Alegeri SUA 2012. Barack Obama le-a dus pizza voluntarilor dintr-un birou de campanie din Nevada

60617682

Presedintele american Barack Obama a iesit pentru scurt timp, luni, din resedinta sa din Henderson (Nevada, vest), unde se pregateste pentru prima dezbatere televizata de miercuri cu adversarul sau Mitt Romney, pentru a vizita un birou de campanie.

Obama a parasit complexul hotelier de la periferia orasului Las Vegas, unde s-a instalat de trei zile, si s-a deplasat la sediul local al "Obama for America", potrivit jurnalistilor care il insoteau.

Presedintele a ajuns la scurt timp dupa ora locala 14.00 (07.00 ora Romaniei), cu sase pizza in brate pentru voluntari, cu care a discutat ulterior. El a mentionat ca nu mai sunt decat 36 de zile inaintea alegerilor prezidentiale din 6 noiembrie, la care va incerca sa obtina un nou mandat de patru ani.

"Se va intampla rapid, si, evident, Nevada va fi cruciala in aceasta batalie", a afirmat Obama. Nevada face parte din cele zece state-cheie care ar putea, teoretic, sa incline balanta de o parte sau alta si, prin urmare, sa faca diferenta intre candidati.

"In Nevada va fi (un scrutin) foarte strans. Va fi strans in toata tara", a asigurat Obama, care conduce in sondaje in majoritatea acestor state in care echipa sa de campanie si-a concentrat eforturile. "Nu vreau sa va dezamagesc", a continuat el, adresandu-se sustinatorilor sai. "Vom ajunge acolo, vom castiga", a promis presedintele, dupa care a sunat mai multi voluntari.

Obama va parasi miercuri Nevada si se va intalni cu Romney la Denver, in Colorado (vest) in cadrul primei dintre cele trei dezbateri televizate din octombrie, consacrate economiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
60617459
Cele mai importante momente ale dezbaterilor prezidentiale din SUA, din 1960 si pana astazi

Barack Obama se confrunta miercuri seara cu Mitt Romney in cadrul primei dezbateri televizate, episoade devenite esentiale in campaniile prezidentiale americane, relateaza AFP .

60617198
Alegeri SUA 2012. Care sunt programele economice ale candidatilor Barack Obama si Mitt Romney

Crearea de locuri de munca si problema impozitelor se afla in centrul bataliei ideologice dintre Barack Obama si Mitt Romney, relateaza AFP.

60616284
Samuel L. Jackson, sustinator al lui Obama, le spune alegatorilor americani: "Treziti-va dracului! "

Actorul Samuel L. Jackson, care are reputatia unui "baiat rau" la Hollywood, este un fidel suporter al presedintelui Barack Obama. El a lansat pe internet un mesaj video in care ii indeamna prin cuvinte destul de dure pe alegatorii lenesi sa voteze. 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.