprijin de 200 milioane de euro, scheme de ajutor de stat și garanții pentru credite de investiții pentru sectoarele/companiile românești care participă la reconstrucția Ucrainei, generând efecte de multiplicare pozitive pentru economia românească.”

- ”Domenii prioritare: construcții, materiale de construcții, companii din sectorul servicii, de la refacerea infrastructurii de energie electrică până la reconstrucția fabricilor etc.”

- ”Împreună cu Academia Română, Banca Națională a României, universitățile, asociațiile din mediul de afaceri și reprezentanții societății civile vom gândi un Proiect economic de țară pentru România, pe 10 ani. Voi înființa un Consiliu Economic Consultativ la Palatul Cotroceni.”

Zeci de miliarde de euro pentru fermierii români

- ”Alocarea a peste 20 de miliarde de euro în următorii 5 ani, din fonduri europene și ajutoare de stat, pentru sprijinirea fermierilor români.”

- ”3 miliarde de euro investiții în sistemul de irigații și energie verde în ferme. Mărirea suprafețelor irigate la 2,8 milioane ha prin implementarea programelor Apă în Câmpia Română – inclusiv prin Canalul Siret Bărăgan, modernizarea sistemului de irigații, apă gratuită și energie subvenționată 50% pentru irigații, precum și a Programelor Fotovoltaice pentru irigații și Energie verde în ferme.”

- ”2,6 miliarde de euro sprijin pentru producția de legume românești, carne de pui și carne de porc, produse bio, dar și pentru programele INVESTALIM și ROMALIMENT, pentru fabrici noi și modernizarea celor vechi de procesare a materiilor prime agricole.”

- ”Program multianual de finanțare dedicat modernizării satului românesc. 4 miliarde de lei pentru reducerea diferențelor de dezvoltare dintre urban și rural, accesul românilor care locuiesc în zone rurale, inclusiv celor din comunități marginale/periferice la servicii de calitate, precum mobilitatea, locuințele și alte servicii publice furnizate la nivel local, și pentru a asigura integrarea furnizării de politici și servicii publice.”

Autostrăzi în România

- ”Pentru creșterea ocupării și deblocarea traficului din marile centre economice urbane, voi susține Proiectul Trenuri Metropolitane, așa cum există în toate marile centre europene, prin care forța de muncă să ajungă rapid și ieftin acolo unde este nevoie de ea.”

- ”Dublarea numărului de kilometri de drumuri de mare viteză. Dacă vom menține ritmul actual, până în 2029, România poate depăși 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, adică aproape dublu față de cei 1.115 de kilometri de care dispune în prezent. Acesta este obiectivul asumat prin Programul „Unim România cu Vestul Europei, prin autostrăzi și drumuri rapide!”.

- ”Ținta este de a utiliza 27 de miliarde de euro din fonduri europene, PNRR și bugetul de stat, pentru finanțarea construcției de autostrăzi și drumuri expres, peste tot în țară.”

- ”Modernizarea transportului de mărfuri și pasageri pe calea ferată. Îmbunătățirea transportului feroviar de pasageri și mărfuri de la Constanța la Curtici va conduce la un acces rapid și la costuri scăzute pentru populația și mediul de afaceri din marile orașe, situate de-a lungul acestui coridor. Peste 128 de trenuri electrice noi vor contribui la generarea unor efecte de multiplicare semnificative în economie.”

- ”Creșterea siguranței în trafic și a accesului la rețeaua de transport rutier. Reducerea cu 80% a accidentelor rutiere din România și acces direct și indirect la 70% dintre românii din zonele urbane, fapt care va determina o creștere a turismului intern.”

Spitale noi și modernizarea celor vechi

- ”Construcția de spitale noi, dotarea și modernizarea celor existente. Investiții majore în medicina de urgență. Peste 5 miliarde de euro alocați pentru programe de sănătate, inclusiv construcția și modernizarea de spitale noi (regionale – Iași, Cluj, Craiova, dar și Centrul de Arși Grav Timișoara, Spitalul Județean Bistrița, Centrul de Boli Neurovasculare și Neurochirurgie Cluj Napoca).”

- ”Susținerea familiilor cu 2 sau mai mulți copii și a familiilor monoparentale printr-un program de vouchere anuale de 1.500 de lei pentru fiecare copil, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru achiziția de rechizite, îmbrăcăminte pentru școală, cărți, tabletă etc. De program beneficiază familiile al căror venit net lunar pe membru de familie este sub 1.500 de lei, sub condiția prezenței la școală.”

- ”Programul card pentru familia numeroasă, care oferă familiilor cu cel puțin 3 copii și familiilor monoparentale cu venituri reduse anumite beneficii – transport public gratuit pentru copii, locuri gratuite în tabere, scutirea de costuri la creșe și grădinițe, acces la activități culturale precum teatru, film, bibliotecă și concerte, consiliere psihologică gratuită, acces gratuit la evenimente sportive, cursuri de înot, fotbal, baschet, tenis etc.”

Stimulente financiare pentru românii din diaspora care se întorc în țară

- ”Cetățeanul român, întors în țară din diaspora, care își înființează o societate comercială și desfășoară activitate comercială neîntreruptă, va beneficia, pe o perioadă de 3 ani, de scutirea integrală de la plata impozitului pe profit sau pe cifra de afaceri, până la atingerea unui plafon de 300.000 de euro, prin acordarea unui credit fiscal nerambursabil.”

- ”Fiecare cetățean român, stabilit legal în străinătate minimum 1 an de zile, care se reîntoarce definitiv în țară și se angajează pe un loc de muncă cu perioadă nedeterminată, va primi o Primă de stabilitate pe 2 ani în cuantum de 1.000 lei net lunar/primele 12 luni și 1.250 lei lunar/următoarele 12 luni.

- Statul român va acorda o subvenție lunară de 2.250 de lei angajatorilor, timp de 12 luni, pentru fiecare român reîntors în țară, cu condiția menținerii raporturilor contractuale de muncă 18 luni de la data încadrării în muncă. Fiecare cetățean român, stabilit legal în străinătate minimum 1 an de zile, care se reîntoarce definitiv în țară și se angajează pe un loc de muncă cu perioadă nedeterminată, va primi o primă de instalare.

- Prima de instalare va fi în cuantum de 12.500 lei, neimpozabilă pentru persoanele singure, și de 15.500 lei dacă persoanele sunt însoțite de membrii familiei în sensul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, precum și în cazul familiei monoparentale, în situaţia în care părintele este însoţit de copilul sau copiii aflaţi în întreţinere.

- Prima de instalare are ca scop stimularea încadrării în muncă, asigurarea cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă şi/sau pentru reîntregirea familiei. În cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, cuantumul acesteia per familie va fi de 15.500 lei.”

- ”Toți tinerii cu vârsta mai mică de 26 de ani care sunt plătiți cu salariul minim – indiferent dacă au copii în întreținere sau nu) și cei care au sub 4.050 lei, cu 3 sau mai mulți copii în întreținere, vor avea ZERO impozit pe venit.”

- ”Scutire de CASS (10%) pentru tinerii care lucrează în timpul studiilor de licență și masterat”.

- ”Primă de stabilitate pe 2 ani – 1.000 de lei lunar/ primele 12 luni și 1.250 de lei lunar/următoarele 12 luni, pentru tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată pe un loc de muncă și pentru tinerii aflați în șomaj pe termen lung, mai mult de 6 luni, care se angajează cu contract pe perioadă nedeterminată.

Subvenție de 2.250 lei acordată angajatorilor timp de 12 luni pentru fiecare tânăr angajat pentru prima dată pe piața muncii sau tânăr sub 30 de ani, aflat în șomaj pe termen lung, cu condiția menținerii raporturilor contractuale de muncă 18 luni de la data încadrării. Tânărul beneficiar de subvenție are obligația de a absolvi un program de inițiere/specializare/formare/perfecționare competent.”

- ”Stimuli de 30 milioane lei pentru angajarea tinerilor cu studii de specialitate în domeniul agricol și/sau al industriei alimentare. Angajatorii care angajează minimum 3 tineri cu studii superioare primesc 1.000 de lei/lună/ persoană, pentru studii medii 750 de lei/lună/ persoană, fără studii 500 de lei/lună/persoană.”

- ”Stimuli pentru construcția și finalizarea a 200.000 de locuințe pentru tineri – ANL 30.000 locuințe și 170.000 locuințe mediul privat. Schemă de sprijin pentru ocupare și mobilitate prin construcția de locuințe de serviciu. Programul Investește în casa ta! destinat tinerilor de până la 35 de ani, care aplică pentru o finanțare sub formă de credit ipotecar/imobiliar garantat de stat, cu dobândă și comisioane subvenționate.”

- ”Sprijin financiar de 760 milioane de euro din fonduri europene și bugetul de stat pentru promovarea a 12 rute turistice și modernizarea/reabilitarea siturilor turistice cu impact național și internațional.”

Programul electoral al lui Nicolae Ciucă: ”România prosperă şi sigură”

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, are un program prezidenţial care se numește ”România prosperă şi sigură”.

Printre priorităţile sale se află valorificarea poziţiei geostrategice a României în regiune, în NATO şi UE, independenţa energetică, protejarea şi exploatarea resurselor naturale ale ţării.

Ciucă promite că va sprijini dezvoltarea clasei de mijloc, antreprenorii şi inovaţia, susţinând în continuare păstrarea cotei unice de impozitare şi păstrarea pragului de 500.000 euro pentru microîntreprinderi eligibile pentru o cotă de impozit de 1%. El propune şi un pact pentru satul românesc.

El mai propune ca România să continue să investească în industria de apărare şi dotarea armatei şi, totodată, să fie un hub de independenţă energetică în regiune.

Candidatul PNL la Preşedinţie mai intenţionează să formeze o comisie prezidenţială pe tema scăderii demografice, o prioritate pentru el fiind şi protejarea copiilor de abuzuri, violenţă, droguri.

Nicolae Ciucă nu are măsuri concrete pe care să le aplice în mandatul său - așa cum promite, de exemplu, Marcel Ciolacu - ci doar prezintă în general viziunile sale despre problemele care ar trebui rezolvate în România. Iată și câteva exemple.

Ce spune candidatul PNL despre agricultură: ”Pledez pentru adăugarea unei perspective mai largi, umane, antropologice, la abordarea tehnică a agriculturii ca domeniu economic.”

Ce spune candidatul PNL despre criza de medici din România: ”Chestiunea sensibilă a plecării tinerilor medici și a cadrelor medicale în general, în străinătate, trebuie privită cu mare atenție. Este o chestiune delicată, care nu are doar o singură cauză, și mă angajez să mă implic serios în identificarea și susținerea măsurilor necesare stopării acestui fenomen.”

Promisiunile oficiale ale lui Nicolae Ciucă pentru următorii 5 ani:

- Să crească PIB-ul

”Până în anul 2030, trebuie să ajungem la un PIB per capita, raportat la paritatea puterii de cumpărare, de 90% din media Uniunii Europene. Acest indicator, tehnic și poate mai greu de înțeles de oamenii simpli, va fi mereu în vederile mele, căci el măsoară obiectiv nivelul de prosperitate.”

- Fără impozitare progresivă

”Un sistem de impozitare progresiv este nepotrivit. Văd în sistemul de impozitare un stimul pentru dezvoltare și nu un mecanism primitiv de a strânge bani la buget, ca să aibă statul ce cheltui. De aceea, mi se pare că sistemul progresiv de impozitare este o invitație la a cheltui banii celor mai bogați decât tine, cu iluzia că nu cheltui bani mai puțini pe care tu îi ai. Fals! Sistemul de impozitare progresiv frânează demarajul general spre prosperitate, care constituie, după cum spuneam, obiectivul meu principal.”

- Subvenții pentru femei

”Femeile reprezintă peste jumătate din populația României, iar aproape jumătate dintre ele locuiesc în mediul rural, unde provocările sociale și economice sunt considerabile. Rata șomajului în rândul femeilor din aceste comunități este de peste trei ori mai mare decât în mediul urban, iar multe dintre ele rămân excluse de pe piața muncii formale, fără acces la contracte stabile și drepturi sociale fundamentale. Pentru a răspunde acestor nevoi, îmi propun să sprijin angajarea femeilor din mediul rural prin subvenții pentru angajatori și facilități pentru formarea profesională.”

- Scăderea demografică, o problemă importantă pentru Ciucă

”Pentru a analiza chestiunea scăderii demografice în toată complexitatea ei și pentru a da răspunsurile corecte acestei adevărate crize prin care trece națiunea noastră, voi înființa și voi coordona o comisie prezidențială de specialitate (...) Pentru președinția mea, comisia dedicată problemelor demografice va fi una dintre cele mai importante.”

- Creșterea bugetului dedicat apărării naționale

”Ca Președinte, voi pleda pentru creșterea bugetului apărării în continuare, proporțional cu nevoile descurajării credibile integrate la nivel aliat. (...) De asemenea, voi insista pentru relansarea atractivității funcției militare și pentru un nou contract social cu structurile specializate ale statului, marcate de schimbările ultimei perioade.”

- Ciucă vrea să preia controlul asupra ICR

”Din păcate, ICR a fost, în anii din urmă, victima unor stupide răzbunări politice care au dus la decizii absurde, inclusiv aceea de a fi luat de sub tutela, mai degrabă simbolică, a instituției prezidențiale. O logică instituțională minimă ne spune că Președintele României este instituția cea mai potrivită pentru a tutela activitatea ICR și voi încerca să conving Parlamentul de acest lucru. Căci avem nevoie de o regândire a exprimării noastre culturale în străinătate.”

Programul electoral al Elenei Lasconi: ”O Românie pentru toți, nu doar pentru unii!”

Programul electoral al Elenei Lasconi se numește ”O Românie pentru toți, nu doar pentru unii!”, iar candidatul USR susține că, la finalul celor 5 ani de mandat, România va fi ”țara care a făcut cel mai mare salt înainte în UE, din punct de vedere economic și social”.

Iată câteva dintre cele mai importante promisiuni electorale ale Elenei Lasconi:

- Tăierea taxelor pe muncă

”Angajații vor rămâne cu bani în plus la salariu:

● toți angajații + 500 de lei în plus pe lună;

● tinerii angajați sub 29 de ani vor rămâne cu 1.000 de lei în plus pe lună;

● fiecare familie va rămâne cu 1.500 de lei în plus pe lună pentru primul copil și cu încă 500 de lei în plus pentru al doilea copil;

● fiecare asistent al persoanelor cu handicap va primi în plus 500 de lei pe lună.

- Desființarea inspectoratelor școlare

- Schimbări în sistemul de sănătate

”Vom înființa Pilonul 2 al Sănătății prin care fiecare român va avea dreptul să-și aleagă un alt asigurător decât CNAS. Cu o sumă de 2.220 de lei/an (echivalentul a jumătate din contribuțiile pe sănătate dintr-un salariu minim), fiecare va putea să găsească servicii mai bune decât cele oferite de CNAS.”

- Consolidarea statului de drept

”Ne propunem să reformăm sistemul judiciar, reducând birocrația și asigurând procese eficiente și rapide. Vom sprijini digitalizarea completă a instanțelor și a serviciilor juridice, pentru a le oferi cetățenilor acces facil și rapid la justiție. USR va rămâne un garant al independenței magistraților, asigurând că legea este egală pentru toți.”

- Facturi mai mici la energie

”Vom pregăti cu grijă eliminarea tarifelor reglementate administrativ și înlocuirea cu mecanisme care să asigure echilibrul corect între cerere și ofertă pe piață. Modificăm Legea consumatorului vulnerabil astfel încât cei care chiar au nevoie de ajutor să își plătească factura la energie să nu se lovească de birocrație inutilă.”

- Ajutoare pentru mamele care muncesc și femei

”O măsură concretă este scăderea taxelor pe salariile mamelor care lucrează, astfel:

● O mamă cu un copil ar putea să aibă 1.500 de lei în plus la salariu;

● câte 500 de lei în plus pentru al doilea copil și la al treilea, adică 2.000 de lei în plus pentru mama cu doi copii, 2.500 lei în plus pentru mama cu trei copii;

● pentru mamele care au patru copii sau mai mulți, taxele pe salariu să fie ZERO, indiferent cât de mare este salariul.”

- Reducerea numărului de parlamentari și desființarea CJ-urilor

”Reformă administrativă: un stat mai suplu, doar cu instituții care lucrează pentru cetățeni, nu cetățeni cocoșați de taxe ca să țină instituții inutile în spate. Mai puține primării, mai multă eficiență în administrație.

Reformă administrativă înseamnă și un parlament cu 300 de aleși, cum am decis la Referendum, dar și primari aleși în două tururi. Vom desființa consiliile județene (CJ) și vom redenumi actualele regiuni de dezvoltare „județe” (pentru a nu schimba Constituția).”

- Ajutoare pentru fermieri

”Ajutor financiar pentru fermele mici și medii, cadastrare completă și corectă, crearea unui lanț scurt al alimentelor și irigații moderne”.

- Vot la 16 ani

”Pentru tineri – vot la 16 ani, ședințe de consiliere psihologică gratuite, introducerea, ca disciplină la liceu, a cursului de conducere auto. Pentru seniori – creșterea în mod sustenabil a pensiilor, fără să mai depindă de pixul politicienilor.”

- Toleranță zero pentru traficanții de droguri

”Ca președinte, voi ridica tema luptei cu drogurile pe agenda CSAT, la prima ședință pe care o voi prezida. Vom întări instituțiile pentru a curăța străzile și școlile de traficanții de droguri.”

Programul electoral al lui George Simion: ”Planul Simion”

Programul electoral al lui George Simion se numește ”Planul Simion” și are 15 puncte principale, după cum afirmă chiar candidatul susținut de AUR.

Una dintre cele mai cunoscute promisiuni electorale este cea referitoare la vânzarea de locuințe la un preț de 35.000 de euro. Și el promite un Legislativ cu 300 de parlamentari, un Guvern cu 12 ministere şi maximum 50 de secretari de stat.

Potrivit lui George Simion, locuinţele cu toate utilităţile vor fi construite în cartiere noi cu şcoli, grădiniţe şi spitale, la un preţ de 35.000 de euro (2 camere), 50.000 de euro (3 camere) şi 75.000 (4 camere), cu dobândă 0%.

O altă componentă din "Planul Simion" vizează reducerea taxării muncii, preşedintele AUR propunând pentru primii 5.000 de lei o taxare a muncii redusă de la 47% la 25%, pentru a putea fi oferite „salarii decente şi oprirea exodului".

Cele mai importante promisiuni electorale ale lui George Simion:

- ”Ridicarea standardului de viață din țara noastră la nivelul mediu din Uniunea Europeană.”

- Reducerea taxării muncii și a companiilor

”Creștem gradual, în primii patru ani de guvernare, salariul minim brut până la valoarea de 5.000 lei. Salariul minim brut se va indexa automat cu rata anuală a inflației.”

”Reducerea drastică a taxelor, a contribuțiilor la sistemul de pensii, asigurări sociale și sănătate până la un nivel maxim cumulat de 25% din salariul angajatului pentru primii 5.000 lei din salariul brut”.

”Persoanele care aleg voluntar să își continue activitatea profesională în mediul privat după atingerea vârstei de pensionare vor fi scutite de contribuții și impozitul pe veniturile din salarii. Măsura va încuraja companiile să angajeze persoane vârstnice în locurile de muncă și pozițiile potrivite seniorilor.”

”Simplificăm politica fiscală. Pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de euro stabilim un impozit pe cifra de afaceri de 2%. Pentru companiile cu cifra de afaceri egală sau mai mare de 5 milioane de euro se va aplica un impozit pe profit de 16%.”

”Taxăm companiile care nu își declară profiturile în România. Societățile comerciale cu o cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro vor plăti anual impozit pe profit de 16%, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri.”

”Respectarea calendarului fiscal: măsurile care conduc la creșterea taxelor sau introducerea de noi taxe trebuie introduse în calendarul fiscal cu cel puțin doi ani înainte de a fi implementate, pentru a oferi predictibilitate. Optimizarea fiscală a statului și descurajarea practicilor ilegale de export a profiturilor de către companii.”

”Promovăm munca în țară. Completăm aplicația Revisal cu o secțiune în care companiile își pot prezenta întregul necesar de forță de muncă. Platforma va fi publică și se va promova la nivel local, județean, național, precum și pentru românii care lucrează în străinătate.”

”Pensiile trebuie să se bazeze pe contributivitate. Nimeni nu va beneficia de pensie până în momentul atingerii vârstei standard de pensionare. Vârsta de pensionare nu va crește. Pensiile speciale aflate în plată cu venituri lunare cumulate mai mari decât salariul președintelui țării, se va impozita cu 90% partea care depășește salariul președintelui și care nu este bazată pe contributivitate.”

- Valorificarea resurselor naturale ale României

”Înființăm un program național în cadrul căruia vor fi prelucrate (primar, secundar, terțiar) bogățiile naturale, cum ar fi mineralele, apele, petrolul, gazele, aurul și metalele rare din subsol, precum și pădurile, plantele și alte elemente care fac parte din bogăția națională.

Resursa financiară produsă de fiecare bogăție în parte va fi evidențiată public, zi de zi, ca parte a Fondului Suveran de Investiții, după modelul Norvegiei.

Fondul Suveran de Investiții va fi responsabil pentru administrarea resurselor naturale ale României, plasarea sumelor colectate în investiții cu risc scăzut în afara țării, acoperirea deficitului la fondul de pensii din câștigurile obținute și investiții în domenii cheie de interes național (energie, siderurgie, metalurgie șamd). Fondul Suveran de Investiții va fi organizat sub forma unui fond de stat ce poate fi capitalizat din banii contribuabililor români, permițându-le acestora să devină acționari.

Statul român va fi deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la companiile din domeniile strategice, precum și la cele care prelucrează bogățiile naturale, iar cetățenii români vor avea acces facil și drept de preempțiune la cumpărarea de acțiuni în aceste companii.

Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare.”

- Reindustrializarea României

”România trebuie să-și asigure suveranitatea energetică. Prin urmare, se va continua folosirea combustibililor fosili și hidrocarburilor (cărbune, gaz, petrol), energiei hidro, nucleare, eoliene și solare. Prioritatea strategică va fi extragerea gazelor naturale și a țițeiului din zăcămintele existente.

Finalizăm proiectele de modernizare a sistemului energetic național de transport al energiei electrice (Transelectrica), pentru a crește capacitatea de preluare a puterii generate de sursele regenerabile (biomasă, fotovoltaice, eoliene, hidro și pe bază de hidrogen). Construim hidrocentrala de pompaj Tarnița (1000 MWh), finalizăm lucrările la toate hidrocentralele în curs de construire și dublăm capacitatea de înmagazinare în depozitele subterane.

Finalizăm lucrările la centralele pe gaze de la Iernut și Brăila în primii patru ani de guvernare și construim capacități noi pe gaze în ciclu combinat la Ișalnița, Turceni și Mintia în următorii trei ani, pentru a asigura o producție excedentară de energie electrică cu o putere netă disponibilă de cel puțin 10 000 de MW. De asemenea, finalizăm investiția la cele două noi reactoare de la Cernavodă în următorii 4-6 ani și păstrăm funcționale capacitățile de producție pe cărbune de la Rovinari și Turceni.

Industriile petrochimică, siderurgică, producătoare de materiale de construcții, mijloace de transport, utilaje agricole și industriale vor beneficia de facilități fiscale, în timp ce exportul unor resurse va fi interzis temporar, iar prelucrarea materiilor prime va fi obligatorie.

Condiționăm achizițiile de echipamente și tehnică militară de mecanisme off-set viabile, pentru a relansa industria națională de apărare.”

- Fabricat în România

”Asigurăm angajatorilor posibilitatea de a recompensa angajații pentru contribuția lor la profitul firmei prin distribuția de dividende către salariați în aceeași condiții de taxare cu distribuția de dividende către acționari.

Creăm bănci noi – precum Banca de Dezvoltare, Banca Agricolă și Banca Românească pentru Locuințe și Consolidarea Clădirilor, pentru a asigura creditarea afacerilor autohtone și a populației.

Extindem CEC Bank în comunitățile românești din diaspora pentru a oferi finanțare românilor care doresc să deschidă magazine și depozite cu produse românești.”

- Oprirea declinului demografic

”Stimulăm natalitatea și sprijinim familia naturală prin lansarea Planului Național pentru Protejarea Familiei, cu o durată de 20 de ani.

Acordăm împrumuturi cu dobândă subvenționată și garanții de stat familiilor cu trei sau mai mult de trei copii pentru achiziționarea de locuințe.

Acordăm împrumuturi cu dobândă subvenționată de până la 10 000 de euro pentru cumpărarea unui autovehicul nou familiilor cu trei sau mai mult de trei copii minori.

Scutim de impozit pe autovehicule, terenuri și locuințe, familiile cu trei sau mai mult de trei copii, cu condiția ca valoarea totală a proprietăților să nu depășească 500.000 de lei.

Pentru fiecare copil minor din cadrul unei familii majorăm alocația la ¼ din valoarea salariului minim pe economie.

Indemnizația pentru creșterea copilului va fi egală cu media veniturilor salariale din ultimele 24 luni. Copiii născuți în familii de români care au avut rezidență în afara granițelor, și care au optat pentru revenirea în țară, vor primi o indemnizație lunară egală cu 75% din salariul mediu pe economie.

Companiile vor beneficia de o deducere din taxe și impozite pentru cheltuielile de înființare a creșelor în incinta sediilor acestora.

Acordăm mamelor cu trei sau mai mult de trei copii un tichet valoric pentru a acoperi cheltuielile școlare ale copiilor, până la finalizarea studiilor.

Familiile cu patru sau mai mulți copii vor beneficia de locuințe de stat cu chirie zero, dacă cel puțin unul dintre părinți lucrează. Până în momentul în care numărul de unități locative deținute de stat va fi suficient pentru aceste situații, plata chiriilor va fi asigurată de la bugetul de stat.”

- Sănătate

”Construim spitale județene prin Programul „Ana Aslan”. Acest program se va finanța prin intermediul Companiei Naționale de Investiții pe baza unor proiecte-tip, folosind fonduri europene.

Relansăm Institutul Cantacuzino.

Trecem toate Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în coordonarea Ministerului Sănătății.

Rolul medicului de familie va fi extins, astfel încât să fie degrevat de sarcini suplimentare medicul specialist.

Nivelul de salarizare al cadrelor medicale va fi corelat cu numărul pacienților tratați, dificultatea cazurilor, precum și cu rezultatele medicale obținute.

Restabilim rolul policlinicilor și asigurăm decontarea serviciilor medicale furnizate. Elaborăm un program național de dotare, modernizare și construire de noi policlinici, pe bază de proiecte tip, astfel încât să existe câte o policlinică la 25.000 de români.

Alimentație și prevenție pentru o viață sănătoasă. Asigurăm accesul la o alimentație sănătoasă, în cantitate suficientă și de calitate, în special pentru copii. Promovăm activitățile fizice pentru toate categoriile de vârstă, alături de furnizarea de resurse materiale care să permită acest lucru.

Acces la un diagnostic cât mai timpuriu! Creăm un program de prevenție pentru bolile față de care românii prezintă un risc ridicat, care include un set de analize și controale gratuite adaptate pe grupe de vârstă.

Reducem timpul de acces la serviciile medicale de urgență prin creșterea și înnoirea parcului de ambulanțe și asigurarea necesarului de personal medical specializat, astfel încât timpul de intervenție la fiecare caz să nu depășească 10 minute.

Decontarea serviciilor stomatologice.”

- Școala și educație: Domnul Trandafir și uniforme obligatorii

”Programul național „DOMNUL TRANDAFIR” are ca scop redarea demnității cadrelor didactice prin salarizare și stimulente adecvate, oferirea de locuințe, statut, dotări și echipamente, precum și reducerea sarcinilor birocratice pentru a permite dascălilor să se concentreze pe activitățile didactice.

Creăm sau extindem liceele pedagogice și vocaționale, precum și școlile de arte și meserii.

Dezvoltăm învățământul dual.

Încurajăm creșterea numărului de studenți cu 50% în următorii 10 ani, în special în domeniile în care există o lipsă de specialiști pe piața internă.

Eliminăm subvenționarea învățământului exclusiv în funcție de numărul de elevi/studenți, iar criteriul de finanțare va fi mutat spre performanță și competență profesională, și utilitatea economică, culturală și socială a proiectelor educaționale și de cercetare.

Toți elevii vor beneficia de o masă caldă preparată din produse locale în următorii cinci ani.

Reintroducem obligativitatea purtării uniformelor școlare.

Implementăm programul „Școala de după Școală”, care include programe realizate în mod organizat prin intermediul unităților de învățământ, asociațiilor sportive, culturale, de mediu, de protecție socială, inginerie și știință.

Promovăm o politică națională de susținere a sportului de masă, care include sportul școlar, studențesc, Daciadele și, implicit, sportul de performanță.

Susținem creșterea numărului de unități de învățământ, astfel încât, în decurs de 10 ani, să se poată desfășura activitatea educațională într-un singur schimb. Elaborăm un Program național pentru modernizarea, extinderea și construirea, în următorii 10 ani, a 500 de clădiri destinate învățământului primar, gimnazial și liceal.

Solicităm, pe bază de reciprocitate și de respectare a drepturilor minorităților, înființarea de școli și licee în limba română în comunitățile românești din diaspora.

Majorăm bursa socială pentru elevi la o valoare de cel puțin ¼ din salariul minim pe economie.”

