(P) Firmele de pompe funebre, o necesitate – ce avantaje oferă acestea

62087346

Atunci când inevitabilul se întâmplă, decesul unei persoane, primele măsuri trebuie luate în scurt timp.

Este solicitat, de la medicul de familie sau orice medic competent, o constatare, pe baza căreia sunt urmate toate procedurile ulterioare și organizată ziua de înhumare. În România, cu mici excepții, înmormântarea are loc în ziua a treia post deces. Multe s-au schimbat în ceea ce privește modul de organizare pentru astfel de evenimente, nu însă și tradițiile sau cultul înmormântării creștine, ce presupune înhumare și nu incinerare.

Firmele care prestează astfel de servicii sunt în număr destul de mare încât alegerea să fie una despre competiția prețurilor și ofertelor. Aveți însă șansa de a merge pe mâna celor care vă pot ajuta să organizați totul în amănunt, fără prea multe bătăi de cap, chiar și când evenimentul funerar este unul grandios.

Cu cât sunt mai variate serviciile, cu atât veți avea mai puține bătăi de cap

Pachetele funerare par să fie unele dintre cele mai avantajoase oferte, când multe din necesități sunt cumulate. Ne îndreptăm atenția spre o agenție ce prestează servicii funerare in Bucuresti si Ilfov, Adysim. Regăsim aici pachete atât de variate încât cuprind servicii de bază, cu sume modeste, pachete social și economic. Pe măsură ce pretențiile cresc, aceeași firmă poate pune la dispoziție pachete mai sofisticate, chiar și din gama de lux, ce include și catafalc.

Serviciile sunt în general cumulate și pentru că depind unele de altele, se întâmplă totul pe repede înainte, altfel situația este mai costisitoare. Spre exemplu, dacă organizarea întârzie, corpul trebuie păstrat într-un frigider special, ceea ce înseamnă cost în plus.

Chiar și îmbălsămat, corpul neînsuflețit nu poate rezista prea mult timp. Spre exemplu, în cazul celor repatriați, dacă încă se menține dorința de a vedea defunctul, de a deschide sicriul la priveghere și înmormântare este nevoie de un răcitor. Acesta se închiriază de la firmele de pompe funebre și taxa este raportată la numărul de zile de folosire. Nu este însă deloc ieftin.

Îmbălsămare și ceva mai mult decât atât

Legea prevede ȋmbălsămarea ca o necesitate. Supuse acestor reguli, firmele de pompe funebre plusează și includ în lista de servicii și toaletarea, uneori chiar și cosmetizarea. Înseamnă o altă formă de respect pentru defunct. În cazul bărbaților se va aplica bărbieritul, în cazul femeilor aranjarea minimă pentru ca imaginea să fie una mai puțin șocantă.

Birocrația, învinsă cu ajutorul acelorași firme

Adysim spre exemplu poate oferi pachete funerare plătite, parțial sau total după caz, pe bază de talon de pensie. Astfel, pentru familia îndoliată sunt excluși pașii birocratici, de realizare a unui dosar, depus la Casa de Pensii pentru decontarea ajutorului de înmormântare. De asta se va ocupa echipa din cadrul firmei prestatoare de servicii funerare. Ca ei sunt mulți alții care abordează acest subiect în fel și chip – pot consilia spre exemplu, pentru ca familia să meargă la sigur, ușurându-și astfel munca.

Mai mult decât atât, de îndată ce treceți pragul unor astfel de firme, mai întâi din necesitatea de a cumpăra sicriu, cruce, coroană și alte accesorii funerare vă dați seama că același loc poate fi o soluție pentru mai multe aspecte legate de evenimentul funerar. Adysim spre exemplu dispune de flotă auto, nu doar pentru a transporta defunctul pe ultimul său drum, ci chiar și pe cei care vor face parte din cortegiul funerar, participanți.

Nu sunt excluse nici situațiile, mai rare cei-i drept, când solicitanții își doresc incinerare. În astfel de cazuri sunt alte documente și avize de obținut, caz în care aceeași firmă se poate ocupa integral, plus transport către crematoriu. Ca un ultim efort pentru a pune la punct tot ce ține de acest tip de eveniment, pot fi solicitate firmele de pompe funebre pentru realizarea parastasului. Pachetele cu mâncare pot fi de post de asemenea, în câte două variante propuse și includ și nelipsita colivă. Astfel de pachete sunt regăsite și la www.servicii-funerare-nonstop.ro.

Desigur că obligația familiei îndoliate este de a opta pentru o firmă care să manipuleze defunctul, să îl ȋmbălsămeze în condiții optime. Restul serviciilor sunt corelate inevitabil cu modul tradițional de organizare a unei înmormântări. Pentru că sunt practici și pot pune la dispoziție atât de multe servicii, agenții de la pompe funebre devin și consilieri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cel mai rapid mod de a te deplasa in oras este cu bicicleta!

Traind in era vitezei si a aglomeratiei, este foarte greu sa ajungi la serviciu in timp, mai ales daca se intampla sa locuiesti in Bucuresti.

(P) Consideratii pretioase privind ferestrele in proiectarea unei case

Fara indoiala, ferestrele reprezinta o componenta esentiala atat pentru exteriorul, cat si pentru interiorul casei.

(P) Sezonul acesta, Atlassib&Atlantic Travels International a pregătit clienților săi oferte speciale de nerefuzat!

Cu peste 25 de ani de activitate și milioane de clienți mulțumiți de serviciile impecabile de transport persoane și coletărie, cu ajutorul serviciilor oferite de Atlassib&Atlantic Travels International, se poate călători în mai multe țări europene. 

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Șase state europene vor să taxeze profiturile „excesive” ale companiilor petroliere

Şase ţări din Uniunea Europeană solicită o taxă comunitară excepţională aplicată companiilor petroliere, profiturile acestora explodând graţie războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori consultate sâmbătă de AFP.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.