PSD a început să schițeze posibile alianțe. Ce fel de coaliție își doresc social-democrații: „E un semnal important”

×
Publicitate

Imediat după închiderea urnelor, liderii partidelor au făcut și primele declarații. 

În timp ce formațiunile cu tradiție au început să se gândească la alianțe, cele care ar putea intra pentru prima oară în Parlament au încercat să se bucure timid și să aștepte numărătoarea finală.

La sediul PSD, exit poll-urile au fost primite cu aplauze de lideri, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu, președintele PSD: „Consider că trebuie să privim cu toții cu atenție rezultatul de astăzi. Este un semnal important pe care românii l-au transmis clasei politice. Practic să continuăm să dezvoltăm țara cu bani europeni, dar în același timp să ne protejăm identitatea, valorile naționale și credința”.

La scurt timp, social-democrații au început să schițeze posibile alianțe.

Citește și
Surpriză. Ce partid are cel mai tânăr parlamentar, după alegerile din 1 decembrie. Nu este Partidul Oamenilor Tineri
Surpriză. Ce partid are cel mai tânăr parlamentar, după alegerile din 1 decembrie. Nu este Partidul Oamenilor Tineri

Victor Negrescu, comunicator politic PSD: „Noi vrem o coaliție care să continue parcursul european al României. Ne așteptăm din partea partidelor democratice, pro-europene să înțeleagă că Partidul Social-Democrat poate fi factorul de echilibru în jurul cărora se poate forma o viitoare majoritate”.

Pe de altă parte, la sediul AUR, discursul lui George Simion a fost așteptat cu o rugăciune.

Într-un discurs de câteva zeci de minute, Simion a spus că așteaptă rezultatele finale înainte de a face strategii. I-a îndemnat pe cei din secții să fie vigilenți la numărarea voturilor.

George Simion, președintele AUR: „În acest moment, eroii adevărați sunt în secțiile de vot, sunt apărători ai votului românilor, într-o duminică în care vocea țării s-a făcut auzită. Credem că valorile noastre naționale au vorbit și dragostea noastră de țara își are rădăcinile în curajul, sacrificiul și demnitatea acestui popor”.

La PNL, primele estimări au fost urmărite pe ecranele din curte.
A urmat discursul președintelui interimar, Ilie Bolojan, care a punctat că exit poll-urile arată un scor mai mare decât la prezidențiale. Bolojan a precizat și el despre o eventuală coaliție.

Ilie Bolojan, președintele interimar PNL: „Partidul Național Liberal este dispus să participe la o astfel de coaliție în așa fel încât să fim un factor de modernizare pentru țara noastră, iar baza de discuție va fi programul de reforme pe care ni l-am asumat. Și sper și sunt convins că în zilele următoare partidele politice responsabile trebuie să se întâlnească și să vadă care este formula de guvernare care poate duce România înainte”.

USR ia în calcul toate variantele

În tabăra USR-iștilor a planat incertitudinea. Președinta partidului, Elena Lasconi, i-a îndemnat și ea pe reprezentanții din secții să rămână vigilenți până la final.

Elena Lasconi, președintele USR: „Să rămână vigilenți până se numără fiecare buletin de vot. Cred că trebuie să facem pe bune o schimbare și să rescriem elita politică și de asemenea, foarte important, să dăm mai mult credit elitei intelectuale și culturale din țara asta”.

Cât despre ce urmează, membrii USR au spus că iau în calcul toate variantele.

Pe masa celor de la USR s-au creionat mai multe scenarii pentru săptămâna următoare. Miza este destul de mare pentru că în funcție de negocieri își vor putea da seama cu cine ar putea face o coaliție în viitor parlament.

Ionuț Moșteanu, liderul USR din Camera Deputaților: „Cu siguranță vom discuta cu UDRM și PNL am spus asta de nenumărate ori. Cu siguranță și cu PSD pentru susținerea în turul 2 pentru Elena Lasconi. Cu toate partidele care până acum și-au arătat poziționarea fermă PRO-Europeană”.

La UDMR, Kelemen Hunor s-a declarat mulțumit de primele estimări: „Sunt mândru de acest rezultat. Conform calculelor noastre, vorbim de 5,5 - 5,6 la sută. Peste 540.000 de voturi. Vrem să avem un cuvânt de spus în ceea ce privește direcția în care va merge România, direcția în care va evolua țara noastră”.

În tabăra SENS, partidul susținut de europarlamentarul, Nicu Ștefănuță, a fost bucurie mare după închiderea urnelor.

Nu au lipsit nici îmbrățișările, mai ales că în unele sondaje au șanse să treacă pragul electoral de 5 la sută.

Andrei Macsut, preșeintele SENS: „Dacă cifrele pe care le avem în acest moment sunt adevărate, mergem în Parlament să reprezentăm nevoile voastre, dorințele voastre, speranțele voastre și mergem să fim o voce pentru cei care până acum nu au fost auziți”.

Potrivit exit-poll-urilor, în Parlament ar intra și reprezentanți de la POT - Partidul Oamenilor Tineri.

Anamaria Gavrilă, președintele POT: „Este o zi specială, va fi foarte mult de muncă noi așteptăm însă rezultatele. Eu personal voi alege în semn de recunoștință să fac un post cu apă de trei zile și unii colegi se vor alătura. E un semn, o recunoștință pentru ce ni s-a dat”.

Șoșoacă: „E posibil să-mi iau locul de senator”

Și Diana Șoșoacă, președinta SOS România, a făcut declarații imediat după ora 21. A ieșit public pe rețelele de socializare, după ce unele sondaje, făcute la ieșirea de la urne, au arătat că partidul are șanse să intre în Parlament.

Diana Șoșoacă, președintele SOS România: „Voi decide dacă mă voi întoarce în Parlamentul României sau voi rămâne în Parlamentul European în funcție de adevăratele procente, pentru că este posibil să mă întorc în România și să-mi iau locul de senator”.

Majoritatea liderilor de partid au făcut noapte albă, pentru a monitoriza numărarea voturilor.

Rporteri: Teodora Suciu, Robert Hoară, Amalia Enache, Constantin Toma, Diana Enache, Răzvan Dan, Ștefana Todică, Claudia Nițoi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Surpriză. Ce partid are cel mai tânăr parlamentar, după alegerile din 1 decembrie. Nu este Partidul Oamenilor Tineri
Surpriză. Ce partid are cel mai tânăr parlamentar, după alegerile din 1 decembrie. Nu este Partidul Oamenilor Tineri

Autoritatea Electorală Permanentă a prezentat, miercuri, o sinteză a mandatelor care au fost atribuite recent noilor parlamentari ai României, în urma alegerilor care au avut loc în 1 decembrie 2024.

DOCUMENT. Alegeri parlamentare 2024. Rezultatele finale anunțate oficial de Biroul Electoral Central
DOCUMENT. Alegeri parlamentare 2024. Rezultatele finale anunțate oficial de Biroul Electoral Central

Alegeri parlamentare 2024, rezultate finale. Biroul Electoral Central a prezentat, sâmbătă, rezultatul final al votării pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din data de 1 decembrie 2024.

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor parlamentare solicitată de partidul DREPT
BEC a respins cererea de anulare a alegerilor parlamentare solicitată de partidul DREPT

Biroul Electoral Central a respins, vineri, solicitarea Partidului Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT) de anulare a alegerilor parlamentare.

 

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.