- Autostrăzi și cale ferată

”Ducem la îndeplinire proiectele autostrăzilor nefinalizate (Giurgiu-București-Suceava-Cernăuți, respectiv Bârlad-Chișinău, Iași-Cluj, Brașov-Ploiești, Pitești-Sibiu, Satu Mare-Botoșani) cu constructori români, independent sau prin asocieri cu consorții străine.

Folosim corect și eficient banii europeni. Fondurile europene alocate pentru programele de protecție a mediului trebuie redirecționate de urgență de la proiectele pentru piste de biciclete către infrastructura feroviară.

Asigurăm securitatea feroviară în infrastructura critică. Ulterior, vom susține construirea liniilor de mare viteză București-Cluj, Timișoara-Cluj-Iași și București-Suceava.

Realizăm un nou aeroport cu scopul de a deveni un hub regional în zona metropolitană București-Ilfov și finalizăm proiectul Canalului București-Dunăre.

Demarăm modernizarea și extinderea capacității logistice a Portului Constanța.

Susținem implementarea Strategiei Naționale a Dunării în vederea îmbunătățirii condițiilor de navigare, a creșterii rolului în transportul european de mărfuri, dezvoltarea turismului fluvial, modernizarea și construirea de noi porturi și poduri.”

- Reformă administrativă

Parlamentul României va avea maximum 300 de parlamentari.

Guvernul României va avea un număr maxim de 12 ministere, ale căror sedii centrale vor fi transferate treptat în Palatul Parlamentului. Guvernul va avea un număr maxim de 50 de secretari de stat.

Reducem drastic numărul de membri de partid din administrația publică locală și centrală prin scăderea cu două treimi a numărului total de unități administrativ-teritoriale și a numărului instituțiilor publice. Bucureștiul va avea o singură administrație, care va include și actualele localități din Ilfov. Pentru fiecare localitate cu mai mult de 1.000 de persoane se va menține un birou informatizat de lucru cu cetățenii.

Transformăm în Direcții din cadrul altor structuri ale statului organisme de control precum ASF, ANRE, Consiliul Concurenței etc.

Majorăm salariile cadrelor didactice, ale cadrelor medicale, ale angajaților din Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Apărării Naționale astfel încât acestea să fie la același nivel cu cele din mediul privat. Sporurile și alte suplimente salariale se vor include în salariul de bază, iar acestea se vor lua în considerare la determinarea pensiei bazate pe contributivitate.

Promovăm o relație mai bună între cetățeni și instituțiile statului prin integrarea tehnologiei în toate procedurile administrative disponibile cetățenilor români.

Depolitizăm administrația publică locală și centrală.

Reintroducem obligativitatea ca prefecțiii și alte categorii de funcționari să nu aibă afiliere politică.”

- Justiție: răspunderea profesională a magistraților pentru erorile judiciare

”Introducem răspunderea profesională a magistraților pentru erorile judiciare, pe modelul răspunderii profesionale existente în sistemul medical sau în sectorul construcțiilor.

Accesul la funcția de judecător se va putea face după o experiență de minimum 10 ani în celelalte profesii juridice.

Limităm influența factorului politic în justiție prin alegerea direct de către populație a judecătorilor Curții Constituționale, a conducerii Parchetelor și a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Organizarea de curți cu jurați, formate din cetățeni români majori și cu capacitate deplină de exercițiu, care să soluționeze cazurile penale grave și procesele colective sau de clasă.

Stimulăm efectuarea de către fiecare cetățean român a unui stagiu de trei luni, în intervalul de vârstă 18 – 22 ani, fie în cadrul unei asociații non-profit, fie în pregătirea militară.”

- Servicii sociale: ajutoarele sociale vor fi asigurate pe un termen limitat

Majorăm valoarea indemnizației acordate persoanelor cu handicap. Pentru a le îmbunătăți calitatea vieții, aceasta va fi cel puțin egală cu valoarea pensiei minime pe economie pentru persoanele cu handicap grav, care nu permite desfășurarea de activități remunerate.

Eliminăm controlul anual în cazul persoanelor cu boli incurabile sau dizabilități irecuperabile.

Modernizăm/construim în următorii 10 ani 250 de centre de asistență socială pentru bătrâni și centre mixte de copii și seniori, pentru crearea unui mediu de dezvoltare sănătoasă pentru cei mici și redarea demnității celor vârstnici.

Persoanele cu risc social, care nu pot munci din motive obiective și nu înregistrează venituri, vor beneficia de un venit minim garantat. Ajutoarele sociale vor fi asigurate pe un termen limitat și numai în cazurile în care acestea reprezintă unica soluție pentru asigurarea supraviețuirii.

Implicăm statul în construirea de locuințe sociale pe care le repartizăm pe criterii obiective.”

- NU vom trece la moneda Euro

”În guvernarea AUR, nu vom renunța la plățile în numerar, nu vom trece la moneda Euro sau la alt tip de monedă fizică sau digitală, nu vom adopta mecanisme digitale de control și inginerie socială.

Sprijinirea Bisericii și acreditarea acesteia drept entitate care poate desfășura servicii sociale. Biserica va avea prioritate în efectuarea de opere de caritate, întrucât nu are cheltuieli suplimentare cu personalul.

Protejăm românii în fața abuzurilor economice! Autoritățile statului trebuie să asigure o relație justă și etică între bănci, IFN-uri, cazinouri, alte forme de jocuri de noroc, agenții comerciali și populație. Bunurile imobiliare, case și terenuri, nu vor putea fi executate decât în cazul în care acestea constituie obiectul finanțării sau datoriei. Limităm diferențialul de dobândă dintre dobânda plătită pentru depozite și cea încasată pentru credite la cel mult 2,5 puncte procentuale.

Ministerul Afacerilor de Externe va sprijini familiile de români cărora instituții ale statelor în care aceștia locuiesc le-au luat copiii pe motive neîntemeiate. Statul român nu va avea politici de acest tip pentru familiile care trăiesc în țară.”

- Agricultură și turism

”Majorăm cu 100% subvențiile acordate exploatațiilor agricole cu suprafețe mai mici de 500 de hectare.

Sprijinim producția și achiziția de tractoare și alte echipamente agricole pentru creșterea gradului de prelucrare a produselor agricole (magazine locale, fabrici locale pentru industria alimentară) prin fonduri naționale și europene nerambursabile.

Investim în sectorul industriei alimentare! Sprijinim sectorul alimentar în vederea creșterii gradului de prelucrare a produselor agricole, a dezvoltării zootehniei (bovine pentru reproducere, carne și lactate, porcine pentru reproducere și carne), dar și pentru dezvoltarea pisciculturii, prin acordarea de finanțare rambursabilă și nerambursabilă, cu dobânzi subvenționate și garanții de stat.

Asigurăm finanțare nerambursabilă pentru construirea de 50 unități regionale de preluare, sortare, depozitare și ambalare a produselor agricole, stimulăm și dezvoltăm microindustrii prelucrătoare la nivel local. Încurajăm asocierea de tip cooperativă.

Susținem realizarea de insule și peninsule artificiale prin acceptarea de investiții private în zona Mării Negre (precum în Dubai).

Atragem finanțări nerambursabile sau rambursabile, cu dobânzi subvenționate de stat, pentru turismul românesc și pentru investiții în facilități de agrement sau tratament.

Sprijinim turismul românesc. Voucherele de vacanță vor fi acordate și pentru sectorul privat, însă cu condiția limitării perioadelor de aplicare prin excluderea perioadelor aglomerate.

