(P) Cămașa - elementul comun al tuturor sezoanelor

camasa
Pro TV

Moda în general se referă la ce se poartă și ce nu se mai poartă în materie de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.

Cine stabilește asta? Marile case de modă, prin colecțiile lansate pentru fiecare sezon în parte, dau startul tendințelor din perioada respectivă.

Și cum nu toată lumea își permite ca în fiecare sezon să își actualizeze garderoba, este foarte important să se găsească piese comune din toate aceste colecții, ce se pot purta oricând, indiferent de tendințe. De obicei acestea sunt piese simple, eventual în culori uni, fără prea multe modele sau imprimeuri, piese clasice, așa cum s-ar spune.

Cămașa - o piesă vestimentară mereu în tendințe

În acest sens, se poate afirma faptul că o cămașă va fi mereu la modă. Indiferent că este purtată vara sau iarna, aceasta nu se va demoda niciodată. Dar aici este vorba despre cămășile simple. Dacă acestea au de exemplu mânecile bufante sau imprimeuri cu diverse modele, aceste caracteristici pot fi asociate doar anumitor sezoane. Așadar sfatul specialiștilor în domeniu este ca, în cazul în care doriți să aveți în garderobă o cămașă care va fi mereu la modă, să optați pentru una cât mai simplă, de orice culoare și fără imprimeuri.

Citește și
p
(P) OMODA SHS și evoluția mobilității: hibride inteligente, platforme modulare și baterii CATL pentru un viitor sustenabil

Deși în trecut cămașa se purta doar ca făcând parte dintr-o ținută elegantă, de birou, în ziua de azi aceasta poate fi cu ușurință introdusă într-o ținută casual, împreună cu o pereche de jeans și niște sandale spre exemplu. Moda este extrem de flexibilă și uneori cele mai trăznite combinații sunt de cel mai mare efect.

Modalitatea clasică în care se obișnuia să se poarte cămașa era cea în combinație cu fusta office și o pereche de pantofi cu toc. Însă de ceva timp lucrurile s-au schimbat. Acum cămașa nu se poartă doar la birou, ci se poate purta și la ieșirile în oraș cu prietenii sau chiar poate fi parte dintr-o ținută de seară la un eveniment glamour.

Cămașa albă, simplă, în linii clasice este probabil piesa ce nu ar trebui să lipsească din nicio garderobă. Este atât de ușor de asortat la orice culoare de fustă, pantaloni, jeans sau chiar pantaloni scurți! Și, pentru a da un aspect aparte unei cămăși banale la prima vedere, întotdeauna accesoriile vor fi cele ce vor face diferența.

Cămăși în tendințe doar la Bobomoda!

Când oferta de pe piață este atât de variată, e foarte important să se găsească un magazin de încredere, ce să ofere produse având un raport calitate - preț excelent.

În acest sens, magazinul online Bobomoda vine în întâmpinarea clienților săi cu o ofertă diversă în ceea ce privește îmbrăcămintea de damă, încălțămintea și accesoriile.

În cadrul magazinului se regăsesc multe modele de camasi dama, de la cele mai simple la cele cu fel și fel de modele și imprimeuri.

Un avantaj al acestui magazin este faptul că, pe lângă diversitate în ceea ce privește modelele, în cadrul acestuia se regăsesc produse pentru orice măsuri, de la cele mai mici și până la cele mai mari. Așadar, orice tip de constituție ar avea corpul clientelor magazinului, vor găsi cu siguranță ceva care să le fie pe plac și să li se potrivească.

Toate modelele de cămăși din oferta magazinului Bobomoda se pot vedea accesând site-ul oficial al acestuia.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a retras din fotbal la 24 de ani și acum face: „Nu voi regreta!”
GALERIE FOTO S-a retras din fotbal la 24 de ani și acum face: „Nu voi regreta!”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) OMODA SHS și evoluția mobilității: hibride inteligente, platforme modulare și baterii CATL pentru un viitor sustenabil
(P) OMODA SHS și evoluția mobilității: hibride inteligente, platforme modulare și baterii CATL pentru un viitor sustenabil

Mobilitatea modernă nu mai înseamnă doar putere și estetică — înseamnă eficiență, sustenabilitate și capacitatea de a îmbina tehnologia cu performanța.

(P) DAB MSP accelerează modernizarea infrastructurilor IT în organizațiile regionale, de la mediul privat la sectorul public
(P) DAB MSP accelerează modernizarea infrastructurilor IT în organizațiile regionale, de la mediul privat la sectorul public

Presiunea modernizării IT în Prahova și Buzău În Prahova și Buzău, două regiuni aflate într-o accelerare vizibilă a activităților economice și administrative, infrastructura IT a devenit un element central în funcționarea organizațiilor.

(P) Comunitatea Stejarii: excelență în siguranța rezidenților și grija pentru mediu
(P) Comunitatea Stejarii: excelență în siguranța rezidenților și grija pentru mediu

Protejarea mediului și siguranța locuințelor sunt astăzi priorități esențiale, iar comunitatea Stejarii se remarcă drept un exemplu solid de responsabilitate, calitate și viziune pe termen lung.

Recomandări
Protestele pentru justiție depășesc granițele țării. Românii din diaspora ies în stradă, solidari cu manifestanții din țară
Protestele pentru justiție depășesc granițele țării. Românii din diaspora ies în stradă, solidari cu manifestanții din țară

Tot mai mulți români ies în stradă, în marile orașe ale țării, ca să ceară transparență și responsabilitate în sistemul juridic.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, la vot în Parlament. Premierul își apără mandatul în fața legislativului
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, la vot în Parlament. Premierul își apără mandatul în fața legislativului

Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare” a fost citită, lunea trecută şi urmează să fie dezbătută şi votată astăzi, de la ora 14.00.

Nicușor Dan, vizită în Finlanda. Președintele participă la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est
Nicușor Dan, vizită în Finlanda. Președintele participă la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est

Preşedintele Nicuşor Dan începe, luni, o vizită în Finlanda, iar marţi va participa la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, pe tema cooperării în consolidarea apărării şi adoptării unei poziţii comune în blocul comunitar.