"100 de ani în 100 de zile". 1934: România stabilește relații diplomatice cu URSS, iar Hitler este numit Fuhrer

×
Publicitate

Campania Știrilor Pro TV "100 de ani în 100 de zile" continuă sâmbătă cu principalele evenimente ale anului 1934.

Funeraliile lui Ion Gheorghe Duca

Anul 1934 începe în România cu funeraliile naţionale ale premierului Ion Gheorghe Duca, asasinat de legionari în gara din Sinaia. Procesul public cu cei trei legionari, numiţi de către gardişti „nicadori", a încercat să demonstreze un complot în care au fost implicaţi şi capii mişcării, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Asasinii au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Gheorghe Tătărăscu va fi numit prim-ministrul unui guvern liberal care impune starea de asediu şi cenzura pentru 6 luni.

centenar

Mai multe imagini impresionante găsiți AICI

Agitatorii comunişti sunt pedepsiţi

Agitatorii comunişti care au scos oamenii la manifestaţiile muncitoreşti din 1933 sunt şi ei condamnaţi la ani grei de închisoare. Fostul electrician cu doar 4 clase primare, Gheorghe Gheorgiu Dej, începe periplul său prin puşcării, acolo unde petrece aproape 11 ani pentru diverse acuzaţii.

centenar

Noaptea cuţitelor lungi în Germania

În Germania are loc operaţiunea Colibri sau Noaptea cuţitelor lungi: regimul nazist execută zeci de oameni politici. Majoritatea celor ucişi erau membri "Batalioanelor de asalt", o organizaţie paramilitară nazistă. Hitler acţionează împotriva SA şi a liderului său Ernst Rohm, deoarece vedea în această organizaţie o ameninţare directă asupra puterii sale.

centenar

Hitler devine preşedintele Germaniei

În august moare Paul von Hindenburg, preşedintele Germaniei şi în urma unui referendum popular, Hitler este ales preşedinte cu 89% din voturi şi este supranumit Fuhrer, conducătorul suprem.

centenar

România şi URSS stabilesc relaţii diplomatice

În urma convorbirilor purtate de Titulescu şi de ministrul de Externe sovietic, Mihail Litvinov, se stabilesc relaţii diplomatice între România şi URSS în ceea ce pare o dezgheţare a relaţiilor între noi şi sovietici.

centenar

Este inaugurat Palatul Telefoanelor

În prezenţa regelui Carol al II-lea este inaugurat Palatul Telefoanelor, de pe calea Victoriei, una dintre cele mai reprezentative clădiri ale Bucureştiului. Construcţia a înregistrat şi o premieră, fiind cel dintâi edificiu făcut pe schelet metalic din România, după modelul zgârie-norilor americani.

centenar

Apare Donald Duck

Este şi anul în care Walt Disney îl creează pe Donald Duck, personaj de desene animate prezent în copilăria generaţiilor întregi.

centenar

Primele treceri de pietoni din lume

La Londra sunt inaugurate primele treceri de pietoni din lume. Începe dominaţia automobilului în marile oraşe.

centenar

Este asasinat regele Iugoslaviei şi ministrul francez de Externe

La Marsillia este asasinat regele Alexandru I al Iugoslaviei împreună cu ministrul de francez de Externe, Louis Barthou, de către membri ai organizaţiei fasciste croate Ustasa. Asasinatul a avut sprijinul autorităţilor fasciste italiene şi maghiare. Europa este frământată de violențe şi crime politice.

centenar

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
”100 de ani în 100 de zile”. 2017 - anul Ordonanței 13 și a marilor proteste. Regele Mihai I a murit

Continuăm campania Ştirilor PROTV ”100 de ani în 100 de zile” cu 2017. E anul Ordonanţei 13, anul în care începe o lungă serie de proteste şi mişcări de stradă, în România.

”100 de ani în 100 de zile”. 2016 - PSD dă semne că acaparează toată puterea în stat

Continuăm campania Ştirilor Pro TV ”100 de ani în 100 de zile” cu anul 2016. Este anul alegerilor locale în România.

”100 de ani în 100 de zile”. 2015 - România este zguduită de tragicul incendiu de la Colectiv

Continuăm campania Ştirilor Pro TV ”100 de ani în 100 de zile” cu anul 2015. Este an de doliu naţional marcat de tragedia de la Colectiv. 64 de tineri îşi pierd viaţa şi 151 sunt răniţi.

Recomandări
Proiectul legii salarizării, suspendat în instanță la cererea Sanitas. Dragoș Pîslaru: Nu se întâmplă nimic

Sanitas a obținut în instanţă suspendarea procedurii pe proiectul legii salarizării. Dragoș Pislaru, ministrul interimar al Muncii a explicat că decizia nu va avea efect, explicând că nu este vorba despre o procedură legislativă clasică.

„Lumi ideale nu există, dar putem tinde spre ele”. Cea mai bună șahistă a României, despre o Ungarie cu Polgár președintă

Marea maestră Irina Bulmaga spune că Judit Polgár are calitățile necesare pentru a deveni un simbol al unei Ungarii moderne, după ce fosta campioană mondială a refuzat funcția de președintă a țării.

Vacanță întreruptă. Președintele Camerei Deputaților va convoca sesiune extraordinară din 27 iulie, pentru legile PNRR

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a decis convocarea Biroului permanent, urmând să solicite o sesiune extraordinară începând de luni, 27 iulie.