Primele capsuni romanesti ajunse in piete, de doua ori mai scumpe decat cele de import. Cat trebuie sa platim pentru un kg

×
Publicitate

Oricat ar fi de capricioasa, iata ca primavara ne face o surpriza placuta. Primele capsuni romanesti, rosii si extrem de aromate, s-au copt deja in nordul tarii, asa ca au ajuns in piete mai devreme cu trei saptamani.

Pretul lor este insa pe masura. Cei nerabdatori sa guste din fructele zemoase trebuie sa plateasca pentru un kilogram, 20 de lei.

Emilian Palincas este din Halmeu, Satu Mare, si spera ca va da lovitura anul acesta. A plantat capsuni si in solarii, si in camp, iar acum este deja la piata.

"Ieri s-au cules 60 de kilograme si sigur ca in fiecare zi merge crescand, ca se coace dupa vreme. Maine vor fi 100 de kilograme si in 2, 3 zile 150 de kg", a explicat Emil Palincas, producator.

A fost mai cald decat anul trecut, cand prima productie aparea abia in mai. Printre straturi il gasim si pe Vasile. De cateva generatii, familia lui traieste numai din capsuni.

"Cu 30% mai mare" va fi productia lui Vasile Tripon anul acesta.

Cultivatorul spune ca, desi costa 20 de lei kilogramul, fructele se vand, pentru ca oamenii s-au obisnuit cu aroma lor inconfundabila.

In acelasi timp, in piete si in supermarketuri gasim in special capsuni din Grecia, Turcia, Italia sau Spania, la jumatate de pret.

"Astia sunt din Turcia, la 8,90 kilogramul, sunt aromati, dar nu asa de dulci ca ai nostri", a explicat un comerciant.

Primele capsuni de camp cu preturi rezonabile vor fi numai bune abia de luna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
900.000 de romani au sarbatorit cu gratare, mamaliga si "berica" de Sf. Gheorghe. Traditii speciale printre romii din Oltenia

900.000 de romani au astazi toate motivele sa bea si sa chefuiasca, pentru ca poarta numele unuia dintre cei mai mari sfinti ai crestinatatii: Gheorghe.

De Paste, si consumul a inviat. Cate milioane de euro au cheltuit romanii in Saptamana Mare

Anul acesta romanii au cumparat milioane de cozonaci, sute de mii de litri de vin si TIR-uri intregi de carne.

SFANTUL GHEORGHE: Mesaje pentru sarbatoriti. Idei de SMS-uri pentru cei care isi sarbatoresc astazi numele

Aproape 900.000 de romani isi sarbatoresc, miercuri, onomastica, de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, dintre care peste 700.000 sunt barbati, majoritatea purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.