Peste 400 de producători din toate regiunile țării colaborează cu Mega Image pentru a livra fructe și legume românești, lactate, carne, mezeluri, produse de panificație și delicatese, toate apreciate de mii de clienți pentru calitatea și prospețimea lor.
Fructele și legumele din gama Gusturi românești provin de la gospodari locali, sunt cultivate în pământ românesc și sunt atent verificate prin buletine de analiză înainte de a ajunge la raft. Astfel, consumatorii se pot bucura de produse gustoase, dar și sigure pentru întreaga familie.
Pentru a marca această colaborare de durată, Mega Image a organizat Ziua producătorilor Gusturi românești, un eveniment dedicat celor care duc mai departe tradițiile culinare românești. Alături de producători și autorități relevante, reprezentanții companiei au reafirmat angajamentul de a susține munca locală și de a investi în dezvoltarea produselor românești.
„Toate produsele Gusturi românești sunt produse în România. Sunt bune pentru mine, bune pentru tine, bune pentru țara noastră”, a declarat Adrian Nicolaescu, Vicepreședinte Marketing și Format Mega Image.
Producătorii locali spun că parteneriatul le oferă stabilitate și posibilitatea de a ajunge mai ușor la consumatori.
„Punem muncă și suflet pentru toate lactatele Gusturi românești”, a declarat Gheorghe Niță, producător de lactate din Bucovina.
„Noi creștem legume în grădina noastră- proaspete, curate, sănătoase și le livrăm direct către clienții noștri Mega”, a declarat Liviu Plătică, producător de legume.
Prin programul Gusturi românești, Mega Image continuă să aducă produse românești, făcute cu suflet, din mâinile producătorilor locali, direct pe rafturile magazinelor din toată țara.