Vom dezvolta turismul istoric, prin finanțarea masivă a cercetărilor arheologice și istorice și a programelor de promovare a acestora. Implementăm Programul național „SĂPTĂMÂNA ISTORICĂ” pentru clasele I – XII, în cadrul căruia vor fi organizate excursii și tabere la obiective istorice, precum și alte activități de cunoaștere și înțelegere a istoriei naționale. Programul se va adresa și copiilor români de peste hotare.

- Renașterea satului românesc

”Implementarea Programului „Case la 1 leu” pentru tineri din România și românii din diaspora care doresc să revină în țară.

Acordarea de locuințe, stimulente financiare și asigurarea transportului pentru profesorii, medicii, asistenții medicali și polițiștii care doresc să lucreze în mediul rural.

Protejăm specificul rural românesc prin:

Sisteme noi de finanțare pentru gospodăria țărănească și promovarea patrimoniului imaterial al satului.

Facilitarea accesului la produsele alimentare românești BIO și distribuirea lor în mediul urban. Acordarea de finanțare nerambursabilă, total sau parțial, cooperativelor, asociațiilor agricole și firmelor pentru a asigura colectarea produselor agricole de la micii fermieri, precum ouă, lapte și carne, cu respectarea condițiilor sanitar-veterinare.

Acordarea de finanțare nerambursabilă, total sau parțial, pentru colectarea laptelui de la țărani și distribuirea acestuia la nivel regional, astfel încât distanța maximă de parcurs până la primul centru de colectare să nu depășească 50 de kilometri.

Promovarea Punctelor Gastronomice Locale și implementarea unei Strategii naționale pentru Agropensiuni, care să includă un circuit complet de valorificare a produselor agricole.

Reînvierea și extinderea industriilor tradiționale românești de in, lână și cânepă ca materii prime pentru alte industrii.”

- George Simion este ”anti WOKE”

”Apărăm familia naturală și luptăm împotriva ideologiei de gen, curentelor WOKE și Cancel Culture. Milităm pentru supremația suveranității statelor în arhitectura mondială.

În guvernarea AUR, identitatea noastră națională, tradițiile, precum și limba română vor reprezenta liniile directoare ale instituțiilor de cultură, iar libertatea religioasă va rămâne garantată de stat. În următorii 10 ani vom planta 1 000 000 de hectare de pădure, în paralel cu măsuri drastice pentru oprirea tăierilor ilegale. Asigurăm distribuirea judicioasă a zonelor împădurite pe toată suprafața României.

Demarăm decolmatarea lacurilor artificiale și naturale, a iazurilor, râurilor și pâraielor și folosirea lor pentru dezvoltarea pescuitului sportiv sau economic.”

”Angajamentul național” al lui Mircea Geoană

Programul electoral al candidatului independent Mircea Geoană se numește ”Angajamentul meu pentru România” și are ”patru direcții”, care ”vor conduce la transformarea funcționarii statului și a politicului, la o economie sănătoasă, la asigurarea unei șanse corecte pentru fiecare și la o Românie respectată și influentă în Europa și în lume”.

Ca și Nicolae Ciucă, nici Geoană nu prezintă niște măsuri concrete prin care vrea să își pună promisiunile electorale în aplicare, ci face o trecere în revistă a unor principii, de genul:

”În cursul mandatului meu, vreau să devenim țara care știm că putem deveni:

•O țară cu un stat funcțional, care își slujește, nu-și asuprește cetățenii. O țară în care oamenii o duc mai bine.

•O țară care investește în oameni și redă funcționalitatea serviciilor publice esențiale, în special în zona de educație și sănătate.

•O țară care oferă o șansă corectă în viață și celor care astăzi sunt uitați sau lăsați în urmă.

•O țară cu mai puțină sărăcie, cu mai puține inegalități, abuzuri și discriminare.

•O țară care pune pe picior de egalitate toți românii.”

Iată câteva dintre propunerile concrete ale lui Mircea Geoană:

- Colaborare politică cu partidele parlamentare

”Voi propune majorităților care vor forma guvernele României asumarea explicită a obiectivelor Angajamentului meu pentru România sub forma unui Contract politic de guvernare între Președinte, Prim-ministru și liderii majorității guvernamentale. Voi invita partidele parlamentare și societatea civilă să semnăm un nou Pact de la Snagov 2.0. după modelul de succes din 1995.

Îndeplinirea Angajamentului meu pentru România va consta în negocierea și semnarea unui Contract de Guvernare între Președinte, Prim-ministru și liderii partidelor din coaliția de guvernare, înainte de nominalizarea Prim-ministrului și formarea noului Guvern. Elementele agreate din Angajamentul Președintelui pentru România vor trebui să se regăsească în Programul de guvernare prezentat în fața Parlamentului la învestirea fiecărui guvern.

Voi solicita imperativ partidelor cu vocație de guvernare depolitizarea și numirea pe criterii profesionale în pozițiile cheie din instituțiile publice, de care depinde realizarea Angajamentului meu pentru România.”

- Digitalizarea serviciilor publice

”Folosirea serviciilor digitale pentru cetățeni și utilizarea pe scară largă a tehnologiei pentru transparentizarea și eficientizarea statului vor reprezenta o prioritate transversală a Angajamentului meu pentru România. Utilizarea tehnologiei va genera mai multă transparență și eficacitate în relația cetățenilor cu instituțiile statului și ușurarea accesului cetățenilor la servicii publice.”

”Vom introduce Programul Național de Cercetare Dezvoltare Inovare printre strategiile cu indicatori de performanță specifici. De asemenea, vom implementa un Plan Național pentru digitalizarea industriei tradiționale și pentru stimularea utilizării tehnologiilor avansate în toate sectoarele economice și sociale.”

- Înființarea unui Birou Economic la Palatul Cotroceni

”Voi deschide implicarea în activitățile CSAT către alte instituții cu rol de coordonare în cadrul noii definiții de securitate națională și de reziliență societală. Aceasta definiție extinsă a securității naționale va fi prezentată și aprobată în Parlament, conform prevederilor Constituției României.

În elaborarea și revizuirea sa periodică, voi antrena cei mai buni profesioniști din toate domeniile, inclusiv din zona securității economice. În acest scop și în concordanță cu practica recentă în statele NATO și partenere, vom înființa un Birou pentru Securitate Economică și Reziliență în cadrul Administrației Prezidențiale”.

- Justiție: simplificarea legislației

”Primul pas către o justiție performantă și în slujba cetățeanului este defrișarea junglei legislative existente și codificarea și simplificarea legislației. După un procedeu similar, cu zeci de mii de legi și acte normative abrogate într-o sesiune a Seimului, urmată de codificare, Polonia a scăzut durata medie a proceselor la jumătate, iar fiecare domeniu este guvernat de un Cod unic și dedicat.

Dezvoltarea rapidă a serviciilor digitale dedicate justiției va conduce atât la eficientizarea actului de justiție și la scăderea încărcării instanțelor, cât și la scăderea costurilor pentru justițiabili. Voi exercita cu rigoare rolul constituțional de supraveghere și de garantare a independenței justiției, a consolidării și protejării rolului CSM.”

”Voi propune crearea unei Comisii Naționale de Integritate și Prevenire a Corupției, prin implicarea sectorului privat și a societății civile în dezvoltarea și consolidarea sistemului de integritate publică.”

”Completarea autoevaluării cu evaluarea externă a experților, a beneficiarilor și a factori interesați prin introducerea Monitorului de integritate, un sistem flexibil de evaluare a integrității folosit în Olanda.”

