(P) Kaufland celebrează incluziunea persoanelor cu dizabilități

×
Publicitate

Timp de 4 luni, Kaufland a străbătut mai multe orașe din țară cu proiectul “Caravana A.C.C.E.S.”.

George Baltă, fost jucător de rugby și actual maratonist în scaun rulant, și regizorul Tedy Necula, pentru a promova integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Pe 16 mai, Caravana avut ultima oprire la București unde Kaufland a organizat un eveniment special la MINA, Museum of Immersive New Art, prin care a marcat atât 5 ani de la lansarea programului A.C.C.E.S.

Estera Anghelescu, Director de Recrutare & Employer Branding, Kaufland România: „Acest eveniment are ca și obiectiv principal conștientizarea nevoilor pe care persoanele cu dizabilități le au în viața lor de zi cu zi. Avem dedicate patru activități. Prima este dedicată persoanelor hipoacuzice și ajută participanții să înțeleagă cum comunică mai eficient aceste persoane prin limbajul semnelor, de exemplu. Acest proiect este foarte important pentru noi, având în vedere că a demarat în 2019, când ne-am propus să angajăm la acel moment 500 de colegi. Am atins acel obiectiv, iar acum ne propunem să angajăm alți 500 de colegi în cadrul echipei noastre.”

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62450156
(P) Raiffeisen Bank România susține Dăruiește Viață cu 1 milion de euro
Raiffeisen Bank România susține Dăruiește Viață cu 1 milion de euro pentru demararea construcției campusului medical de la Marie Curie.
62448493
(P) 1 milion de litri de ulei alimentar uzat a fost colectat de Auchan România de la clienți și transformat în biocombustibil
În cadrul programului de Colectare și Reciclare a Uleiului Alimentar Uzat, în magazinele Auchan, s-au colectat până în prezent 1 milion de litri de ulei, evitându-se astfel aruncarea necorespunzătoare a acestuia și poluarea mediului înconjurător.
62448413
(P) Până în 2030, 69% din deciziile din timpul interacțiunilor cu clienții vor fi luate de tehnologii inteligente
Marketing Insiders Group aduce în prim plan provocări și soluții ale industriei europene de customer experience în era roboților.