Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Cum avem grijă de dinții copiilor după vizita lui Moș Nicolae?

Aflăm mai jos de la dna Dr. Asma Battah, medic stomatolog și Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog cu competență în Implantologie Orală, Regina Maria Dental Clinics.

Moș Nicolae aduce dintotdeauna dulciuri copiilor cuminți. Bomboane, fructe dulci și câte și mai câte se găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie în cizmele curățate de copii. Ca părinți, nu putem întrerupe așteptarea și bucuria copiilor, însă, ce putem face, este să îi învățăm pe copii de mici consumul cu moderație al alimentelor dulci și cât de important este pentru sănătatea lor și sănătatea dințillor lor să nu facă exces de zahăr atunci când au ocazia. Cel mai bun moment pentru a le cultiva celor mici obiceiuri alimentare sănătoase este în jurul vârstei de 3-5 ani.

Știm că soluția împotriva oricărei afecțiuni, inclusiv dentare, este prevenția. Cu cât o integrăm mai devreme în viața copiilor, devenind parte din rutina lor zilnică și susținută de gesturi mici, cu atât le vom păstra sănătatea dentară cât mai mult timp. Dar ce înseamnă să prevenim și care sunt obiceiurile sănătoase cu care să-i învățăm pe copii?

Igiena orală, care trebuie respectată cu rigurozitate, este foarte importantă pentru a evita apariția cariilor și distrugerea danturii, indiferent că vorbim despre copii cu dinți de lapte sau despre copii cu dinți permanenți. Este bine să îi învățăm pe cei mici să clătească gura cu apă, după gustări și să aștepte aproximativ 30 de minute înainte să se spele pe dinți.

„Contrar miturilor, și dinții de lapte trebuie îngrijiți la fel ca cei permanenți. O igienă orală corectă le poate asigura celor mici o dezvoltare sănătoasă a danturii. Regulile pe care trebuie să le respecți ca părinte, în ceea ce privește igiena dinților celor mici, nu diferă foarte mult de cele ale igienei orale la adulți. Este bine de știut că de la vârsta de 3 ani, copilul ar trebui să se spele singur pe dinți, iar procedura trebuie să dureze cel puțin trei minute”, ne spune Dr. Asma Battah, medic stomatolog cu competență în pedodonție, Regina Maria Dental Clinics.

Cel mai important de reținut este că periajul dentar trebuie realizat de cel puțin două ori pe zi, dimineața, fie înainte de micul dejun, fie la 30 de minute după acesta, și seara, înainte de culcare. Pentru a te asigura că igiena orală a copilului este corect realizată, se recomandă supravegherea în timpul periajului dentar. Chiar dacă își dorește să se spele pe dinți singur, este important să acorzi atenție maximă acestui proces, pentru a verifica mai ales dacă realizează corect mișcările de curățare a dinților. În funcție de vârsta copilului, sunt recomandate periuțe de dinți cu mărimi potrivite dimensiunii cavității orale și cu mânere adaptate pentru cei mici. De asemenea, există paste de dinți speciale pentru copii, cu diferite arome care le fac plăcută experiența periajului dentar.

Pe lângă rutina igienei dentare, alte două aspecte de luat în considerare pentru menținerea sănătății orale sunt alimentația și controlul dentar.

„Pentru că mâncăm aproape totul procesat, autocurățarea nu se mai produce, cum se întâmplă, de exemplu, când muști și mesteci alimente tari precum morcov, măr, castravete. De asemenea, mâncăm foarte mulți carbohidrați, nu numai zahăr, iar vinovat este și timpul de contact cu suprafața dentară. De exemplu, dacă mâncăm combinația făină cu zahăr, sub orice formă, se creează o peliculă lipicioasă care ține zahărul în contact cu suprafața dentară. Și atunci, atacul bacterian va reuși să spargă apărarea. Iar dacă bacteria intră în dinte, ajunge la dentină care e mai moale și o distruge repede”, ne explică Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog cu competență în Implantologie Orală.

La fel se întâmplă și în cazul oricărei băuturi îndulcite, indiferent că vorbim despre fresh-uri sau băuturi carbogazoase. De aceea, e bine să reducem timpul de contact dintre dinte și lichidul cu zahăr prin folosirea unui pai. În privința alimentației, cel mai eficient este să le integrăm copiilor la nivel de zi acele produse care le anulează, pe cât posibil, pofta de dulce, oferindu-le, totodată, vitaminele necesare și hrana de care au nevoie, ca să nu simtă că vor să mănânce foarte multe dulciuri. Gustările de fructe și legume sunt de preferat carbohidraților, iar cele mai bune pentru sănătatea orală sunt cele care au o cantitate mare de apă în ele, precum castraveții și pepenele. Atenție la banane, care conțin o concentrație mare de zahăr. Trebuie evitate alimentele lipicioase, precum stafidele si smochinele uscate, fulgii de ovăz sau untul de arahide, jeleurile, caramelele, mierea și siropul. Deși delicioase, acestea se lipesc de dinți, ceea ce împiedică saliva să dizolve zahărul, de aceea este bine să îi învățăm pe copii să le consume rar. O alternativă la gustările dulci sunt și brânzeturile, care stimulează fluxul salivar, îndepărtând resturile alimentare. Dacă le oferim copiilor dulciuri, este bine să fie după masă pentru că atunci este cel mai mare volum de salivă și contracarează efectele dăunătoare ale zahărului.

Dinții de lapte sunt primii dinți care ne apar și sunt la fel de importanți ca dinții permanenți. De obicei, după vârsta de 5 ani, copiii încep să-şi piardă dinţii de lapte. Orice afecțiune apărută la aceștia poate avea consecințe serioase asupra dinților definitivi și mușcăturii corecte. Practic, pierderea timpurie a dinților de lapte poate face ca dinții permanenți să crească strâmbi. În tot acest proces, intervin și cariile dentare, care sunt mult mai frecvente la dinții de lapte, întrucât smalțul este mai subțire și fragil, iar camera pulpară mult mai mare. Bacteriile se pot răspândi cu mai mare rapiditate decât în cazul dinților maturi, iar distanța de la o simplă pigmentare la o carie gravă este una foarte mică.

Pentru a preveni apariția cariilor dentare și pentru a depista stadiul incipient al acestora, este bine să ne ducem copiii la controlul stomatologic la fiecare 6 luni. Medicul stomatolog ar putea recomanda și sigilările dentare, tot în scop preventiv.

„Dacă apar carii, ele trebuie tratate în cel mai scurt timp pentru că în cazul dinților de lapte, acestea avansează foarte repede. Vizitele regulate la stomatolog pot scoate la iveală și eventualele probleme legate de dezvoltarea oaselor maxilarului, ceea ce permite intervenția precoce și evitarea problemelor ulterioare care pot deriva de aici. Noi le recomandăm părinților să-i aducă pe copii la dentist de la primul dințișor, pentru a evita un prim contact cu acesta atunci când se află în criză”, completează Dr. Asma Battah.

A-i învăța pe copii încă din timpul grădiniței obiceiuri benefice precum igiena orală corespunzătoare, să aleagă gustări sănătoase în detrimentul celor dulci și să vină cu deschidere la medicul stomatolog crește probabilitatea păstrării unei sănătăți dentare pentru un timp îndelungat. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult