Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-au încheiat alegerile parlamentare și în diaspora. Unde s-au închis ultimele secții de vot

Alegerile pentru Parlamentul României s-au încheiat luni, 2 decembrie 2024, la 07:00, ora României, la toate cele 950 de secţii de votare organizate în străinătate, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.  

Ultimele secţii unde s-a încheiat votarea în străinătate au fost cele organizate în Vancouver (Canada) şi în localităţile de pe Coasta de Vest a SUA (San Francisco, Los Angeles, Anaheim, Las Vegas, Portland, Sacramento, San Diego, Seattle).

Diferenţele de fus orar şi programul specific al votării în străinătate la alegerile parlamentare (sâmbătă, 30 noiembrie, şi duminică, 1 decembrie, între orele locale 07:00 şi 21:00) au determinat ca votarea în străinătate să dureze 59 de ore, raportat la ora României.

Ministerul Afacerilor Externe a organizat, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 950 de secţii de votare în afara ţării la alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare din acest an.

Lista sediilor secţiilor de votare din străinătate, harta acestora, documentele necesare exercitării dreptului de vot, atât la alegerile pentru Preşedintele României, cât şi pentru Parlamentul României, calendarul şi orarul votării în străinătate şi alte informaţii utile sunt disponibile pe site-ul MAE, la următorul link: https://www.mae.ro/node/64181.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult