Ce urmează după alegerile europarlamentare. Diferența dintre Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană

Noua legislatură va începe oficial marţi, 16 iulie 2024, când deputaţii europeni nou aleşi se vor reuni la sediul Parlamentului European din Strasbourg pentru o sesiune care va dura până vineri, 19 iulie.

La prima sa sesiune plenară în care toţi deputaţii europeni se întâlnesc, noul Parlament alege un preşedinte, 14 vicepreşedinţi şi cinci chestori. Într-o sesiune ulterioară, Parlamentul va alege noul preşedinte al Comisiei Europene, iar ulterior va examina şi aproba întreg Colegiul Comisarilor.

Ce face parlamentul European

În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competenţele bugetare ale Parlamentului au fost extinse: acum Parlamentul are competenţa de a decide, împreună cu Consiliul Uniunii Europene, asupra întregului bugetul anual al Uniunii Europene.

Parlamentul are un rol şi în domeniul politicii externe şi al drepturilor omului. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate consultă periodic Parlamentul în legătură cu politicile externe, de securitate şi de apărare comune ale UE.

Citește și

Afaceri cu steroizi de peste 2 milioane de euro, descoperite de DIICOT. Fabrica în care se procesa marfa din India și China

Reacția lui Dmitri Medvedev, după atacul ucrainean cu rachete americane ATACMS

Aprobarea Parlamentului este necesară pentru adoptarea tuturor deciziilor de extindere a UE, precum şi pentru încheierea acordurilor comerciale şi a altor acorduri internaţionale cu state din afara Uniunii Europene. Lucrările pregătitoare sunt realizate de comisii.

Totodată, deputaţii în Parlamentul European dedică eforturi considerabile chestiunilor legate de drepturile omului şi de promovarea valorilor democratice în întreaga lume. Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este un eveniment anual emblematic pentru activitatea Parlamentului în acest domeniu.

Grupurile politice

Alegerile europarlamentare din 6-9 iunie 2024 se dispută între partidele politice naţionale, însă odată aleşi, majoritatea eurodeputaţilor aleg să devină parte a grupurilor politice transnaţionale. Majoritatea partidelor naţionale sunt afiliate unui partid politic la nivel european.

Deputaţii europeni alcătuiesc grupuri politice bazate pe idealuri comune. Negocierile pentru formarea grupurilor politice încep după alegeri şi pot dura până la prima sesiune plenară.

Fiecare grup este constituit de minim 23 de europarlamentari din cel puţin un sfert din ţările UE (adică în cel puţin şapte state membre). În actualul Parlament sunt prezente şapte grupuri:

Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) - PPE

Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European - S&D

Renew Europe Group

Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană

Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

Grupul Identitate şi Democraţie (ID)

Grupul Stângii din Parlamentul European - GUE/NGL

Pentru a fi recunoscute oficial la 16 iulie, data la care are loc şedinţa plenară constitutivă a Parlamentului, grupurile politice trebuie să-i transmită preşedintelui denumirea lor, declaraţia politică şi componenţa până la 15 iulie 2024.

Un grup politic poate fi creat în orice moment în timpul unei legislaturi, dar preşedintele Parlamentului trebuie informat printr-o declaraţie în care se specifică numele grupului, membrii şi prezidiul acestuia.

Comisiile Parlamentului European

Eurodeputaţii vor vota şi componenţa numerică a comisiilor şi subcomisiilor permanente ale Parlamentului, dând, astfel, oficial startul noii legislaturi. În principiu, componenţa numerică a comisiilor va fi şi ea făcută publică.

Activitatea politică şi legislativă a Parlamentului se desfăşoară în cadrul a 20 de comisii permanente şi trei subcomisii, fiecare desemnând un preşedinte şi maximum patru vicepreşedinţi.

La începutul fiecărei noi legislaturi, Parlamentul European decide din ce comisie parlamentară urmează să facă parte fiecare deputat, în conformitate cu preferinţele lor. Această decizie are o importanţă fundamentală, întrucât stabileşte domeniile în care deputaţii îşi vor concentra cel mai mult eforturile. Comisiile parlamentare au un rol esenţial în elaborarea politicilor: ele sunt cele care pregătesc poziţia Parlamentului, în special cu privire la noile propuneri legislative.

După sesiunea plenară constitutivă, comisiile îşi organizează primele reuniuni, la care îşi aleg preşedinţii şi vicepreşedinţii (Biroul).

În reuniunea constitutivă, fiecare comisie alege un preşedinte şi până la patru vicepreşedinţi din rândul membrilor titulari, iar aceştia alcătuiesc „biroul comisiei”, cu un mandat de doi ani şi jumătate.

Componenţa politică a comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare.

Preşedinţii comisiilor coordonează activităţile tuturor comisiilor prin intermediul Conferinţei preşedinţilor de comisie.

În fiecare lună, una sau două săptămâni sunt rezervate activităţii în cadrul comisiilor. În reuniunile comisiilor, deputaţii dezbat rapoartele legislative şi nelegislative, propun şi votează amendamente şi monitorizează evoluţia negocierilor cu Consiliul Uniunii Europene. Comisiile parlamentare participă activ la elaborarea agendei legislative, de exemplu transmiţându-şi contribuţiile înainte de adoptarea programului anual de lucru al Comisiei. Comisiile parlamentare au un rol important în supravegherea activităţilor UE, monitorizând utilizarea corectă a bugetului UE şi aplicarea adecvată a legislaţiei şi a acordurilor internaţionale adoptate.

Comisiile organizează, de asemenea, audieri cu experţi şi monitorizează activitatea celorlalte instituţii şi organisme ale UE.

De asemenea, înaintea numirii unei noi Comisii Europene, toţi noii comisari desemnaţi trebuie să fie evaluaţi de comisiile parlamentare care se ocupă de domeniile portofoliilor lor.

Pentru fiecare temă de care se ocupă, comisiile desemnează dintre membrii lor un raportor care coordonează întregul proces decizional în urma căruia Parlamentul îşi adoptă poziţia. Proiectul de raport prezentat de către raportor poate fi modificat după adoptarea amendamentelor depuse de deputaţi. Textul iniţial şi amendamentele, inclusiv amendamentele de compromis aprobate de grupurile politice, sunt apoi votate de întreaga comisie. Raportul adoptat de comisia respectivă este ulterior supus plenului pentru aprobare.

De asemenea, Parlamentul poate constitui subcomisii şi comisii speciale temporare, pentru a trata anumite chestiuni, şi poate înfiinţa comisii de anchetă care să investigheze nereguli semnalate sau situaţii de administrare defectuoasă în aplicarea dreptului UE. Domeniile lor de activitate variază de la chestiuni financiare, inteligenţă artificială şi ştiri false până la condiţiile de viaţă ale animalelor şi sănătatea publică, pentru a menţiona doar câteva.

Mărimea comisiilor variază semnificativ, de la 25 de membri în cazul Comisiei pentru afaceri juridice la 81 de membri în cazul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară la jumătatea legislaturii 2019-2024.

Componenţa comisiilor reflectă întotdeauna ponderea pe care o are fiecare grup politic în cadrul Parlamentului.

News.ro

Comisia Europeană

Parlamentul European este ramura legislativă a Uniunii Europene şi una dintre cele şapte instituţii fundamentale ale acesteia (alături de Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană şi Curtea Europeană de Conturi).

Comisia Europeană reprezintă latura executivă a UE, responsabilă de iniţierea şi punerea în aplicare a legislaţiei UE şi de funcţionarea de zi cu zi a UE. Parlamentul European, reprezentând interesele cetăţenilor UE, şi Consiliul European, reprezentând interesele ţărilor, dau formă finală propunerilor Comisiei şi, dacă sunt de acord cu acestea, le adoptă.

Parlamentul European decide cu privire la legislaţia UE, inclusiv cu privire la bugetul multianual, împreună cu Consiliul Uniunii Europene (guvernele statelor membre ale UE). Parlamentul European poate trage la răspundere alte instituţii europene, precum Comisia Europeană. El alege preşedintele Comisiei Europene şi joacă un rol-cheie în verificarea comisarilor desemnaţi prin audieri individuale.

În fiecare an, în septembrie, dezbaterea privind starea Uniunii Europene (#SOTEU) reprezintă o oportunitate pentru deputaţii europeni de a transmite preocupările cetăţenilor, de a evalua activitatea desfăşurată de Comisie în ultimele douăsprezece luni şi de a discuta provocările viitoare cu care se confruntă UE. Acest eveniment anual, instituit în 2010 prin Acordul-cadru privind relaţiile dintre Parlament şi Comisie, reflectă practici similare în democraţiile naţionale.

Alegerea preşedintelui CE

Preşedintele Comisiei Europene va fi ales după constituirea Parlamentului. Acest lucru se poate întâmpla în prima sesiune de după vacanţa de vară (16-19 septembrie). Decizia finală privind calendarul precis va fi luată de Conferinţa preşedinţilor grupurilor politice după constituirea Parlamentului.

În legislaturile anterioare, când alegerile europene au avut loc în mai – cum a fost cazul în 2019 –, în iulie au fost organizate două sesiuni plenare: prima pentru constituirea noului Parlament şi alegerea preşedintelui, a vicepreşedinţilor şi chestorilor săi, iar a doua pentru alegerea preşedintelui Comisiei.

Articolul 14 din Tratatul privind Uniunea Europeană stipulează că PE „alege preşedintele Comisiei”. Practic, candidatul propus de Consiliul European îşi prezintă orientările politice în plenul Parlamentului, după care are loc o dezbatere. Parlamentul alege preşedintele Comisiei cu o majoritate a voturilor deputaţilor săi (361, într-un Parlament cu 720 de membri). Votul este secret.

În cazul în care candidatul nu obţine majoritatea necesară, preşedintele PE invită Consiliul European să propună un nou candidat în termen de o lună, urmând aceeaşi procedură.

Audierea comisarilor

Împreună cu preşedintele (nou) ales al Comisiei, Consiliul numeşte comisarii desemnaţi. Preşedintele Comisiei îi atribuie fiecăruia dintre ei responsabilitatea pentru o gamă specifică de politici. Comisiile competente ale PE îi evaluează individual, înaintea unui vot în plen pentru alegerea întregului colegiu al comisarilor.

Comisia pentru afaceri juridice examinează în detaliu declaraţiile de interese financiare ale comisarilor desemnaţi, înainte de audierea lor în comisiile Parlamentului, pentru a stabili dacă sunt corecte şi complete, precum şi pentru a identifica eventualele conflicte de interese. Dacă are nelămuriri, Comisia pentru afaceri juridice poate cere informaţii suplimentare sau îl poate invita pe comisarul desemnat respectiv la o discuţie. Ea poate şi să formuleze recomandări pentru rezolvarea unui conflict de interese. Înainte ca audierile în comisia competentă să poată avea loc, Comisia pentru afaceri juridice trebuie să confirme în scris că nu există niciun conflict de interese. Dacă nu se găseşte nicio soluţie pentru un conflict de interese anume, Comisia pentru afaceri juridice concluzionează că respectivul comisar desemnat nu este în măsură să îşi exercite funcţia.

Comisarul desemnat trebuie să răspundă în scris la mai multe întrebări, inclusiv unele adresate de eurodeputaţi din comisia responsabilă cu portofoliul care i-a fost atribuit. Un prim set de întrebări vizează competenţele sale generale, angajamentul european şi independenţa personală, gestionarea portofoliului şi cooperarea planificată cu Parlamentul. Comisiile specializate pregătesc o serie de întrebări specifice despre portofoliu.

CV-urile tuturor comisarilor desemnaţi şi răspunsurile lor la întrebările scrise se publică pe site-ul PE anterior audierilor.

Comisarul desemnat este invitat apoi la o audiere de trei ore, transmisă live pe internet, în faţa comisiei/comisiilor PE care răspund de portofoliul său. Audierea include un discurs de maximum 15 minute, ţinut de candidat la începutul şedinţei, urmat de răspunsurile sale la întrebările deputaţilor.

Comisia competentă sau comisiile competente trebuie să finalizeze evaluarea comisarului desemnat în termen de 24 de ore de la încheierea audierii. În acest scop, trebuie să se întâlnească cu uşile închise „cât mai curând posibil”. Comisia/comisiile care organizează audierea pot şi să solicite comisarului desemnat mai multe informaţii în scris sau să organizeze o scurtă audiere suplimentară. Coordonatorii grupurilor politice redactează o scrisoare de evaluare pentru fiecare candidat, în care stabilesc dacă un candidat este calificat atât pentru a deveni „membru al colegiului” (al Comisiei Europene) şi pentru a-şi exercita funcţiile atribuite.

Scrisoarea se transmite apoi spre examinare Conferinţei preşedinţilor de comisie (CPC) în termen de 24 de ore de la încheierea evaluării. Dacă CPC o aprobă, ea este trimisă apoi Conferinţei preşedinţilor, cu titlu confidenţial. Un raport separat de evaluare privind fiecare comisar desemnat se trimite Conferinţei preşedinţilor de comisie şi Conferinţei preşedinţilor din PE, care redactează un proiect de rezoluţie ce urmează să fie votat în plen.

Conferinţa preşedinţilor declară audierile încheiate după ce analizează scrisorile de evaluare întocmite de comisiile responsabile şi recomandarea Conferinţei preşedinţilor de comisie. Doar în acest moment pot fi făcute publice scrisorile de evaluare şi pot fi formulate comentarii pe marginea evaluării.

Preşedintele Comisiei ţine cont de rezultatele audierilor şi de consultările cu grupurile politice din Parlament şi îşi prezintă apoi echipa şi priorităţile politice în cursul unei şedinţe plenare. Eurodeputaţii decid, în urma unei dezbateri şi cu majoritatea voturilor exprimate, dacă să numească în funcţie noul colegiu al comisarilor cu un mandat de cinci ani.