- Tehnologie blockchain pentru votul online

”Voi milita pentru digitalizarea sistemului electoral, depolitizarea Autorității Electorale Permanente și reducerea pragului electoral la 3% pentru alegerile locale și a coborârii vârstei de vot la 16 ani. Un Cod Electoral modern va guverna un sistem modernizat, transparent și accesibil.

Voi lansa o dezbatere națională privind instituția petiției, a inițiativelor cetățenești și a referendumului popular în România. Democrația participativă din România trebuie să intre și ea în era digitală.

Voi propune utilizarea tehnologiei blockchain și a criptografiei avansate (semnături circulare de unică folosință) pentru implementarea unui sistem de vot online care permite trasabilitatea votului de către alegătorul care l-a exprimat și garantează anonimitatea votului pentru oricine altcineva, asigurând astfel corectitudinea și transparența votului, diminuând drastic posibilitatea fraudării. De asemenea, blockchain-ul va moderniza domeniul cadastral, eliminând birocrația și riscurile de fraudă.”

- Comunicare cu poporul

Voi lansa Dialogurile naționale ale Președintelui în toată țara și în diaspora românească, antrenând actorii din societate în vederea culegerii de idei și creării de consens în jurul temelor cu care se confruntă cetățenii noștri.

Voi prezenta anual un Discurs în Fața Națiunii, prin care voi prezenta un raport detaliat privind starea națiunii, inclusiv a stadiului implementării Angajamentului pentru România și a Contractului de Guvernare.”

”Înființarea Comisiei Naționale de Integritate și Prevenire a Corupției. Instituirea unui mecanism independent de verificare a competențelor celor propuși în funcțiile importante, similar celui aplicat cu succes în Polonia, începând cu cele din sfera Angajamentului meu pentru România.”

- Industria spațială

Industria spațială va aduce o mare transformare în modelul economic actual: voi susține implicarea României în programele Starlab și Voyager, deschizând o nouă etapa a relației cu ESA și NASA. România va deveni un hub transatlantic pentru industria aerospațială, aderând la Lighthouse Program Space.

- Agricultură

”Vom cadastra întregul teritoriu al României, pentru a crește valoarea terenurilor și pentru a facilita tranzacțiile și vom eficientiza modul de acordare a subvențiilor. Vom stimula asocierea voluntară a fermierilor, pentru a-i ajuta să-și crească puterea comercială. Vom digitaliza APIA și ANIF. Vom stimula dezvoltarea de unități logistice de transport și depozitare (inclusiv terminale marine). Vom facilita accesul fermierilor la finanțare, inclusiv cu ajutorul unor fonduri mutuale de asigurare/ reasigurare.”

- Fără controale abuzive

Vom simplifica legislația și fiscalitatea, vom asigura predictibilitatea acestora și vom elimina controalele abuzive din partea statului. Voi propune introducerea unui control de fond anual, limitând drastic cazurile în care se efectuează controalele din partea nenumăratelor instituții cu astfel de atribuții.

Vom folosi tehnologia pentru a identifica zonele cu potențial de risc și vom combate fără cruțare șpaga și corupția care domină în această zonă.

Voi propune Guvernului și liderilor Parlamentului un moratoriu privind modificarea Codului Fiscal prin Ordonanțe de Urgență. Voi stimula crearea unui regim juridic special care să prevină insolvența și falimentul prin mecanisme de eșalonare simplificată și de moratoriu cu băncile pentru firmele românești în dificultate.”

- Dragarea Dunării

Vom negocia direct cu Bulgaria și Comisia Europeană dragarea Dunării, pentru a revitaliza Canalul Dunăre- Marea Neagră și porturile Dunărene.

Vom stimula o mai bună conectare de țările vecine: Bulgaria și Grecia (pentru a permite racordarea la coridorul India – Orientul Mijlociu – Europa), Timișoara – Belgrad și Satu Mare – Ungaria.”

- Politică externă

”Aderarea neîntârziată și integrală la Spațiul Schengen. Voi folosi toate instrumentele politice, economice bilaterale și multilaterale pentru atingerea acestui obiectiv. Tergiversarea pe temei politic a acestui obiectiv va fi tratată ca un act de ostilitate împotriva României și va fi gestionat ca atare.

Finalizarea rapidă a aderării la OECD. De 20 de ani, România bâjbâie pe drumul către clubul economiilor dezvoltate. Am început acest drum, voi fi cel care îl va duce la bun sfârșit.

Ocuparea unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, după 20 de ani. Găzduirea unui nou Summit NATO la București în 2030. Pregătirea condițiilor pentru aderarea la Zona Euro.”

•”Aderarea la Triunghiul Weimar (Franța, Germania, Polonia), cu beneficii pentru statutul nostru geopolitic. România are relații apropiate cu toate cele trei țări, iar în contextul evoluțiilor de securitate din zonă includerea noastră în acest format ar putea crea o nouă axă de influență Est-Vest și Nord-Sud în Europa.”

•”Vom revitaliza parteneriatele strategice cu Azerbaidjan, Georgia, Coreea de Sud și vom investi în relațiile bilaterale cu Japonia, India, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita, Israel, Egipt, Maroc și alte țări arabe.”

•”Vom relansa relațiile în Africa, Caucaz și Asia Centrală. România are nevoie de un sistem de alianțe și relații bilaterale de substanță, care să întărească alianțele multilaterale din care facem parte, precum NATO, și care să deschidă diplomației și economiei românești noi oportunități.”

•Voi propune o Alianță tehnologică între America, Israel și România (AIR), folosind inclusiv importanța populației înalt educată și investitorii cu origini evreiești din România și celelalte țări.”

- Înzestrarea armatei României

”Voi propune în CSAT și voi prezenta Parlamentului Planul de înzestrare Armată 2035. Dotarea Armatei Române va trebui să intre în logica de bugetare multianuală, să prioritizeze tranziția accelerată la echipamente de tip NATO, post-sovietice și să promoveze producția autohtonă pe scară cât mai largă.

Industria de apărare și de industrii cu dubla întrebuințare civil-militară trebuie să redevină un motor economic pentru țară. Planul de înzestrare Armata 2035 va trebui să aibă o componentă legată și de capacitatea de offset pentru achizițiile preconizate.

Voi încuraja sectorul privat românesc să joace un rol mai important, în aceeași logică de a avea campioni regionali și în acest sector.”

- Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va rămâne prioritatea centrală a politicii externe a României.

Vom investi în crearea unui spațiu economic și agroindustrial comun.

Voi propune Guvernului înființarea unui post de viceprim-ministru dedicat relației cu Republica Moldova și voi desemna un Înalt Reprezentant al Președintelui României pentru Republica Moldova, reprezentat de o personalitate care deține dublă cetățenie.

Podurile de flori vor trebui completate prin conectarea prin infrastructuri rutiere, feroviare, de energie și fibră optică. Conform strategiei europene, vom sprijini interconectarea României cu Republica Moldova și Ucraina prin cale ferată cu ecartament european, un proiect istoric care va decupla Moldova și Ucraina de interdependența față de ecartamentul sovietic și va permite integrarea acestora în rețeaua coridoarelor de transport europene.

Contribuția României și a Republicii Moldova la reconstrucția Ucrainei se va axa pe dezvoltarea Coridorului European BBA, care leagă Mările Baltică, Neagră și Egee; acest coridor ne va consolida poziția ca centru regional pentru întreaga regiune a Flancului Estic al Uniunii și ne va conecta cu Chișinău, Odesa, Cernăuți și Lviv.

În plan cultural, voi susține candidatura comună a Iașiului și Chișinăului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.”

