(P) Segmentul eco s-a triplat - Toyota Hybrid motorul creşterii

×
Publicitate

În primele 8 luni ale anului, segmentul de automobile eco aproape s-a triplat față de aceeaşi perioadă a anului trecut în România, Toyota Hybrid fiind motorul creşterii vehiculelor verzi.

Rezultatul este datorat, în mare parte, vânzărilor hibridelor Toyota și Lexus, care au realizat 1293 de unități livrate și o cotă de piață de 86%.

Piața automobilelor eco (hibride, hibride plug-in şi electrice) a crescut în primele 8 luni ale anului la 1510 unități, de la aproximativ 578 unități anul trecut, conform raportului APIA, rezultat care demonstrează preferința în creștere a românilor pentru propulsii alternative. Din totalul pieței de automobile eco, Toyota Hybrid, producătorul numărul 1 în segment, a livrat 1195 de unități, în timp ce Lexus Hybrid 98 de unități, reprezentând împreună 86% din total.

Din punctul de vedere al performanței modelelor, Yaris Hybrid a fost cel mai bine vândut model cu 361 de unități, urmat de Auris Hybrid cu 329 unități. Versiunea hibridă a legendei RAV4 ocupă locul 3 în clasament cu 264 de unități, iar cel mai nou model hibrid din portofoliul mărcii, Toyota C-HR, ocupă locul 4, înregistrând deja 236de unități.

În aceeași perioadă menționată, cel mai bine vândut model hibrid de la Lexus este Lexus RX, cu 62 de unități, urmat de Lexus NX cu 30 de unități.

Hibridele Toyota sunt vehiculele verzi preferate de romani pentru că nu necesită încărcare la priza şi asigură un consum redus. Sistemul hibrid Toyota beneficiază de două surse de putere pentru a asigura propulsia – un motor pe benzină şi un motor electric, bateria încărcându-se la decelerare şi frânare şi asigurând un parcurs de 50% din drum în modul electric.

Toyota este lider mondial în vânzări de maşini hibride, cu peste 10 milioane de unități puse în circulație. Primul automobil de serie cu sistem hibrid de propulsie realizat de companie este Toyota Prius, în anul 1998.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
61909663
(P) Borsec, cel mai puternic brand romanesc

Borsec este, din nou, cel mai puternic brand autohton, potrivit Topului 100 al celor mai puternice branduri româneşti, lansat de revista Biz împreună cu compania de cercetare Unlock Market Research.

61909149
(P) TOT SPORTUL! ACUM! Vezi toate competitiile transmise de Telekom Sport

Incepand cu 12 septembrie Dolce Sport devine Telekom Sport si, odata cu acest moment, Telekom Sport are ca obiectiv sa fie gazda dumneavoastra intr-o lume a campionilor, definita de pasiune, competitie si frumos.

61908494
(P) Alătură-te cerbului Cornel la festivalul berii Oktoberfest

Și anul acesta, relaxarea își face simțită prezența pe străzile Brașovului, odată cu începerea festivalului berii Oktoberfest.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.