Reacția dură a ambasadorului Rusiei în Franța, întrebat ce s-ar întâmpla dacă NATO ar doborî un avion rusesc: Va fi război

62577844
Profimedia

În ultimele două săptămâni, au crescut intruziunile în spațiul NATO: drone de atac în Polonia, MiG-39 în Estonia, drone de supraveghere în Copenhaga și Oslo, ceea ce ridică semne de întrebare privind reacția necesară, notează RTL.

Într-o intervenţie marţi în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite, preşedintele SUA, Donald Trump, a dat de înţeles că ţările NATO ar trebui să doboare avioanele ruseşti care le încalcă spaţiul aerian.

La întrebarea: "Credeţi că ţările NATO ar trebui să doboare avioanele ruseşti dacă acestea intră în spaţiul lor aerian?", preşedintele american a răspuns: "Da, cred că da".

Aleksei Meşkov, ambasadorul Rusiei în Franţa, a reacţionat joi la această declaraţie a lui Donald Trump la postul de radio francez RTL. Potrivit lui, dacă un astfel de act ar fi comis, "ar fi război".

"Ştiţi, sunt multe avioane NATO care încalcă spaţiul aerian rus, (...) se întâmplă destul de des. Dar, ele nu sunt doborâte", a declarat diplomatul rus, fără să aducă vreo probă.

Rusia neagă implicarea în survolurile din Europa

Referitor la incursiunile dronelor şi avioanelor străine pe cerul european în ultimele săptămâni, răspunsul ambasadorului rus a fost categoric: "Negăm acest lucru".

"Rusia nu face aşa ceva, nu se joacă cu nimeni. Nu este chiar specialitatea noastră", susţine Aleksei Meşkov, care afirmă că Occidentul a "înşelat" Moscova "de nenumărate ori".

Această declaraţie intervine în contextul dezbaterilor în Europa despre măsurile de securitate în spaţiul aerian al Mării Negre şi pe flancul estic al NATO, unde dronele şi avioanele ruseşti sunt observate în mod regulat în apropierea graniţelor Alianţei.

Cel mai recent, Danemarca a fost în situaţia să închidă luni aeroportul din Copenhaga după ce mai multe drone de origine necunoscută au fost semnalate în apropiere.

Polonia, România și Estonia raportează încălcări ale spațiului aerian

La începutul acestei luni, Polonia, România şi Estonia au denunţat încălcări ale spaţiului lor aerian de către aparate de zbor ruseşti.

În noaptea de 9 spre 10 septembrie, peste 20 de drone au pătruns în spaţiul aerian al Poloniei, iar avioane de vânătoare olandeze au doborât trei dintre ele, o premieră în istoria NATO de la crearea sa în 1949. Dar Rusia, care duce de peste trei ani şi jumătate un război sângeros în Ucraina, neagă de fiecare dată orice fel de implicare: "Nu suntem noi!", dând vina pe Occident pentru escaladarea tensiunilor. 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62577826
Un bloc militar pe un ocean de petrol. Statele arabe vor să înființeze un „NATO islamic”. Ce zic americanii

Primul atac al Israelului asupra unui stat din Golf provoacă schimbări în politicile de apărare arabe, cu tot mai multe apeluri la cooperare regională și pacte comune de apărare. Unii politicieni au cerut chiar un „NATO islamic”.  

62397124
Preşedintele Autorităţii Palestiniene la ONU: Respingem ceea ce a comis Hamas pe 7 octombrie în Israel

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat joi, în discursul susţinut prin videoconferinţă la Adunarea Generală a ONU de la New York, că atacurile din 7 octombrie împotriva Israelului "nu au reprezentat poporul palestinian". 

62577825
Schimbări importante în UK, pentru combaterea migrației ilegale. Se va lansa un card special pentru dreptul la muncă, digital

Fiecare adult din Marea Britanie va avea nevoie de un nou card de identitate digital emis de guvern, conform planurilor care vor fi prezentate de Sir Keir Starmer, premierul britanic.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.