Programul electoral al lui Călin Georgescu: ”Hrană, Apă, Energie”

Programul electoral al lui Călin Georgescu se numește ”Hrană, Apă, Energie”, iar el susține că este ”o întoarcere la rădăcinile neamului românesc”.

Programul a fost propus poporului român încă din 2010 și a suferit modificări de-a lungul anilor pentru a răspunde marilor provocări ale prezentului.” - mai precizează Călin Georgescu.

El propune ”un nou model social, economic și politic, inovator și unificator: suveranism-distributismul, menit să producă modificări structurale și, în final, o schimbare de sistem, deoarece pe scheletul actual nu se poate construi cu adevarat.”

Prin acest program se ridică un steag – Steagul Adevărului, al Iubirii, al Trezirii conștiinței Binelui și frumosului în noi toți! Sub faldurile lui se va reface (inclusiv economic) spiritul românesc tradițional.” - se mai arată pe site-ul său de campanie electorală.

Ce măsuri propune candidatul Călin Georgescu:

- ”Predictibilitatea actului fiscal”

- ”Cotă unică de 10%”

- ”Stimularea agonisirii averii – pentru evitarea consumului inutil”

- ”Impozitarea cu 2% la mai mult de 1 milion € cifră de afaceri”

- ”Asocierea liberă a proprietarilor agricoli în cooperative și facilități fiscale oferite de stat producătorilor

- ”Piețe de desfacere, centre de colectare și industrii de prelucrare și conserve”

- ”Redirecționarea fondurilor UE către micul proprietar – pentru o dezvoltare coerentă începând de la sursă”

- ”Participarea de minimum 51% din partea statului în tot ceea ce înseamnă exploatări de resurse naturale pe teritoriul României – pentru ca interesul național să fie gestionat cu prioritate.”

- ”Reprofesionalizarea țării de la bază, reorganizarea școlilor de meserii”

- ”Reducerea imediată a aparatului de stat, prin relocarea acestora spre domeniul privat – pentru că într-o eră tehnologizată precum cea în care ne aflăm și statul e nevoie să fie digitalizalizat de urgență”

Programul electoral al Anei Birchall: ”România Încrederii”

Programul electoral al Anei Birchall se numește ”România Încrederii”. La fel ca și alți candidați, fostul ministru nu are propuneri concrete, ci vorbește doar la modul general, enumerând principii și dorințe personale.

Binbneînțeles, pentru că a ocupat funcția de ministru al Justiției, programul ei electoral ”are la bază un pilon principal pentru consolidarea Justiției și întăririi Statului de Drept.”

Studiile mele juridice sunt o garanție a justiției independente și a respectului pentru Constituție și aplicarea legii.

Pilonul 1 din programul meu, numit STAT CORECT, conține, în principal, următoarele măsuri:

  • Aplicarea legilor pentru toți, fără speciali.

  • Recuperarea banilor furați.

  • Fără prescripția pentru faptele de corupție.

  • Legea răspunderii profesionale a magistraților.

  • Noua Constituție care să includă 300 de parlamentari, zero penali în funcții publice, zero imunitate pentru parlamentari.

  • Pedepse mai aspre pentru viol, trafic cu droguri, omor și recidiva in cazul acestor infracțiuni.

  • Secție cu competențe specializate pentru cazurile istorice care au impact asupra întregii societăți: Revoluție, Mineriada, Colectiv, 10 August, Ursu etc.

  • Extrădarea marilor fugari.”

Lucruri esențiale despre alegerile prezidențiale 2024

Calendarul alegerilor. În următoarele trei weekenduri românii își vor alege președintele și parlamentarii. Potrivit calendarului alegerilor din 2024, publicat în Monitorul Oficial, în perioada 24 noiembrie - 8 decembrie, se vor organiza scrutine în fiecare weekend. Alegerile prezidențiale 2024, primul tur, vor avea loc pe 24 noiembrie, în ziua de duminică, în același timp cu referendumul inițiat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Referendumul cuprinde trei întrebări despre care primarul general spune că sunt esențiale pentru dezvoltarea și administrarea Bucureștiului.

Următoarele alegeri, cele parlamentare, au loc tot într-o zi de duminică, pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională a României. Alegerile din 2024 se încheie cu turul al doilea pentru alegerile prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie.

România își alege al 5-lea președinte după Revoluție. Din anul 1989 și până în prezent România a avut patru președinți – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Conform Constituției, președintele României poate ocupa funcția doar pentru două mandate consecutive, ceea ce înseamnă că, indiferent de rezultatul alegerilor, România va avea un nou președinte începând cu 2025.

Ce atribuții are șefului statului? De la rolul său în politica externă, la influența pe care o are asupra guvernului, președintele României joacă un rol fundamental în sistemul politic al țării. De asemenea, este important de menționat că președintele beneficiază de un salariu considerabil, acesta având cea mai înaltă funcție în statul roman. Puterile și rolul său sunt însă foarte clar definite prin legea fundamentală a țării. Atribuțiile președintelui sunt împărțite în două mari categorii - politică internă și politică externă. De asemenea, Constituția României stabilește un set clar de reguli și condiții care trebuie respectate pentru ca cineva să poată să ajungă la cea mai înaltă funcție în stat.

Unde și cum votăm? Pentru a participa activ la alegeri, cetățenii trebuie să fie bine informați și să știe exact cum și unde pot vota. În secțiile de vot, alegătorii vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate valid și să respecte toate procedurile specifice stabilite de autoritățile electorale. Fie că sunt în țară sau în străinătate, românii vor putea accesa informațiile necesare pentru a asigura un proces de vot corect și transparent. Înainte de a ajunge la secția de votare, este esențial să cunoști calendarul alegerilor, dar și să fii la curent cu toți pașii procedurali pentru a te asigura că exerciți dreptul tău la vot într-un mod corect. Datele privind prezența la vot pot fi vizualizate în timp real.

Promisiuni electorale. În goana după voturi, mulți dintre candidații la alegerile prezidențiale din 2024 fac promisiuni fanteziste, uitând sau ignorând faptul că atribuțiile președintelui României sunt destul de limitate pe plan intern. În cursa pentru alegerile prezidențiale, fiecare candidat a elaborat un program electoral cu promisiuni pentru cetățeni.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că votul său în primul tur al alegerilor prezidenţiale va fi pentru candidatul PNL, Nicolae Ciucă, sau pentru candidatul USR, Elena Lasconi.

Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii

În vreme ce la nivel european se vorbește tot mai des despre mari dificultăți pentru economie, iar recesiunea este o realitate pentru Franța și Germania, candidații la Cotroceni promit venituri mai mari, cel puțin pentru o parte din populație, dar și redu

BEC a retras materialele online ale unui candidat. Ce regulă importantă nu a respectat și care a fost reacția lui
BEC a retras materialele online ale unui candidat. Ce regulă importantă nu a respectat și care a fost reacția lui

BEC pentru alegerea preşedintelui României a decis înlăturarea materialelor de propagandă electorală din mediul online care îl ilustrează pe candidatul independent Călin Georgescu şi nu conţin codul de identificare al mandatarului financiar.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”

„Cine poate să-l oprească pe Simion”, începe gazetarul Cristian Tudor Popescu o postare pe Facebook în care analizează un posibil tablou al turului II al prezidențialelor.

Ce crede Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei: ”Aici nu te joci! N-ai decât să lovești, dar o să fii lovit”
Ce crede Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei: ”Aici nu te joci! N-ai decât să lovești, dar o să fii lovit”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost invitatul Dianei Enache la Interviurile ȘtirileProTV.ro, unde a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și a situației din Ucraina.

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.