CNSU a luat decizia de a distribui apă potabilă din rezervele de stat pentru localitățile afectate de criza de la Paltinu

62595755

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă decizie pentru gestionarea situaţiei generate de lipsa apei potabile în 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, urmând a fi scoasă apă potabilă din rezervele de stat.

Transportul apei va fi realizat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în data de 2 decembrie 2025, Hotărârea nr. 33, prin care se aprobă scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de apă potabilă, în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor afectate din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, pentru asigurarea condiţiilor minime de trai ale populaţiei”, anunţă, miercuri dimineaţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa citată a precizat că hotărârea a fost emisă ”în contextul situaţiei generate de scăderea nivelului apei din acumularea Paltinu cauzată de lucrările hidrotehnice programate la baraj, coroborată cu creşterea turbidităţii şi a volumului de aluviuni determinate de fenomenele hidrologice asociate Codului Portocaliu, elemente ce au afectat calitatea apei brute şi au impus întreruperea alimentării cu apă potabilă în 12 localităţi din judeţul Prahova şi o localitate din judeţul Dâmboviţa, afectând condiţiile de trai ale populaţiei”.

Transportul apei va fi realizat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar distribuirea către populaţie va fi efectuată de autorităţile publice locale, cu sprijinul structurilor pentru situaţii de urgenţă din cele două judeţe.

”Măsurile adoptate urmăresc asigurarea continuităţii sprijinului pentru populaţia afectată şi gestionarea eficientă a situaţiei create până la restabilirea, în condiţii de siguranţă, a alimentării cu apă potabilă. Vă reamintim că, începând cu data de 30 noiembrie 2025, în urma Hotărârii nr. 32 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), a început distribuirea primelor cantităţi de apă potabilă către localităţile afectate, iar inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au mobilizat autospeciale pentru sprijinirea unităţilor sanitare şi a comunităţilor care se confruntă cu lipsa apei”, a mai precizat IGSU.

Peste 107.000 de oameni sunt afectaţi de lipsa apei potabile, dar şi instituţii, şcoli şi unităţi sanitare.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62595907
Tot mai mulți tineri fac terapie pentru a scăpa de dependența de jocuri de noroc. Orașele cu cele mai multe cereri

Tot mai mulți tineri români cer ajutor specializat pentru a scăpa de dependența de jocurile de noroc.

62595889
Salvare contracronometru în Ceahlău. Un bărbat de 64 de ani a fost găsit inconștient pe munte

Intervenție dificilă în județul Neamț pentru salvarea unui bărbat de 64 de ani, găsit inconștient pe munte.

62595898
Criza apei din Prahova: Rafinăria Petrobrazi primește alimentare din două surse alternative pentru a putea funcționa

Operatorul ESZ Prahova și Termo Ploiești vor asigura, temporar, alimentarea cu apă a rafinăriei OMV Petrom de la Brazi, pentru ca aceasta să își poată continua activitatea în contextul crizei generate de problemele de la barajul Paltinu.

Recomandări
Nava petrolier pescarus
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 dispăruți (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.