Razbunarea lui Stalin. Cum i-a rapit si TORTURAT dictatorul pe nazisti dupa terminarea razboiului

60525138

O carte care tocmai a fost lansata in Germania dezvaluie planurile agentilor secreti ai fostei Uniuni Sovietice in privinta diplomatilor care au facut parte din regimul lui Adolf Hitler.

Cartea se numeste "Secretele diplomatice ale celui de-al Treilea Reich" si cuprinde note importante extrase din arhivele Rusiei. Aceste documente se refera la fostii colaboratori ai lui Adolf Hitler, care au fost dusi in inchisoarea Lubianka din Moscova dupa terminarea razboiului.

Alexei Matveievitci Sidniev a fost general in serviciile de informatii sovietice, iar misiunea pe care a primit-o la sfarsitul verii din 1945 era sa-l razbune pe Stalin, care "fusese tradat" de diplomatii nazisti. Germania hitlerista si Uniunea Sovietica au avut un acord de pace care a rezistat pana in iunie 1941, cand Hitler a decis sa invadeze Rusia.

Nazisti
Astfel, pana la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, 27 de milioane de cetateni sovietici erau morti, iar multe dintre orasele Rusiei se transformasera in ruine. Stalin era convins ca diplomatii nazisti care se ocupau de afacerile externe erau responsabili pentru declansarea acestui conflict cu Rusia, asa ca, in consecinta, dorea sa se razbune.

Cartea scrisa de W.S. Christoforow povesteste cum a dat ordin Stalin, prin directiva 143c, sa se intocmeasca o lista cu diplomatii nazisti pe care voia sa-i vada suferind. Ministrul Afacerilor Externe din timpul regimului Hitler, Joachim von Ribbentrop, era primul pe aceasta lista, insa - din pacate pentru Hitler - el a fost arestat de aliati, judecat la Nuremberg si spanzurat pentru crime de razboi.

Insa in august 1945, la finalul razboiului, Stalin a fost informat de Sidniev ca 374 de diplomati au fost prinsi in Germania si in alte state europene ocupate de Armata Rosie. Fritz Grobb (observatorul lui Hitler in Bagdad), Carl Clodius (trimisul sau special in Romania), Herbert von Richthofen (o ruda a faimosului Baron Rosu din Primul Razboi Mondial) si Adolf-Heinz Beckerle - amandoi fiind reprezentanti ai lui Hitler in Bulgaria - au fost arestati si condamnati in secret la inchisoare pentru 25 de ani in gulagul sovietic. Impreuna cu acesti diplomati nazisti au mai fost inchisi si alti zeci de atasati militari, sub-secretari si ambasadori ai celui de-al Treilea Reich.

Stalin
Documentele referitoare la detentia acestora, torturile si chinurile la care au fost supusi au stat ascunse pana anul acesta, cand un protocol de 900 de pagini a dezvaluit soarta diplomatilor nazisti la Moscova. Aceasta carte povesteste despre manevrele secrete ale serviciilor externe din serviciul lui Adolf Hitler, care l-au ajutat pe acesta in actiunea de cucerire a Europei.

De asemenea, Stalin a urmarit sa obtina informatii de la germani care sa-i sustina teoria despre conspiratia care s-a raspandit in randul ofiterilor din cadrul Armatei Rosii, in 1930, care a dus la epurari devastatoare si a costat mii de vieti.

Aproximativ jumatate dintre diplomatii nazisti rapiti si inchisi au reusit, intr-un final, sa se intoarca acasa in viata. Ceilalti au murit in Liubianka si in lagarele de concentrare sovietice.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Care sunt regulile la o intalnire cu Regele si de ce nu au fost ele respectate in Romania

In fata regelui, barbatii se inclina, femeile fac o reverenta, iar mana nu se strange decat daca gestul vine de la Majestatea Sa. Sunt reguli pe care oaspetii, precum Ilie Nastase, le-au aflat in timpul unei ceremonii, la Palatul Elisabeta.

Modestie si in atitudine si in tinuta. Regele Mihai poarta costume din perioada interbelica

Prin aparitiile sale publice din aceasta perioada, Regele Mihai le-a dat adevarate lectii de modestie multora dintre romanii invatati sa epateze, fara sa spuna nimic.

Iti place noul www.stirileprotv.ro? Iata tot ce am schimbat la site

www.stirileprotv.ro si-a lansat noul site, o varianta imbunatatita a vechiului “design”. De ce am hotarat sa-l schimbam?

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.