România a cucerit patru medalii, dintre care două de aur, în prima zi a finalelor Europenelor de canotaj de la Varese

759746026 1053684003844416 7005976107188701377 n
Facebook: Federatia Romana de Canotaj

România a cucerit patru medalii, dintre care două de aur, una de argint și una de bronz, sâmbătă, în prima zi a finalelor Campionatelor Europene de canotaj de la Varese (Italia).

România a cucerit patru medalii, dintre care două de aur, una de argint și una de bronz, sâmbătă, în prima zi a finalelor Campionatelor Europene de canotaj de la Varese (Italia).

Ambele medalii de aur au fost câștigate la dublu rame, potrivit Agerpres.

La feminin, Adriana Adam și Simona Radiș s-au impus cu timpul de 06 min 49 sec 04/100, nou record european. Podiumul a fost completat de Cehia (06:56.11) și Italia (06:57.29).

În cursa masculină, Ștefan Constantin Berariu și Florin Sorin Lehaci au obținut victoria cu timpul de 06 min 15 sec 62/100. Lituania (06:18.29) s-a clasat pe locul al doilea, iar Italia, pe trei (06:18.78).

Două medalii de aur la dublu rame

Echipajul masculin de patru rame, compus din Cosmin Iulian Pleșescu, Leontin Nuțescu, Andrei Vatamaniuc, Ciprian Tudosă, a obținut argintul, cu timpul de 05 min 44 sec 13/100, devansat de Marea Britanie (05:43.38).

România (Mariana-Laura Dumitru, Emanuela-Ioana Ciotău, Andrada-Maria Moroșanu, Iulia-Liliana Bălăucă) a câștigat doar medalia de bronz la patru vâsle feminin, cu timpul de 06 min 14 sec 40/100, deși a dominat trei sferturi din cursă. Pe primele locuri s-au clasat Elveția (06:12.17) și Germania (06:12.85).

Alte trei echipaje au fost în imediata apropiere a podiumului, două ratând bronzul pentru sutimi de secundă.

La dublu vâsle masculin, Andrei Lungu și Marian Florian Enache au ocupat locul patru, cu timpul de 06 min 10 sec 56/100. Victoria a revenit Serbiei (06:04.45), urmată de Spania (06:06.22) și Croația (06:08.35).

Alte trei echipaje au fost aproape de podium

La patru rame feminin, România (Manuela-Gabriela Lungu, Gabriela Tivodariu, Alexandra Ungureanu, Roxana Anghel) a terminat pe patru, în 06 min 25 sec 52/100, la doar 26/100 de secunde de bronz. Marea Britanie s-a clasat pe primul loc (06:23.03), urmată de Germania (06:24.65) și Rusia (06:25.26).

La patru vâsle masculin, România (Mihăiță Vasile Țigănescu, Florin Bogdan Horodișteanu, Andrei Sebastian Cornea, Ioan Prundeanu) a fost a patra, în 05 min 40 sec 64/100, la doar 24/100 de bronz. Germania a câștigat cursa (05:37.21), urmată de Polonia (05:38.24) și Croația (05:40.40).

Mihai Chiruță s-a calificat în finala probei de schif simplu masculin, după ce a câștigat semifinala a doua (06:46.30). Bianca Ifteni, campioană mondială Under-23, a ocupat locul al cincilea (07:32.76) în a doua semifinală la feminin, urmând să evolueze în Finala B.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
Nivel scazut dunare
Când ar putea atinge Dunărea cel mai scăzut nivel. Avertisment: Centrala Cernavodă este la limită pentru următoarele 4-5 zile
Directorul general adjunct al Apelor Române, Sorin Rîndașu, a declarat că se fac toate eforturile pentru menținerea în funcțiune a Centralei Nucleare Cernavodă, în ciuda secetei și caniculei.
Migranti ceuta
Premierul spaniol critică unele state UE după criza migranților din Ceuta. Cere o reuniune a miniștrilor de Interne
Premierul spaniol Pedro Sánchez a acuzat unele state din UE de o atitudine „egoistă” față de criza migranților din Ceuta și a cerut o reuniune de urgență a miniștrilor de Interne.
Imago1080465088
Vecinii maghiari se află într-o situație dificilă, din cauza secetei. Peter Magyar: ”Dumnezeu să binecuvânteze Ungaria!”
Premierul Peter Magyar a declarat sâmbătă că Ungaria trece printr-o situație dificilă și cere populației să se bazeze doar pe canalele oficiale de comunicare. Magyar anunță restricții severe la consumul de electricitate și apă, în toată Ungaria.