Reacția ministrului Muncii, Violeta Alexandru, în cazul liftierei concediate

62057194
Agerpres

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a venit cu precizări, duminică, în legătură cu informațiile privind demiterea unei liftiere care lucra în sediul ministerului.

 

Violeta Alexandrua precizat că, odată expirat contractul cu firma la care aceasta era salariată, nu a mai dorit prelungirea lui, deoarece ''nu este necesar ca cineva să fie angajat pentru a apăsa pe buton''.

"Regret că s-a ajuns în acest punct, însă în ceea ce mă priveşte lucrurile sunt foarte clare: doamna era prinsă într-un contract pe care Ministerul Muncii îl avea, este angajata unei societăţi comerciale care probabil că va lua cea mai bună decizie pentru domnia sa. În ceea ce mă priveşte - un om care încurajează munca, un om care ştie să-şi respecte angajaţii, un om care ştie să facă echipă cu toţi cei care vin să lucreze pentru eficienţă în sistemul public nu am simţit nevoia ca acest contract să continue, el expirase, nu am simţit nevoia să-l prelungesc. Pentru mine şi pentru angajaţii din minister nu este necesar ca cineva să fie angajat pentru a se apăsa pe buton. Am verificat la ISCIR, instituţia autorizată să comunice în ce măsură liftul are nevoie de însoţitor şi nu are nevoie de însoţitor. Doamna avea un program limitat, nu era pe toată durata de lucru a unei zile, ca atare liftul oricum era folosit şi fără liftieră pentru că activitatea continua. (...) Regret faptul că s-a ajuns aici şi s-a creat impresia cu doamna sau că am ceva cu oamenii care muncesc serios", a spus Violeta Alexandru, duminică, la Parlament.

Ea a precizat că liftiera nu este angajata ministerului şi s-a declarat convinsă că decizia cea mai potrivită va fi luată de firma la care aceasta lucrează.

"Personal, nu am simţit nevoia continuării acestui contract pentru că nu am simţit nevoia ca cineva să apese pe buton, respectiv să ţină uşa deschisă atunci când vine ministrul sau când vrea să plece din cabinet. Eu sunt un om normal, aşa am considerat că este bine şi nu am dorit să continui acest contract. (...) Nu am făcut restructurarea din minister cu gândul pe cine să dau afară şi pe cine nu şi am făcut-o cu o judecată orientată către normalitate, eficienţă, supleţe, simplificare a relaţiei dintre oameni şi serviciile oferite de minister. Cred că a venit momentul normalităţii şi al bunului simţ şi eu consider că atâta vreme cât liftul poate continua fără liftieră şi nu este nevoie de acest gen de servicii în minister am luat decizia pe care am luat-o fără să am niciun război personal cu doamna sau să fiu genul de om care să se răzbune pe cineva", a mai spus ministrul Muncii.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62107477
Cod galben de vremea rea, emis de meteorologi. Sunt vizate 27 de județe din țară
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi precipitaţii în 27 de judeţe, în special în zona montană înaltă.
61996986
Bărbat mort, după ce un tânăr de 19 ani l-a lovit cu pumnul în față
Un tânăr de 19 ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a lovit un bărbat, care a decedat în scurt timp.
62107472
Jandarm filmat când trântește la pământ și loveşte cu piciorul un bărbat, în gara din Cluj
Un jandarm din Cluj este filmat în timp ce trânteşte la pământ un bărbat, pe care-l loveşte cu piciorul şi îl înjură.