Consiliul European

Membrii Consiliului European sunt şefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre ale UE, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene.

Consiliul European defineşte orientările şi priorităţile politice generale ale UE, în mod tradiţional prin adoptarea de concluzii. Nu negociază, nici nu adoptă acte legislative ale UE.

Consiliul European joacă un rol important în mai multe proceduri de numire în posturi de importanţă majoră la nivelul UE, în special:

- alegerea preşedintelui Consiliului European

- propunerea candidatului pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene

- numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate

- numirea oficială a întregului organ colegial al comisarilor

- numirea Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), inclusiv a preşedintelui BCE

Preşedintele Consiliului European

Consiliul European îşi alege propriul preşedinte, un rol care a fost introdus pentru prima dată în 2009 prin Tratatul de la Lisabona. Această alegere necesită o majoritate calificată. Preşedintele deţine această funcţie pe durata unui mandat de 2 ani şi jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Actualul preşedinte este Charles Michel, care şi-a început mandatul la 1 decembrie 2019. El a fost reales pentru un al doilea mandat la 24 martie 2022. Al doilea mandat al său a început la 1 iunie 2022.

Numirea Înaltului Reprezentant

Consiliul European răspunde de numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, adesea numit şi şef al diplomaţiei UE. Decizia privind candidatul propus necesită majoritate calificată şi trebuie convenită cu preşedintele Comisiei Europene.

Consiliul European poate, de asemenea, să decidă, tot cu o majoritate calificată, să pună capăt mandatului de 5 ani al Înaltului Reprezentant.

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul UE)

Prin Consiliu se înţeleg două instituţii diferite ale UE: Consiliul European şi Consiliul UE. Rolurile şi componenţa lor sunt însă foarte diferite, deşi numele lor sunt asemănătoare şi sunt deservite de acelaşi personal.

Consiliul European este constituit din şefii de stat sau de guvern din statele membre ale UE, împreună cu preşedintele său şi preşedintele Comisiei Europene. Acesta defineşte orientările şi priorităţile politice generale ale UE.

Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre. Cunoscut informal şi sub numele de Consiliul UE, acesta este locul în care miniştrii naţionali din fiecare ţară a UE se întrunesc pentru a adopta legi şi pentru a coordona politicile.

Fiecare stat membru deţine, prin rotaţie, pentru o perioadă de şase luni, preşedinţia Consiliului UE.

Consiliul UE este un factor decizional esenţial al UE.

Acesta negociază şi adoptă acte legislative în majoritatea cazurilor împreună cu Parlamentul European, prin intermediul procedurii legislative ordinare, cunoscute şi sub numele de codecizie. Codecizia se utilizează pentru domenii de politică în care UE are competenţă exclusivă sau competenţă partajată cu statele membre. În aceste cazuri, Consiliul legiferează în temeiul propunerilor care îi sunt înaintate de Comisia Europeană.

Consiliul UE este responsabil de coordonarea politicilor statelor membre în domenii specifice, cum ar fi: politicile economice şi bugetare; educaţie, cultură, tineret şi sport; politica de ocupare a forţei de muncă.

Consiliul defineşte şi pune în aplicare politica externă şi de securitate a UE pe baza orientărilor stabilite de Consiliul European. Aceasta include totodată ajutorul umanitar şi pentru dezvoltare al UE, apărarea şi comerţul. Consiliul, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, asigură unitatea, coerenţa şi eficacitatea acţiunii externe a UE.

Consiliul acordă Comisiei mandatul de negociere, în numele UE, a acordurilor dintre UE şi ţările care nu sunt membre ale UE şi organizaţiile internaţionale. La sfârşitul negocierilor, Consiliul decide cu privire la semnarea şi încheierea acordului, pe baza unei propuneri din partea Comisiei. De asemenea, Consiliul adoptă decizia finală de încheiere a acordului, după ce Parlamentul şi-a dat aprobarea (necesară în domenii care fac obiectul codeciziei) şi după ce acordul a fost ratificat de toate statele membre ale UE. Aceste acorduri pot acoperi domenii largi, precum comerţul, cooperarea şi dezvoltarea, sau se pot referi la subiecte specifice, cum ar fi textilele, pescuitul, vămile, transporturile, ştiinţa şi tehnologia etc.

Consiliul adoptă bugetul UE împreună cu Parlamentul. Perioada bugetară acoperă un an calendaristic. De obicei, se adoptă în decembrie şi începe la 1 ianuarie anul următor.

Articol recomandat de sport.ro

După Kosovo, încă o națională contestă victoria la masa verde a României: "A făcut apel și rămâne fermă"